Numărul gravidelor obeze, în creştere. Ce spune un medic din Maternitatea Iaşi
0
Mircea Onofriescu, medic primar la Maternitatea „Cuza Vodă”din Iaşi, subliniază faptul că pentru toţi copiii aceştia care sunt născuţi de mame obeze este foarte greu, ulterior, să revină la o stare medicală normală.
Medicii de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi au constatat o creştere a numărului de gravide obeze care vin să nască, potrivit prof. univ. dr. Mircea Onofriescu, medic primar în cadrul spitalului din Iaşi.
„Numărul copiilor obezi este foarte mare. Numărul femeilor obeze este foarte mare. Am constatat la Maternitatea „Cuza Vodă” o creştere a numărului de gravide obeze care vin să nască. Şi această obezitate are o multitudine de aspecte medicale nefavorabile asupra mamei, cât şi a copilului care se naşte.
Copiii care se nasc din mame obeze au un risc mult mai mare de diabet zaharat şi de tot felul de afecţiuni metabolice. Trebuie explicat copiilor şi această problemă.
Din nefericire, pentru toţi copiii aceştia care sunt obezi este foarte greu, ulterior, să revină la o stare medicală normală şi acesta reprezintă o altă problemă de educaţie sanitară”, susţine prov. univ. dr. Mircea Onofriescu.
În prezent, România se află pe locuri fruntaşe la obezitatea adulţilor şi a copiilor în Europa. Studiile realizate arată că obezitatea şi supraponderea afectează circa 73% din populaţia adultă a ţării.
De asemenea, obezitatea este responsabilă pentru aproximativ 80% din cazurile de diabet zaharat de tip 2, pentru 35 % din bolile de inimă şi pentru 55% din cazurile de hipertensiune arterială în rândul adulţilor din Europa.