Prefectul-poloboc. Traseistul Dan Cârlan, delegatul Guvernului la Iaşi, a măsurat pista nouă a aeroportului cu o cumpănă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
carlan cumpana

Conducerea Consiliului Judeţean Iaşi, al cărei şef este liberalul Cristian Adomniţei, a inaugurat ieri pista nouă, de 2.400 de metri lungime, a Aeroportului Internaţional Iaşi. La eveniment a fost prezent şi prefectul Dan Cârlan, numit recent de PSD, care a avut o iniţiativă imposibil de înţeles.

Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, a organizat ieri, 16 octombrie, o sesiune de prezentare pentru presă a pistei nou-construite la Iaşi a aeroportului internaţional, cu o lungime de 2.400 de metri. La eveniment s-a strecurat şi Dan Cârlan, prefectul de Iaşi numit în funcţie pe 4 septembrie, la propunerea PSD.

Cârlan, un politician traseist, s-a făcut remarcat de-a lungul timpului, ca şi în cursul zilei de ieri, prin acţiuni de o logică îndoielnică, dar cu potenţial de a fi mediatizate. Aceasta a fost strategia care a stat la baza campaniilor sale electorale, Cârlan pierzând de trei ori lupta pentru şefia Primăriei Iaşi.

La prezentarea de ieri, prefectul de Iaşi a apărut cu o cumpănă şi le-a spus oficialilor că are informaţii potrivit cărora înclinaţia pistei noi a aeroportului nu este conform standardelor.

„Studiul de fezabilitate iniţial a fost realizat pentru o înclinare de 0°. În final avem o înclinare de aproximativ un grad, diferenţa de nivel între cele două capete ale pistei fiind de 24 de metri. Dacă facem un calcul, rezultă nişte milioane bune de metri cubi de pământ de umplutură. Mă interesează să ştiu în ce condiţii de înclinare a fost scos la licitaţie acest proiect. Dacă era de zero grade, ar fi incorect să se prezinte altfel lucrurile la sfârşit de drum“, a declarat prefectul ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, după ce a efectuat măsurătorile în teren.


Prefectul Dan Cârlan apare pe aeroport cu polobocul FOTO Florin Gheţău

carlan poloboc

În replică, cei de la aeroport i-au transmis prefectului că argumentaţia lui ignoră o regulă de fizică elementară. "Ipoteza profund umoristică a existenţei unei pante de 0%, ar fi dus la o realitate în teren prin care capătul 14 al noii piste, cel dinspre comuna Aroneanu, s-ar fi situat cu minim 24 de metri sub nivelul gardului perimetral ce desparte Aeroportul Iaşi de zona rezidenţială din comuna Aroneanu. Cu alte cuvinte, aeronavele ar fi aterizat sub pământ. Nu există nicăieri în lume o pistă de aeroport care să fie proiectată şi autorizată cu înclinaţie longitudinala 0 (zero). Pista noua a aeroportului ieşean, a fost proiectată şi executată cu o pantă de scurgere a apei longitudinală continuă de 1%", a explicat Marius Bodea, directorul Aeroportului Internaţional Iaşi.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Minune la Iaşi. Noua pistă a Aeroportului a fost terminată cu 10 luni mai devreme de termenul limită

Blestemul Aeroportului din Iaşi : planurile de modernizare a aerogării se schimbă ca vremea

Culmea festivismului. Mitropolitul Moldovei, chemat să sfinţească o cupă de pământ ridicată cu excavatorul în preajma Aeroportului Internaţional Iaşi

Soluţie finală pentru modernizarea Aeroportului din Iaşi: investiţie pasată unui privat

„Căpuşă” de 140 de metri pătraţi lângă terminalul Aeroportului Iaşi, demolată de noua conducere

Culmea inaugurării electorale la Iaşi: recepţie la un terminal gol la Aeroportul închis pentru reparaţii FOTO

Prefect nou la Iaşi. Politrucul Dan Cârlan a fost instalat oficial în funcţie de către un chestor al Ministerului de Interne

Portretul politrucului-traseist fericit. După 18 ani şi patru tentative ratate, noul prefect de Iaşi primeşte cadou o înaltă funcţie administrativă locală

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite