Accident între un TIR şi o autocisternă pe DN 76. Unul dintre şoferi, transportat la spital

0
Publicat:

Un TIR şi o autocisternă s-au ciocnit joi pe DN 76, în localitatea Ceica din judeţul Bihor. Un incendiu izbucnit după impact a cuprins cei doi mastodonți.

Unul dintre șoferi a ajuns la spital. FOTO arhivă
Unul dintre șoferi a ajuns la spital. FOTO arhivă
incendiu tir

„Din fericire, atât şoferul autocamionului, care transporta tuburi de metal, cât şi cel al autocisternei încărcate cu praf de beton reuşiseră să se autoevacueze din cabine, înainte ca acestea să fie cuprinse de flăcări”, precizează ISU Bihor, potrivit Agerpres.

Pentru salvarea victimelor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al Judeţului Bihor a mobilizat cu operativitate, la faţa locului, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi şase echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, Gărzii de Intervenţie 1 Mai şi Secţiei Beiuş, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare grea, o ambulanţă SMURD tip B2.

Echipajele SMURD au evaluat medical cei doi conducători auto, unul dintre aceştia fiind asistat medical la faţa locului şi transportat, ulterior, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea. Celălalt a refuzat transportul la spital.

La locul accidentului a fost trimisă și o autospecială CBRN (de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară), întrucât în urma primelor informaţii primite de la apelanţii numărului unic 112 nu s-a putut stabili natura încărcăturii, ulterior aceasta din urmă fiind întoarsă din drum.

De asemenea, a fost alertat SVSU Ceica, care a intervenit cu autospeciala de lucru cu apă şi spumă din dotare.

Flăcările au mistuit cele capul tractor al tirului și capul tractor al autocisternei şi le-au afectat semiremorcile.

Incendiul a fost stins în aproximativ 10 minute, a mai informat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent-colonel Camelia Roşca.

Amintim că, la sfârșitul lunii trecute, un grav accident s-a produs în Mureș, în localitatea Ciba, unde au fost implicate în coliziune două autotrenuri și un autoturism.

Un autotren care transporta colete s-a răsturnat, tot luna trecută, în apropierea municipiului Bârlad, circulaţia în zonă fiind oprită, după ce din autovehicul s-a scurscombustibil. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite