Orădenii care vor să petreacă sărbătorile la piscină pot alege între Felix și Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştrandurile din Ungaria încearcă să atragă clienţii cu promoţii
Ştrandurile din Ungaria încearcă să atragă clienţii cu promoţii

Orădenii care se gândesc să-şi petreacă sărbătorile în piscină au de ales între spa-urile din Băile Felix şi cele din Debrecen. Deşi în complexul de acasă, de la Felix, preţurile sunt mai mici decât în Ungaria, la Debrecen oferta este mult mai variată.

Două bazine cu apă caldă, unul de înot şi cam atât. Cu asta se „mândresc” cei de la Băile Felix. Asta, în condiţiile în care, foarte aproape, ungurii de la Debrecen îi aşteaptă pe orădeni cu spa-uri adevărate şi petreceri ingenioase. „Am fost la o piscină relativ nouă, în Băile 1 Mai, unde în vară m-am simţit foarte bine. E preţul mai mic decât în alte părţi şi ai saună inclusă, şi bazin de înot. Însă am constatat cu neplăcere că apa era foarte rece. Vara merge, iarna nu prea”, a spus Ionuţ Mardar, un orădean de 28 de ani.

Preţuri comparative


La Debrecen, de exemplu, până la 31 decembrie, Aquaticum are promoţie la biletul de intrare. Astfel, pentru o zi întreagă biletul costă 85 de lei, în condiţiile în care în mod normal un bilet de două ore costă 45 de lei. Potrivit reprezentantului Aquaticum, Kovács Zsuzsanna, preţul include utilizarea nelimitată a  băilor mediteraneene, a saunei şi a băilor termale. Clienţii ştrandului au la dispoziţie tobogane, bazin cu valuri, bazin de înot sau bazine pentru copii şi bazine cu jacuzzi şi hidromasaj. În afară de zilele de 24 şi 31 decembrie, ştrandul va fi deschis zilnic, între 10.00 şi 22.00.

În Băile Felix, orădenii au la dispoziţie ştrandul Apollo, unde intrarea costă 25 de ani, piscina Internaţional, unde biletul e 30 de lei. La piscinele de la Termal şi Mureşul biletul costă 15, respectiv 12 lei. Însă clienţii au la dispoziţie doar bazine cu apa caldă, la Internaţional un bazin cu hidromasaj şi la Apollo bazin de înot. De sărbători, piscinele din Felix vor avea program normal, până la ora 20.00.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite