UPDATE Interlopul all inclusive vrea să iasă de după gratii. Vezi ce au decis magistraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Denis Şuşnea (fost Popovici) (37 de ani) a declarat recurs împotriva propunerii de arestare preventivă. Ieşeanul este cercetat acum pentru punerea în circulaţie de valori falsificate, dar a mai fost suspectat sau judecat pentru trafic de persoane, jaf armat, tentativă de omor şi evadare.

Ora 18.00 Recursul formulat pe avocaţii lui Denis Şuşnea (Popovici) a  fost respins de magistraţi. Acesta urmează să execute cele 29 de zile de arest decise de magistraţii de la Judecătoria Iaşi. 

EXCLUSIV Denis Popovici, unul dintre cei mai periculoşi interlopi din Iaşi, săltat pentru că a cumpărat vin cu valută falsă

Ora 7.30 Denis Şuşnea (fost Popovici) va încerca, luni, să-i convingă pe judecătorii Tribunalului Iaşi să-l cerceteze în stare de libertate. Tânărul a fost arestat, pe 22 august, pentru 29 de zile de Judecătoria Iaşi, dar a declarat recurs. Acesta trebuia să se judece, pe 24 august, dar avocatul lui Şuşnea a cerut amânarea dosarului.

Denis Şuşnea (fost Popovici) a fost ridicat, săptămâna trecută, din faţa unui supermarket din cartierul Păcurari,  fiind suspectat de înşelăciune şi punerea în circulaţie de valori falsificate. Procurorii  susţin că, ieşeanul ar fi cumpărat 70 de litri de vin cu 100 de euro falşi, faptă care s-ar fi întâmplat pe 11 mai.

Denis Şuşnea a mai fost arestat în 2006, împreună cu mai mulţi membri ai clanului ieşean Gologan, pentru trafic de persoane. După două luni de la arestare, tânărul a evadat din arestul Poliţiei Iaşi.

Şuşnea este, la 37 de ani, campion al Iaşiului la numărul de mandate europene emise pe numele lui, fiind „revendicat" de trei ori de autorităţile germane şi o dată de către cele franceze. Click aici pentru a vedea de ce fapte a fost acuzat Denis Şuşnea (fost Popovici).

Iaşi: Poveştile infractorilor care au fentat puşcăria. Vezi aici care sunt cei mai căutaţi moldoveni

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite