Oboseală cronică la coada pentru moaşte. Oamenii aşteaptă 10 ore pentru a ajunge la racla din curtea Mitropoliei Iaşi. Sfaturile medicilor pentru pelerini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 55 de ani din Prahova a murit la Iaşi în timp ce aştepta la rând pentru a ajunge la racla Sfintei Parascheva. Ce sfaturi au medicii pentru pelerinii veniţi la Iaşi.

Femeia din Hunedoara a căzut din picioare din cauza epuizării şi a problemelor cardiace şi n-a mai putut fi salvată nici după intervenţia paramedicilor. Venise cu trenul şi, după un drum epuizant, s-a aşezat la rând peste noapte pentru a ajunge la raclă în dimineaţa zilei de astăzi. 

Mulţi alţi pelerini au primit îngrijiri medicale în cursul zilelor de joi şi vineri. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Iaşi făcut public în seara zilei de astăzi, 11 octombrie, "au existat 60 situaţii de acordare a primului ajutor unor persoane aflate în dificultate (stări de oboseală, probleme medicale, etc )".

Tot cei de la Jandarmerie au calculat că, în fiecare oră, prin faţa raclei trec şi se închină 1.800 de pelerini. În această seară, coada pelerinilor a ajuns la o lungime de 1,5 kilometri, iar numărul celor care stau la rând se apropie de 20.000. Rezultă că fiecare pelerin trebuie să aştepte peste 10 ore pentru a ajunge la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Pelerinii sunt supravegheaţi permanent atât de personal medical din partea Ambulanţei şi SMURD, cât şi de voluntari de la Crucea Roşie.

Medicii sfătuiesc ca fiecare pelerin să încerce să se alimenteze şi să se hidrateze în perioada aşteptării la rând. "Sfatul nostru către pelerini este să fie îmbrăcaţi adecvat întrucât vremea este răcoroasă noaptea. Cei care au de luat medicaţie să o aibă la dânşii, iar dacă sunt alergici la anumite medicamente să aibă scris pe un bileţel pe care să-l poarte în buzunar. Îi îndemnăm pe oameni să aştepte cu răbdare momentul închinării la sfintele moaşte şi să ceară sfatul medical persoanelor autorizate", a precizat preotul Ion Şerban, consilier al Sectorului pentru activităţi medicale al Arhiepiscopiei Iaşilor, pentru ziarul Lumina.

Mai puteţi citi:

O femeie a murit în timp ce aştepta la coada lungă de doi kilometri pentru a ajunge la racla Sfintei Parascheva

Sfânta Parascheva, cel mai mare pelerinaj religios din România

Începe cel mai mare pelerinaj religios din ţară

Sărbătorile Iaşiului - program tras la indigo cu cel din 2012. Cât cheltuie Primăria pentru Pavel Bartoş, Smiley, Loredana, Mandinga şi Cargo

Sărbătorile Iaşului, desfiinţate de organizatorii de evenimente

Festin de Cartea Recordurilor la Sărbătorile Iaşiului: 70.000 de sarmale pentru pelerinii veniţi la Cuvioasa Parascheva

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite