Curg mesajele după vestea că medicul antivaccinist Flavia Groșan e în comă. Marian Godină: „A tratat oameni după ureche”
0Vestea că Flavia Groșan e în comă a inundat rețeaua socială Facebook cu mesaje de susținere pentru cunoscutul medic antivaccinist, dar și de amenințare la adresa celor care au contestat-o pe doctoriță.

„Vă doresc din inimă să vă însănătoșiți, dragă doamnă doctor! Milioane de oameni sunt cu inimile alături de dumneavoastră!”, a scris cineva pe pagina de Facebook a Flaviei Groșan.
Comentariile au oscilat între admirație pentru doctorița antivaccinistă și amenințări la adresa celor care au condamnat-o pe Flavia Groșan după afirmațiile scandaloase ale acesteia, potrivit cărora, în timpul pandemiei, medicii au „omorât pacienți” în spitale.
„Am cunoscut-o pe dna dr. Groșan. Am contactat-o pentru o tuse care trena de 6 luni. Apoi pentru mama mea care făcuse o pneumonie. Consultații online. Tratament detaliat, dar simplu și cu succes. La o luna după tratarea pneumoniei mamei mele am fost cu mama pentru alte investigații și am făcut control și la plămâni. Doctorul a văzut că avusese pneumonie și a spus, citez: «A avut pneumonie dar se pare că a fost corect tratată». Iar farmacistele, când făceam tratamentul, m-au rugat să le las să facă poze după rețeta și schemă de tratament. Asta este Flavia Groșan, o minune mică, firavă, o voce sigură, timbru special și o nemaipomenită aptitudine de a fi doctor”, a scris aparținătoarea unei paciente.
„Flavia Grosan a fentat moartea să salveze multe vieți”
Aceeași utilizatoare Facebook a adăugat:
„Datorită Flaviei Grosan, încă iubesc această breaslă. Super om,excelent doctor. Mă înclin în față doamnei Flavia Grosan și îl rog pe Dumnezeu, vă rog pe voi toți care citiți, rugați-vă în gând și-n inimă pentru dna doctor și treceți pragul bisericii ce va iese în cale. Doamna doctor Flavia Grosan a fentat moartea să salveze multe vieți. Moartea, moarte, dar și morții la creier și suflet o urăsc, să întoarcem o picătură din viață, viața noastră, și pentru doamna doctor. Vă iubesc nespus, stimată doamna!”.
„Sunteți niște gunoaie”
Pe aceeași pagină au curs și jigniri.
„Am aici trei proști și o proastă care se bucură, va bucurați criminalilor și cretinilor, vă vine rândul și-o să va cadă râsurile în sân, sunteți niște gunoaie! Bunul Dumnezeu să ne apere de așa inconștienți”, a scris un alt comentator.
O altă persoană i-a răspuns:
„Nu va pierdeți vremea cu ei, ăștia sunt orci fără suflet, sunt cretinoizi plini de îngâmfare și prostie. Fiecăruia însă îi vine plata, karma nu iartă!”.
Godină: „A tratat oameni după ureche, ajungând până la a se trata pe ea, la fel”.
Anterior, polițistul Marian Godină a reacționat și el pe Facebook la vestea potrivit căreia Flavia Groșan e în comă, amintind de controversele legate de „cea care vindeca covidul prin telefon cu scheme inventate de ea”.
„Postarea de mai jos aparține doamnei doctor Flavia Groșan, cea care vindeca covidul prin telefon cu scheme inventate de ea. În urmă cu 6 zile a scris textul de mai jos.Acum e în stare gravă la spital, în comă, ventilată mecanic. Acest caz e unul trist și arată neputința autorităților. Această femeie care avea ea însăși nevoie de ajutor, era vizibil acest lucru, a tratat oameni după ureche, ajungând până la a se trata pe ea, la fel. Nimeni nu a avut curajul să își asume și să facă ceva cu ea. Acum e cam târziu. Sper să nu bucure pe cineva vestea asta”, a scris polițistul, într-un mesaj postat pe 17 octombrie.
Bahmuțeanu: „A descoperit formulă medicală prin care se putea trata carcalacul cu doar câteva pastile, fără atâtea victime nevinovate”
„Să ne rugăm pentru doamna doctor Flavia Grosan, o profesionistă desăvârșită ce s-a luptat cu Sistemul în timpul de tristă amintire al c@vrigului și care acum se află în comă profundă, pe un pat de spital!!! O doamna curajoasă și demnă, care a descoperit formulă medicală prin care se putea trata carcalacul cu doar câteva pastile, fără atâtea victime nevinovate, legate de pat ,intubate cu oxigen industrial și chinuite prin spitale, o profesionistă umilită din păcate de Colegiul Medicilor și de presarii plătiți de gl@baliști !!! Un exemplu de reziliența, cinste și onoare, ce ar merită, pe drept cuvânt, omagiul întregii societăți! Jos pălăria, doamna doctor!!! Respect!!!”, scria, vineri, Bahmuțeanu.
Flavia Groșan este comă, la Spitalul Județean din Bihor. Controversatul pneumolog a ajuns în secția de Terapie Intensivă cu un diagnostic extrem de grav, potrivit eBihoreanul.
La internare, Flaviei Groșan i-ar fi fost depistată „o tumoră pulmonară, cu metastaze cerebrale, suprarenale și hepatice”, potrivit unei surse citate de publicația locală, care spune că pacienta „avea convulsii, a făcut stop-cardiorespirator și a fost resuscitată”.
Alte surse medicale au arătat că doctorița a preferat să nu ajungă la spital, ci să se trateze acasă timp de aproape o săptămână, deși simptomele pe care le descria, inclusiv pe rețelele de socializare, erau extrem de grave.
Flavia Groșan ar fi fost internată în noaptea de joi spre vineri, 16/17 octombrie, după ce în jurul orei 1.40, soțul, care o găsise inconștientă în casă, a sunat la 112. Au fost alertate atât Serviciul de Ambulanță Județean, cât și SMURD. Două echipaje s-au deplasat la domiciliu și au găsit-o in stare de inconștiență.
„Echipajele au efectuat o resuscitare complexă și lungă”, a declarat o sursă.
Flavia Groșan este cunoscută în mediul medical local ca suferind de cancer de câțiva ani, potrivit sursei citate.