PORTRET / Carla Maria Marin este răsfăţata festivalurilor naţionale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La numai 11 ani, ea are în palmares nenumărate premii, cea mai importantă distincţie fiind locul II, obţinut în acest an la Mamaia Copiilor. De mic copil, Carla a avut o înclinaţie spre muzică.

 Fata reproducea perfect toate melodiile pe care le auzea, reuşind să atragă atenţia părinţilor asupra talentului ei. Observându-i pasiunea, aceştia au decis să o ajute.

„Povestea mea a început când aveam 6 ani, vârstă la care, ca orice copil ambiţios, visam să ajung celebră. Părinţii m-au înscris în grupul Vivere, unde dragostea pentru muzică mi-a fost cultivată de profesoara Valeria Mişcuţia, cea cu care studiez şi în prezent canto”, spune Carla. După primele  luni de canto, Carla a avut curajul de a ieşi în public, în cadrul unui festival orădean, cu piesa „Bobocelul Cherry”.

„Pe scenă am reuşit de la început să fac abstracţie de mulţimea de oameni. M-am simţit degajată, ca între prieteni”, spune mica artistă. De la prima apariţie până la podiumurile festivalurilor de gen, nu a mai fost decât un pas. Timp de cinci ani, Carla şi-a confirmat valoarea câştigând premiu după premiu, la concursurile judeţene şi naţionale.

Pe scenă cu Fuego

Lumea magică a muzicii i-a dat ocazia Carlei să se facă remarcată şi de artişti consacraţi. La un concert de colinde susţinut de Fuego, fata care din public fredona melodia „La mulţi ani”, a fost invitată de artist pe scenă. „Prima strofă am cântat-o singură, cea de a doua am cântat-o împreună. A fost o experienţă de neuitat”, îşi aminteşte Carla. La scurt  timp de la eveniment fata a primit permisiunea artistului de a trece această melodie şi în repertoriul ei. Dacă întâlnirea cu Fuego a fost un cadou de suflet, anul acesta Carla a primit un altfel de dar.

„Mi-am dorit foarte mult să particip la Mamaia Copiilor, unde nu am avut ocazia să cânt decât în cadrul grupului. Anul acesta mi s-a împlinit visul”, spune Carla, care a obţinut premiul al II-lea pentru interpretarea sa. Deşi pare greu de crezut, perfomanţele muzicale din viaţa artistei sunt egalate de cele şcolare. Carla a terminat clasa a V-a cu media 10. „Reuşesc să împart foarte bine şcoala şi muzica. De multe ori când fac pauză între teme, cânt. Astfel mă relaxez şi-mi exersez vocea în acelaşi timp”, spune fata. „Merg cu drag la şcoală şi consider că studiile sunt importante. Muncesc foarte mult  şi sunt convinsă că nimic din ceea ce se petrece în viaţa mea nu este întâmplător şi va veni o zi când nu voi regreta efortul depus”, a explicat Carla.

Întrebări şi răspunsuri
Care a fost cheia succesului pentru tine?
Cred că sinceritatea şi respectul faţă de public, constituie cheia succesului! E plăcut să ştii că ai în comun cu atâtea sute de oameni ceva atât de sensibil cum e un cântec. E o bucurie să vindeci răni, prin muzică!

Ai o melodie favorită?
Mociriţa este piesa cu care am obţinut toate premiile de anul acesta. Este de asemenea şi piesa cu care am trecut „testul” acum 5 ani, când am început să studiez canto.

Ai un motto după care te ghidezi?
Mi-au plăcut foart mult cuvintele lui Friedrich Nietzche „Fără muzică, viaţa ar fi o greşeală”.

Ce-i place
Carla crede în frumuseţe şi bunătate. Cea mai mare parte a timpului şi-o petrece cu sora ei, Carina, pe care o consideră cea mai bună prietenă. Mâncarea preferată este cea italienească (pizza, spaghetti) dar, niciodată nu refuză un hamburger. Îi place să meargă la shopping. Adoră căţeluşii.

Ce nu-i place
Carla nu poate înţelege invidia. Fata nu apreciază oamenii încrezuţi. Nu-i place sub nicio formă minciuna şi se fereşte de anturajele în care copiii vorbesc urât. Nu-i place să supere pe cineva, iar dacă se întâmplă, îşi cere iertare.

Profil
Născută. 17 aprilie 1999, Oradea
Studii. Clasa a VI-a, Şcoala „Oltea Doamna” din Oradea
Familie. O soră mai mare, Carina, care va fi întotdeauna un model pentru ea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite