Planul diabolic de la Primăria Iaşi, după masacrul teilor. Singurul parc din centrul oraşului, ras pentru o parcare subterană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda opoziţiei consistente a societăţii civile, şefii Primăriei Iaşi au cerut şi au obţinut din partea responsabililor Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) un aviz care le permite să pună la pământ peste 250 de arbori şi arbuşti din zona centrală a oraşului, printre care şi 15 monumente ale naturii.

Este vorba despre parcul-esplanadă care face legătura între Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ şi Catedrala Mitropolitană. Vegetaţia ar urma să fie sacrificată pentru a face loc unei parcări subterane cu 230 de locuri, plănuită de municipalitate încă de la începutul anului 2012.

Ulterior, la capătul a trei ani cât este estimat să dureze proiectul, pe placa de beton rezultată în urma construcţiei ar urma să fie refăcut spaţiul verde cu vegetaţie şi arbuşti pitici.

Acordul de mediu a fost emis pe data de 2 decembrie, dar a fost confirmat de şefii municipalităţii abia ieri, 9 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de primarul PSD-ist Gheorghe Nichita. Informaţia a fost dezvăluită cu o zi înainte pe Facebook de către membrii grupului de dialog social „Iaşul iubeşte teii“. Ulterior, sute de ieşeni şi-au exprimat nemulţumirea pe reţelele de socializare.

Proiectul a stârnit opoziţia majorităţii opiniei publice din Iaşi încă din toamna anului 2013. Locuitorii capitalei Moldovei sunt nemulţumiţi că ar urma să fie sacrificat singurul parc consistent rămas în centrul oraşului, unde se găsesc inclusiv 15 platani monumentali, protejaţi de lege prin încadrarea la categoria „monumente ale naturii“. Forţaţi de solicitările repetate, şefii primăriei au organizat o dezbatere publică pe data de 17 mai 2014.

Participarea masivă a societăţii civile, în rândul căreia s-au aflat numeroase personalităţi din lumea academică şi culturală românească, i-a determinat pe edili să promită că vor lua în calcul revizuirea proiectului.

Ulterior şi anterior, au fost depuse de către membri a trei grupuri de dialog social contestaţii argumentate la APM Iaşi.

„Acest acord de mediu a fost emis de APM Iaşi în mod abuziv, în condiţiile în care proiectul fusese deja contestat de noi, atât în cadrul dezbaterii publice, cât şi în scris. Din păcate, situaţia este gravă. Deşi pare o glumă, povestea teilor pare să se întâmple din nou, urmărind aproape aceleaşi linii aberante - tăiarea copacilor pentru «vizibilitatea» monumentelor, ignorarea opiniei publice şi a specialiştilor independenţi“, a precizat, pe Facebook, Andrei Vladimir, unul dintre reprezentanţii grupului „Iaşul iubeşte teii“.

În replică, şeful APM spune că e puţin probabil să nu fi fost înregistrate contestaţiile.

„S-a luat, într-adevăr, decizia de eliberare a acordului de mediu. Se lucrează acum la proiect, dar nu mai durează mult până să fie eliberat. Poate să însemne o săptămână, poate să însemne o lună. Documentaţia tehnică depusă la acest proiect, cu care stăm în dezbatere publică de doi ani, este legală. Dacă dumnealor consideră că nu e legală, n-au decât să conteste. Însă mulţi dintre ei fac asta doar pentru notorietate, pentru nişte copaci care oricum dispar pe cale naturală în zece ani, deoarece vegetaţia urbană nu rezistă mult. Ar putea să susţină un proiect de înlocuire a lor“, a declarat Bogdan Davideanu, directorul APM Iaşi.  

Primarul Gheorghe Nichita spune că proiectul va fi realizat oricum şi că „îi vom lua pe cei din societatea civilă ca parteneri, pentru a asista la toate etapele“. „Avem posibilitatea de a reface acest parc cu fonduri europene. Cei care se uită pe Facebook să înţeleagă dacă e bine sau nu să blochezi finanţarea europeană. E de neconceput, de neacceptat. Dacă gândesc aşa, e treaba lor“.

Proiectul nu a fost depus încă spre finanţare, dar ar presupune o investiţie estimată la 18,8 milioane de euro, majoritatea din fonduri structurale.

SCANDALUL TEILOR, CU REPETIŢIE

În februarie 2013, şefii Primăriei Iaşi au dispus sacrificarea peste noapte a peste 70 de tei sănătoşi de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, arteră care trece prin faţa parcului de la Teatrul Naţional.

Nu a existat consultare publică, iar societatea civilă din Iaşi s-a coagulat din acel moment în jurul unui proiect prin care se solicită replantarea teilor. Municipalitatea a refuzat dialogul, ba chiar i-a catalogat pe protestatari drept „cretini şi isterici“. Tăierea ilegală a făcut obiectul unei amenzi de 60.000 de lei din partea Agenţiei de Mediu şi a unui dosar penal de cercetare deschis de Poliţia Iaşi.

Demn de menţionat este că Primăria Iaşi a cedat gratuit pe 30 noiembrie Mitropoliei Moldovei un teren de 2.260 de metri pătraţi situat la câteva sute de metri de parcul pregătit pentru sacrificare, teren care s-ar fi pliat la o parcare supra- şi subterană.

Mai puteţi citi:

Tabloul masacrului ecologic de la Iaşi. Un plan găunos, înţesat cu minciuni, 500 de tei ucişi fără remuşcări şi tunul imobiliar

Măcelarii teilor din Iaşi lovesc din nou. Sute de arbori sănătoşi, marcaţi pentru tăiere. Ieşenii au notificat Parchetul şi Garda de Mediu şi pregătesc proteste

O furtună violentă a rupt trei arbori la Iaşi. Şefii primăriei s-au grăbit să anunţe "dezastrul", pentru a abate atenţia de la masacrul ecologic pregătit în Copou

FOTO Masacrul teilor din Iaşi: episodul Copou. Cum sunt mutilaţi arborii-simbol din cel mai renumit cartier al oraşului

Lecţie de botanică pentru măcelarii teilor din Iaşi: „Este colosal de mult să tai 800 de copaci într-un an. Ăsta e un masacru”

Şi cu teii tăiaţi şi cu banii luaţi. Primăria Iaşi a primit o amendă de 60.000 de lei, achitabilă din bani publici, pentru că a tăiat ilegal arborii din centrul oraşului

Numărul "avocaţilor" teilor puşi la pământ în centrul Iaşiului creşte. Şefii Primăriei refuză dezbaterea publică

Toţi teii de pe cel mai important bulevard al Iaşiului sunt puşi la pământ de muncitorii primăriei

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite