Voluntariatul studenţilor medicinişti în spitalele COVID, greu de pus în practică. Ce spun studenţii ieşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi  FOTO Facebook
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi  FOTO Facebook

300 de studenţi ai UMF Iaşi au vrut să se alăture medicilor şi asistenţilor din spitalele COVID, însă, după ce au aflat detalii despre condiţiile contractuale, unii dintre ei ar putea refuza să semneze contractele de voluntariat.

Studenţii din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) Iaşi spun că voluntariarul în spitalele COVID va fi o adevărată provocare, mai ales în cazul celor care vor fi repartizaţi în alte judeţe. Acesta fiind şi motivul pentru care unii dintre cei înscrişi în programul de voluntariat se gândesc să se retragă.  

La nivelul municipiului Iaşi, 300 de tineri s-au înscris în acest program, dornici să se alăture medicilor şi asistenţilor. 

„Dând rapid deadline-ul de completare a acelui formular de înscriere, colegii s-au mobilizat foarte repede. Din prima seară, de pe 18 noiembrie, am avut un număr impresionant de colegi înregistraţi în formular. Înseamnă clar că îşi doresc să vină în sprijinul cadrelor medicale din spitalele COVID. Îşi doresc să şi înveţe din această experienţă şi să simtă şi că ei sunt un real folos în lupta cu pandemia, cu virusul acesta care ne-a dat peste cap vieţile tuturor. Am închis formularul foarte repede, am avut doar 2 zile timp de înscriere. Asta nu a ţinut de noi, aşa ni s-a cerut”, spune Alexandra Strugariu, vicepreşedinte al Societăţii Studenţilor Medicinişti Iaşi.

Potrivit acesteia, unii dintre studenţi se gândesc să refuze să semneze contractul de voluntariat, principalul motiv fiind faptul că unii dintre ei ar putea fi repartizaţi în alte judeţe. 

De asemenea, studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi spun că voluntariatul nu le va lăsa timp suficient pentru a urma cursurile din cadrul universităţii. La toate acestea se adăuga şi faptul că voluntariantul se va desfăşura şi în perioada sesiunii studenţilor medicinişti. 

„Între timp, au apărut detalii cum că este foarte posibil să fie repartizaţi în alte judeţe, iar acest lucru i-a cam pus pe gânduri. De exemplu, dacă sunt repartizaţi în Suceava sau Botoşani, naveta nu cere multe ore, dar dacă sunt adunate şi cele 4 ore de voluntariat zilnic, ar fi un efort considerabil. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că activitatea în universitatea noastră se desfăşoară în mod hibrid. Trebuie să fim dimineaţa la universitate. Unii colegi se gândesc să renunţe la acest voluntariat. Până la urmă, devenim viitori profesionişti, iar pentru acest lucru trebuie să avem o bază clară de informaţii. Trebuie să ne formăm în facultate, în spitale. Să asimilăm toate cunoştinţele primare pentru care baza noastră de cunoştinte să fie cât mai optimă şi să devenim acele cadre medicale pe care toată lumea să se bazeze”, a declarat Alexandra Strugariu în discuţia cu reporterul „Adevărul”.

În acest context, tinerii nu pot decât să spere că vor fi repartizaţi în spitalele din Iaşi, astfel încât să poată participa şi la cursurile de la facultate, dar şi la voluntariat. 

„Toţi colegii care s-au înscris speră să prindă Iaşul, doar aşa situaţia s-ar rezolva. Dar suntem conştienţi că vor fi cazuri care vor fi repartizate în Vaslui, în Suceava, în Botoşani. Va fi o adevărată provocare”, a conchis Alexandra Strugariu, vicepreşedinte al Societăţii Studenţilor Medicinişti Iaşi.

Ce spune conducerea UMF Iaşi

Cadrele didactice de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi spun că pentru studenţi e foarte important în primul rând să se pregătească în cadrul Universităţii. 

Şi rectorul UMF Iaşi este de părere că pregătirea studenţilor în sălile de curs primează.

„Voluntariatul poate să fie făcut în weekend, sâmbata şi duminica, dar în timpul perioadei de pregătire practică, în vederea însuşirii materiei, trebuie să se desfăşoare. Procesul didactic nu ar putea fi înlocuit cu nimic altceva”, a declarat pentru Digi24 Viorel Scripcariu, rector la UMF Iaşi.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că aproape 2.000 de studenţi s-au înscris pentru a deveni voluntari alături de cadrele sanitare din prima linie, iar 720 au fost deja repartizaţi în 25 de judeţe.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Iohannis, despre numirile politice de la Mureş: Este inacceptabil să fie promovaţi mediocri, impostori

DNA: Şeful de la Permise Auto Suceava putea să încaseze şi 20.000 de euro mită într-o singură zi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite