Mai mult de jumătate dintre şoferi nu se uită după biciclişti şi pietoni când virează la dreapta. „Nu ne aşteptam să pice testul atât de mulţi“
0Şoferii au probleme la observarea pietonilor şi bicicliştilor atunci când virează la dreapta în intersecţiile aglomerate, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Toronto, care au analizat reacţiile unor conducători auto folosind echipament de urmărire a ochilor.
Cercetarea a început la mijlocul verii anului 2018, după o serie de accidente mortale înregistrate în oraşele mari din Canada, toate cu victime în rândul pietonilor şi bicicliştilor, rezultatele oferind o nouă perspectivă asupra circumstanţelor în care s-au produs evenimentele, potrivit sciencedaily.com.
Cercetătorii au analizat reacţiile a 19 şoferi cu vârste între 35 şi 54 ani, toţi cu o vechime mai mare de 3 ani în conducere în zone aglomerate din Toronto. Acestora li s-a cerut să vireze la dreapta întâi într-o intersecţie semnalizată cu 4 căi, iar apoi într-o altă intersecţie cu joncţiune în „T”, spre o stradă mai mică, în ambele situaţii conducătorii auto având de traversat şi piste dedicate pentru biciclişti.
Dintre cei 19 şoferi participanţi la experiment, 11 nu s-au asigurat la traversarea pistelor de biciclişti înainte de a se întoarce, iar cei mai mulţi au "picat" testul în intersecţia nesemnalizată, unde vizibilitatea spre pista de bicicletă era împiedicată şi de maşinile parcate pe carosabil.
Culmea e, după cum spun cercetătorii, că mai neatenţi au fost şoferii care circulă frecvent în zona în care s-a desfăşurat studiul, şoferii mai puţin familiari cu traficul din centrul metropolei canadiene fiind mai prudenţi la viraje.
„Nu ne aşteptam să pice testul atâţia şoferi, mai ales că am selectat un grup dintr-o categorie de vârstă considerată cu risc scăzut de accidente”, a spus profesorul Birsen Donmez, unul din coordonatorii studiului, citat de sciencedaily.com.
Potrivit sursei citate, atenţia şoferilor este distribuită în prea multe direcţii, la alte vehicule, pietoni, semne rutiere şi semnale de trafic iar în astfel de situaţii, „siguranţa traficului devine instantaneu o problemă majoră”.
Cercetătorii consideră că vina aparţine nu doar şoferilor, ci şi problemelor de infrastructură, indicând în acest sens implementarea inconsecventă a benzilor de biciclete. "Cred că este o chestiune de infrastructură, nu cred că este o chestiune de educaţie. Când te uiţi la benzile de biciclete din oraş - apar aici, dar dispar acolo - cu cât regulile rutiere sunt mai imprevizibile, cu atât mai mult este o provocare", a mai spus Birsen Donmez care are şi un sfat pentru pietoni şi biciclişti: "Înainte de a traversa o stradă, primul tău gând trebuie să fie că şoferii din maşină nu te văd. Nu neapărat pentru că sunt răi, ci pentru că atenţia lor este prea împărţită”
Studiul cercetătorilor canadieni este primul în care s-a folosit echipament de urmărire a ochilor şi urmează a fi extins şi la grupuri de şoferi din alte categorii de vârstă, respectiv în alte tipuri de intersecţii.