FOTO Rezultate Bacalaureat 2013 Alexandra Vid, singura elevă din Bihor care a obţinut media 10 la BAC: "Consider că am învăţat tot ce se putea învăţa"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Vid, singura eleva din Bihor care a obtinut media 10 la Bacalaureat
Alexandra Vid, singura eleva din Bihor care a obtinut media 10 la Bacalaureat

Alexandra Vid este singura elevă din Bihor care a reuşit să obţină media zece la examenul de Bacalaureat. Se aştepta la o medie de peste 9.50, dar nu credea că va fi zece. Când şi-a văzut nota la avizierul şcolii a izbucnit în lacrimi.

Munca celor 12 ani de şcoală se vede în rezultatele excepţionale ale Alexandrei. A reuşit să termine cei patru ani de liceu cu media 9.96, iar la examenul de Bacalaureat a obţinut 10 la fiecare dintre cele trei probe susţinute. “Pentru a ajunge la astfel de rezultate a fost nevoie de multă  muncă . Am învăţat mult pe tot parcursul şcoli, pot spune că m-am pregătit constant. Consider că am învăţat tot ce se putea învăţa”, ne-a spus Alexandra.

De la profesori, la părinţi, colegi de liceu sau prieteni, toţi sunt mândri de performanţa tinerei orădence. Pentru ea examenul de Bacalaureat din acest an nu a fost nici greu, nici uşor, şi asta pentru că a învăţat tot timpul. În ultimul an presiunea a fost mai mare. Poate proba de la română a fost mai dificilă, dar subiectele pe care le-am avut de rezolvat au fost din materia celor patru ani de şcoală. Cum am participat la olimpiade şi am învăţat tot timpul nu mi s-a păru ceva ieşit din comun” ne-a mărturisit Alexandra.

Ieri, când a ajuns în faţa panoului unde s-a afişat notele de la BAC şi a văzut că are media 10 a izbucnit în lacrimi. Nu mi-a venit să cred că am obţinut o astfel de medie. Mă aşteptam la note mari şi mă bucur că munca mea de până acum a fost răsplătită la cote maxime”, a afirmat Alexandra Vid.

Nu s-a decis încă dacă îşi va continua studiile la o facultate din România sau va opta pentru o facultate din străinătate. De un lucru este sigură: îşi doreşte o carieră de succes.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite