Percheziţii efectuate de Parchetul European în mai multe oraşe din România. Ancheta vizează o fraudă IT de două milioane de euro

0
Publicat:

Şapte percheziţii domiciliare au fost efectuate în cursul zilei de miercuri, 31 ianuarie 2024, în mai multe oraşe din România, dar şi în alte ţări din Europa. Conform informaţiilor apărute până în prezent, este vorba despre o fraudă de două milioane de euro.

Parchetul european SURSĂ FOTO Shutterstock
Parchetul european SURSĂ FOTO Shutterstock

În urma acestor percheziţii, două persoane au fost reţinute, una dintre ele fiind chiar principalul suspect. Totodată, alte patru persoane au fost plasate sub control judiciar.

Percheziţii în mai multe oraşe din ţară

Conform comunicatului Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi, perchezițiile au fost efectuate în mai multe locații din România, inclusiv în orașul București și în județele Iași, Vaslui și Ilfov. De asemenea, au fost efectuate măsuri de investigație în Belgia, Bulgaria, Italia, Lituania și Spania, precum și în Republica Moldova.

Din informaţiile oferite reiese faptul că în cauză este vorba despre o companie care a solicitat fonduri europene nerambursabile de până la două milioane de euro, pentru un proiect IT de dezvoltare de soluții software inovatoare („PIST – Platforma inovatoare pentru tranzacții financiare rapide și sigure”).

Activităţi infracţionale timp de doi ani de zile

Investigaţiile au arătat că, în perioada 2020-2022, beneficiarul proiectului a prezentat documente false sau inexacte pentru servicii și bunuri care nu au fost niciodată livrate sau achiziționate, precum și contracte de muncă cu persoane care nu au fost angajate în realitate – obținând astfel în mod necuvenit fonduri de la bugetul UE în valoare de 1 milion de euro.

Aceste fonduri, plătite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din România, au făcut obiectul spălării banilor prin circuite financiare interne și internaționale, folosind societăți fantomă înregistrate în Spania și Bulgaria și conturi bancare în Belgia și Lituania.

Potrivit probelor, acțiunile societăților înregistrate în România suspectate de activități infracționale au fost transferate către cetățeni moldoveni și către cetățeni din Italia, pentru a preveni eventualele investigații.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite