Suma exorbitantă pe care Costel Corduneanu va trebui să o plătească statului după ce a fost condamnat la opt ani de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă pedepsele la închisoare cu executare pe care membrii clanului Corduneanu le-au primit din partea Tribunalului Maramureş, interlopii vor trebui să achite şi despăgubiri victimelor. Statul a dispus, de asemenea, confiscarea unor sume importante.

Costel Corduneanu, a primit o pedeapsă de 8 ani de închisoare, fiind găsit vinovat pentru 8 infracţiuni. Pedepse mai mari au primit cei implicaţi în palierul de înşelăciuni al clanului, acolo unde pedepsele maxime au ajuns până la 10 ani de închisoare. O astfel de pedeapsă a primit şi Vasile Călin, unul dintre membrii reprezentativi ai clanului. Un alt membru important, Adrian Corduneanu, a primit trei ani de închisoare, fiind găsit vinovat pentru două infracţiuni, de şantaj şi complicitate la înşelăciune.

Alţi membri din primul eşalon ai clanului Corduneanu au primit de asemenea condamnări în urma sentinţei de ieri. Bogdan Corduneanu a primit 3 ani de închisoare, Petronela Tiugă a primit 5 ani de închisoare, iar Marian Simon Corduneanu a primit 10 ani de închisoare.

„Sentinţa în sine apare ca fiind un paradox în condiţiile în care avem pe de o parte soluţii de achitare şi pe de altă parte condamnări la pedepse de 10 ani închisoare. Este de remarcat că fiind corect analizată şi dispusă achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea generică de iniţiere/constituire/ aderare la grup infracţional organizat, aspect care dovedeşte că apărările şi susţinerile inculpaţilor sunt adevărate. Era de dorit ca toate infracţiunile să fie analizate în aceeaşi modalitate pentru a se ajunge la o soluţie pe deplin echitabilă”, a precizat Anca Drăgoi, unul dintre avocaţii din dosar.


 
Pe lângă pedepsele cu executare, judecătorii au mai stabilit şi plata unor daune morale către victimele clanului, dar şi o serie de confiscări de la inculpaţi. Astfel, în ceea ce priveşte despăgubirile civile, instanţa a stabilit plata unei sume totale de 140.000 de euro, 590.500 de lei şi 40.000 de franci elveţieni. Cea mai mare parte din această sumă ar trebui să ajungă la băncile ce ar fi fost înşelate prin contractarea unor credite cu acte false. De menţionat că sumele reprezintă cuantumul total al despăgubirilor, ele trebuind achitate, în solidar, de diverşi inculpaţi, în funcţie de infracţiunile pentru care au fost găsiţi vinovaţi.

Sume exorbintante au fost stabilite în ceea ce priveşte confiscările de la inculpaţi. În total, statul român ar trebui să recupereze 600.000 de euro şi 2,5 milioane de lei. De la Costel Corduneanu, de pildă, ar trebui ca autorităţile să confişte 250.000 de euro şi 118.000 de lei. 

image



Dosarul Cordunenilor a fost trimis în instanţă în 2010, atunci când majoritatea membrilor importanţi ai grupării se aflau în spatele gratiilor. Metodele de teroare şi de îmbogăţire a clanului, precum şi discuţii detaliate despre modul în care Cordunenii subjugaseră Iaşul erau prezentate în clar în actele de la dosar.

Între timp, toţi membrii importanţi ai clanului, fără excepţie, au fost eliberaţi din arest preventiv şi s-au întors acasă la Iaşi. Cordunenii sunt acuzaţi că s-au organizat pe paliere şi au derulat o vastă activitate infracţională, de la şantaj, furturi, infracţiuni imobiliare sau bancare, înşelăciune etc. Numai reţeaua de hoţi din Europa, întinsă în peste 30 de ţări din Europa, ar fi adus clanului sute de mii de euro, potrivit procurorilor. De menţionat că procurorii DIICOT au primit sprijin inclusiv din partea FBI în instrumentarea acestui dosar.

Mai puteţi citi:

image

Cum terorizează clanul Corduneanu Iaşiul încă din anii '90. Gruparea mafiotă funcţionează după reguli de tip Al-Qaeda şi are legături nefireşti cu lumea justiţiei

Averea colectată de bandele de hoţi ale clanului Corduneanu, descoperită cu ajutorul FBI. Interlopii au furat 1,6 milioane de euro din 34 de ţări

Fiul directorului de la Filarmonica Iaşi, audiat alături de un membru al clanului Corduneanu într-un dosar de trafic de droguri UPDATE

Clanurile care conduc Moldova. Cine sunt Corduneanu, Mararu sau Hassan

O femeie "le-a mâncat banii" Cordunenilor (UPDATE)

Reţeta Clanului Corduneanu de a scoate bani de pe urma hoţilor/ INTERCEPTĂRI ŞOC

EXCLUSIV Costel Corduneanu, de la medalii la cătuşe (VIDEO)

Clanul Corduneanu se regrupează pe Facebook după ce a scăpat de puşcărie

Vipurile interlopilor la petrecerile clanului Corduneanu (VIDEO ŞI AUDIO)

Clanul Corduneanu a fost pus în libertate (UPDATE)

Costel Corduneanu către un ofiţer de Poliţie: „Eu păstrez liniştea în oraş"

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite