Tragedia care l-a determinat pe un preot să fondeze un centru medical pentru sărmani. „Voi merge în genunchi” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Damaschin în vizită la familia din Dagâţa / FOTO Dan Damaschin
Dan Damaschin în vizită la familia din Dagâţa / FOTO Dan Damaschin

Impresionat de povestea a cinci copii, a căror mamă a murit pentru că i s-a depistat prea târziu un cancer (femeia n-a avut bani pentru analize), preotul Dan Damaschin vrea să pună bazele unui centru medico-social în judeţul Iaşi.

Cinci copii din satul Dagâţa, judeţul Iaşi, au rămas fără mamă, după ce aceasta a pierdut lupta cu o boală necruţătoare. Copilaşii nu au rămas însă singuri pe lume, alături de ei fiind în continuare tatăl lor, dar şi părintele Dan Damaschin. 

Acesta a vizitat familia chiar cu câteva zile înainte ca mama să moară, aducându-le toate cele necesare pentru o viaţă decentă. 

„În bordeiul în care trăiesc, în momentul în care vor veni cei de la DGASPC şi vor vedea în ce condiţii stau copiii, probabil că nu vor accepta ca un tată să stea cu cinci copii într-o singură cameră, într-o casă dărăpănată, aproape să se prăbuşească. Dragilor, chiar şi dacă am citi printre rânduri, noi ştim că în cazul Veronicăi binele nu poate veni decât de Sus sau, mai curând, durerea se va sfârşi atunci când va îngădui Dumnezeu. Bineînţeles că nu-mi e deloc uşor, chiar preot fiind, să nu mă gândesc la viitorul acestei familii. Dar, dacă tot spunem că Dumnezeu lucrează prin oameni, e bine să ne mobilizăm cu toţii.”, a spus Dan Damaschin. 

Preotul a început deja construcţia unei noi case, lângă casa veche a familiei din Dagâţa şi mai mult decât atât, cazul acesta l-a făcut pe Dan Damaschin să înceapă un proiect pentru un centru medico-social. 

„Am hotărât ca nicio mamă să nu mai depindă de ‹protocoale›, ‹asigurări› şi de oameni ‹mult prea ocupaţi› şi să nu mai avem copii ce nu-şi vor putea aduce aminte de zâmbetul mamei. De aceea, în această vară, vom pune bazele primului centru medico-social cu absolut toate specialităţile, indiferent dacă mama are sau nu bani ori asigurare, să beneficieze, şi ea şi copilul de toate investigaţiile şi tratamentele necesare. Cât va costa nu mă interesează, sincer. Nu vreau să mă gândesc. Dacă va trebui să adunăm milioane de euro să facem şi tomografe şi RMN-uri şi toate analizele de pe Pământ le voi face. Voi merge în genunchi la toate uşile pentru a nu mai avea astfel de cazuri, adică mame cu cinci copii care mor într-o Europă civilizată pentru că pur şi simplu nu şi-au permis la vremea respectivă o investigaţie sau poate mai multă atenţie pentru că, să spunem, a fost neasigurată”, a mai transmis părintele Dan Damaschin. 

VIDEO

Pentru donaţii:

Banca Transilvania

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

Cod Swift: BTRLRO 22

Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com

MoneyGram, Western Union, RIA: Damaschin Ana

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Germanii de la Pegasus cer anularea mărcii româneşti de biciclete Pegas. De ce nu pot coexista cele două branduri în UE

 

Tupeul milionarului cu Jaguar care a ucis un pieton pe trecere: a cerut să i se ridice interdicţia de a şofa doi ani VIDEO

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite