PORTRET: Criticul de artă Ramona Novicov îi învaţă pe tineri să iubească arta

Ramona este unul dintre cei mai cunoscuţi critici de artă din Oradea. Îi educă artistic pe tinerii studenţii cărora le predă Istoria Artei. Ea spune că de mic copil a fost orientată spre lumea artei, i-a plăcut întotdeauna să cânte şi să spună poezii pe scenă.

Profil
Născută. 10 iulie 1960 Nucet, judeţul Bihor.
Familie. Necăsătorită.
Educaţie. Istitutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia Istoria şi Teoria Artei – Muzeologie. Teză de doctorat la Universitatea Babes-Bolyai, în 2001.

„Cel mai sever critic a fost, şi este şi acum, mama. Îmi cenzura fiecare cuvânt şi intonaţie, pentru ca „reprezentaţia” să fie cât mai expresivă. Aveam rochii „unicat” pictate de unchiul meu şi brodate de bunica”, a povestit profesoara de istoria artei.

Critic de artă

Ramona a avut norocul să crească într-o familie care a încurajat-o să-şi urmeze vocaţia.  „Privind retrospectiv, a fost foarte important faptul că părinţii mei au înţeles ce drum mi se potriveşte şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-mi găsesc bucuria şi împlinirea acolo unde simţeam eu ca ceva important mă cheamă” a spus Ramona.  

Drumul Ramonei a început în oraşul ei, Ştei, unde a cunoscut şi a înţeles toate valorile în care crede şi astăzi. „Acolo era lumea jocurilor nesfârşite, erau concursurile de biciclete, era ştradul neverosimil de frumos, cu sala de sport ca un templu grec, era şcoala de balet a doamnelor Lori si Lala, erau prieteniile care au rămas neştirbite până astăzi. În acel mic oraş erau profesori mari, care m-au  lăsat să simt până astăzi gustul plăcut al învăţăturii. Datorită lor şi părinţilor mei, cartea era un obiect frumos mirositor şi plăcut de avut asupra ta”, îşi aminteşte Ramona Novicov.

Unchiul ei a ajutat-o

Pe lângă toţi cei care şi-au pus amprenta asupra ei ca şi om în primul rând, dar şi ca şi critic de artă, Ramona l-a avut alături şi pe unul dintre cei mai cunoscuţi pictori bihoreni, care de altfel era unchiul ei, Niculiţă Papp. După cum spune artista, el a fost acela care a învăţat-o să deseneze, să picteze, dar şi să schieze şi să iubească muntele.

„A primi învaţătură şi a da învăţătură mi s-a părut întotdeauna cel mai plăcut lucru din lume. Pentru ca era făcut bine, acolo, în oraşul copilăriei mele, acest schimb mi s-a părut mereu un fel de  joacă. Îl practic şi azi cu bucurie. Nu doresc ca studenţii mei să ştie, doar, Istoria artei. Vreau mai ales să le placă lumea artei, ca să se plimbe cu plăcere prin hăţişurile şi luminişurile ei”, spune Ramona.

Îi plac experienţele noi

În ceea ce priveşte artiştii pe care îi preferă, Ramona spune că-i plac artiştii care au experimentat toată viaţa, care nu s-au instalat confortabil niciunde. Nici în propriul lor talent, nici în succes, nici în frondă. Artişti care practică autodisciplina în plin impuls creator şi mai ales atunci când nimeni nu le-o cere.

Întrebări şi răspunsuri
Mai pictezi şi acum?
Uneori mai visez că pictez, sau că modelez, dar cert e ca ador mirosul de culori de ulei şi terebentină, iar faptul că am făcut Liceul de Artă, la Braşov şi la Oradea, mi se pare şi acum o binecuvântare.

Dacă ar fi să o iei de la capat ai face acelaşi lucru?
Oricând, în orice viaţă, aş vrea să fac acelaşi lucru ca şi acum, adică să plivesc şi să mai arunc câte o sămânţă în câmpul artei. Şi, uneori, să vagabondez prin el, aşa, hai-hui.

Ce-i place
Ramona spune că îi place să întâlnească în oameni simţul gratuităţii şi al onoarei. Simţul lejerităţii şi al echidistanţei, adică pe distanţa dintre tine şi ceilalţi să te poţi plasa undeva la mijloc. Simţul  bucuriei de a da şi de a primi într-un mod firesc. 

Ce nu-i place
Ramonei nu-i place să dea sfaturi şi să primească sfaturi. „Vorba unui prieten: «n-am nevoie de sfaturi,  pot greşi şi singură»”, spune ea.