Adio, sutană! Episcopia Oradea a luat o decizie în privinţa preotului arestat pentru evaziune fiscală de peste 1.8 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Pop Miron
Ovidiu Pop Miron

La trei zile după ce preotul ortodox Ovidiu Miron Pop a ajuns în centrul unui scandal, fiind acuzat că ar fi capul unei reţele de evaziune fiscală, Episcopia Oradea a luat poziţie. Preotul nu va mai putea îmbrăca hainele bisericeşti până la finalizarea anchetei.

“La Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei s-a luat act, cu surprindere şi tristeţe, despre reţinerea şi arestarea, de către organele competente ale statului, a preotului misionar Ovidiu Miron Pop, care a fost, până în prezent, îmbisericit la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica cu Lună, din Oradea, la cererea slujitorilor parohiei”, se arată în comunicatul de presă transmis de Episcopia Oradei.

Potrivit aceluiaşi comunicat, imediat ce s-a aflat despre situaţia apărută, în dimineaţa zilei de 13 mai 2014 preotul misionar Ovidiu Miron Pop a fost oprit total de la săvârşirea celor sfinte, pe întreaga durată a cercetărilor penale, urmând ca, în funcţie de rezultatul cercetărilor, să fie luate toate măsurile ce se impun.

Magistraţii Tribunalului Bihor au decis arestarea preotului pentru 29 de zile, alături de alte două persoane implicate în dosarul evaziunii cu carne importată din Ungaria.

Potrivit procurorilor care au instrumentat cazul, circuitul a fost creat de preotul Ovidiu Miron Pop şi Albert Lorand Kalos, asociaţi la aceeaşi firmă.

Au decis să achiziţioneze marfă, respectiv carne, din Ungaria, aceasta fiind trecută pe hârtii pe mai multe firme fantomă controlate de cei doi. În acest fel, produsele ajungea la firma Varadia care o distribuia atât spre persoane fizice cât şi spre alte societăţi.

Marfa era adusă din Ungaria direct la firma Varadia SRL cu o societate de transport - Crisia Logistic SRL -, deţinută tot de Kalos şi de Ovidiu Miron Pop.

Marfa nu era înregistrată în contabilitatea firmelor fantomă, iar plata TVA-ului pe care acestea trebuiau să o achite nu se mai făcea sau era trecută spre alte societăţo.

Ca să păstreze aparenţa unei operaţiuni licite, Varadia SRL plătea în contul firmelor fantomă contravaloarea mărfii, după care persoane împuternicite ridicau banii şi le restituiau inculpaţilor.

Firmele fantomă aparţineau unor cetăţeni străini, dar au fost transferate ulterior unor cetăţeni maghiari, de condiţie modestă, care nu au mai putut fi identificaţi.

Decizia magistraţilor Tribunalului Bihor poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Oradea.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite