S-au afişat rezultatele la titularizare! Note mediocre pentru dascălii din judeţul Iaşi UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă
foto arhivă

Marţi, 7 august, se afişează primele rezultate la examenul de titularizare susţinut pe 2 august de 1.629 de persoane din judeţul Iaşi.

Ora 13.20 La nivelul judeţului Iaşi, 510 candidaţi au obţinut note cuprinse între 7 şi 9,99, iar alţi 16 din cei 946 de candidaţi au luat nota maximă. Au fost însă şi 151 de note sub 5, ceea ce reprezintă 16% din totalul notelor.

Candidaţii nemulţumiţi de rezultat pot depune contestaţii astăzi, până la ora 21.00, şi mâine, până la ora 14.00, în centrele de examen. Notele finale vor fi afişate pe 10 august.

Ora 5.57 Emoţii pentru profesorii care s-au „bătut" pentru unul din cele 167 de posturi titularizabile din judeţul Iaşi. Marţi, 7 august, se afişează primele rezultate ale examenului de titularizare la care s-au înscris 1.629 de persoane.

Pentru a fi consideraţi„promovaţi", dascălii trebuie să obţină minimum nota 7 la examen.Cei nemulţumiţi de note pot depune contestaţii, urmând ca pe 10 august să se afişeze notele finale.

Notele pot fi consultate AICI.

Pentru mediul urban  s-au înscris 1.026 de candidaţi, iar 603 pentru mediul rural.

Cea mai mare concurenţă, 25 de candidaţi pe un post, se înregistrează la educaţie fizică şi sport, urmat de geografie cu 24 de candidaţi pe post, biologie cu 16 candidaţi pe un post şi istorie cu 18 candidaţi pe 2 posturi.

La nivelul judeţului Iaşi sunt doar 167 de posturi titularizabile, dintre care doar 63 sunt în mediul urban.

Ceva mai multe posturi, 900, sunt netitularizabile.

Calendarul examenului de titularizare:

2 august - desfășurarea probei scrise

10 august - afișarea rezultatelor finale

13 august - repartizarea în ședință publică la nivelul centrului de concurs a candidaților care au obținut cel puțin 7 pentru angajare pe perioadă nedeterminată (pe posturi titularizabile)

16 august - repartizarea în ședință publică, la nivelul centrului de concurs a candidaților care au obținut cel puțin media 5 la concursul din august 2012 în vederea angajării pe perioadă determinată.

Citeşte şi:

Profesorii au chiulit în masă de la examenul de titularizare

Începe titularizarea! 10 candidaţi pe loc pentru un post de profesor în judeţul Iaşi

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite