INTERVIU Daniela Niţu, psihoterapeut: „Dezechilibrele economice, religioase şi morale împing individul spre sinucidere“

Daniela Niţu (41 ani), psihoterapeut, specializată în terapii scurte şi consultanţă orientată pe resurse şi soluţii, vorbeşte despre depresie şi despre cât de important este sprijinul unui specialist în cazul persoanelor care prezintă tendinţe suicidare.

Statisticile recente arată că 1 din 4 persoane a trecut, cel puţin o dată în viaţă, prin perturbări ale dispoziţiei. Fie că este vorba despre vedete sau oameni simpli, depresia nu alege. Grav este că în unele cazuri se ajunge la gânduri suicidare şi chiar la punerea lor în practică. Tocmai de aceea, la nivel mondial avem o zi rezervată conştientizării şi prevenirii suicidului, ziua de 10 septembrie. Pentru a înţelege mai bine cu ce se confruntă, de fapt, o persoană bântuită de gândurile negre, am discutat cu psihologul Daniela Niţu (41 de ani). Este specializată în psihoterapie scurtă strategică, un tip de terapie în care relaţia terapeutică este una de tip colaborativ.

„Weekend Adevărul“: Dintre bolile pe care le tratează un psihoterapeut, depresia este una dintre cele mai controversate şi mai complexe. De ce e din ce în ce mai prezentă în viaţa omului modern?

Daniela Niţu: Cauzele pot fi variate. Ne afectează stresul, în funcţie de fragilitatea personală, trauma emoţională, divorţul, pierderea unei persoane dragi, pierderea locului de munca, şomajul, nivelul scăzut al educaţiei. Declanşarea depresiei poate fi asociată şi cu afecţiuni somatice, cum sunt bolile cardiovasculare sau diabetul.

Descrieţi contextul în care se ajunge la gesturi disperate, radicale, cum este sinuciderea.

Într-adevăr, în situaţii de tulburare depresivă majoră se poate ajunge la suicid. În general, dezechilibrul economic, religios şi moral împing individul spre sinucidere. La fel şi izolarea socială şi excluderea din grup. Există semnale de atragere a atenţiei. E vorba de acel strigăt, dar, de la apariţia primelor simptome şi până la sinucidere este un drum cu mai mulţi paşi. Sunt prezente semne specifice: retragere socială, insomnie, anxietate.  În singurătate apar gândurile care te pot prinde în vârtejul lor, vârtej care dacă nu e prins la timp alunecă către pasul decisiv. Când cineva îţi spune „mă trezesc trist dimineaţa, nu am chef de nimic, nu am chef să merg la serviciu, nu mai fac nimic cu plăcere“, clar trage un semnal de alarmă. Şi atunci, cei apropiaţi trebuie să îl/o sprijine şi să îl/o îndrume către un serviciu specializat pentru a primi ajutor: psiholog, psihoteraperut sau psihiatru după caz. Studiile arată că procentul de sinucidere este foarte mare, dar şi mai mare este numărul celor care au tentative de suicid.

Daţi-ne exemple de stări emoţionale care pot stimula, încuraja tendinţele de sinucidere.

Tentativele  de sinucidere pot apărea pe fondul unei nevoi crescute de afecţiune şi atenţie din partea familiei şi a anturajului. Aceste persoane se simt izolate, respinse, lipsite de apreciere şi speranţă, inutile. Nu aş putea răspunde care sau câte din aceste persoane cu ideaţie suicidară vor trece la actul suicidar. Dar foarte importantă este intervenţia de specialitate. Este imperioasă evaluarea riscului suicidar şi starea psihică a individului. Tentativele suicidare trebuie privite cu multă atenţie pentru că, din greşeală, se pot transforma într-un act suicidar.

ANCORAREA ÎN TRECUT, OBSTACOL ÎN TERAPIE

Dar cum pot fi combătute? Care sunt cele mai eficiente metode?

Suicidul reprezintă o urgenţă medicală psihiatrică. Când o persoană exprimă gânduri suicidare ne indică faptul că este disperată şi simte o durere emoţională puternică. Discuţia deschisă, liberă despre ideile suicidare într-un cadru confidenţial bine setat este o metodă terapeutică, de ce nu chiar preventivă, oferindu-i suport pe această temă, încurajând-o să ceară şi să accepte ajutorul. Şi familia este un factor protector puternic. Cu cât e mai închegată cu atât protejează mai bine.

Unii oameni încearcă să se sinucidă, în timp ce alţii intenţionează astfel de gesturi pentru a le „comunica” celorlalţi cât de mare este disperarea lor. Comportamentul care sugerează suicidul trebuie privit foarte serios şi reprezintă urgenţă medicală psihiatrică.

Din experienţa şi cunoştinţele dumneavoastră, există o medie de vârstă în cazurile de sinucidere? Care sunt cele mai întâlnite motivaţii, în funcţie de vârstă?

Statisticile europene declară că suicidul creşte numeric la adolescenţi după vârsta de 15 ani. Adolescenţii cu risc înalt au de obicei stima de sine redusă, nu au legături de prietenie, au trecut prin situaţii de viaţă stresante: divorţ, deces, conflicte de familie, eşecuri şcolare. După 30 de ani, suicidul poate apărea şi din cauza abuzului de alcool. Dar, depresia este principala cauză a suicidului. Poate să apară şi la vârstnici, având drept cauze pensionarea, lipsa unui statut social, veniturile mai mici. Majoritatea se ancorează în trecut, ceea ce reprezintă un obstacol în psihoterapie.

Cum se explică rata tot mai mare a siucidului în rândul tinerilor din ultimii ani?

Într-adevăr, suicidul reprezintă a treia cauza de deces la adolescenţi, după accidente şi cancer. Adolescenţii care au trecut prin situaţii de viaţă stresante, care au slab dezvoltate legăturile de prietenie, o stimă de sine redusă, care văd prezentul ca fiind frustrant, viitorul nesigur şi chiar ameninţător, se confruntă cu un risc mai mare în această privinţă.

De ce lasă sinucigaşii în urma lor un bilet de adio. Care ar fi motivaţiile scrierii lui?

Scierea biletului de adio face parte din criza suicidară. În biletul de adio subiectul îşi face cunoscută premeditarea, durerea morală, suferinţa, disperarea şi hotărârea de a pune punct vieţii. Asta în funcţie de contextul psiho-social şi de personalitatea acestuia. Motivaţiile ar putea fi pedepsirea anturajului sau pur şi simplu dorinţa de a scapă de o anumită situaţie, de un sentiment intern insuportabil.

Frica este cel mai mare duşman al omului, iar duşmanul nu-l poţi învinge dacă nu-l cunoşti. Este imporant să ne confruntăm cu minusurile noastre, ştim că drumul spre lumină trece de fiecare dată prin întuneric.

EXEMPLUL VEDETELOR, CU DOUĂ TĂIŞURI

Este eficientă consilierea prin linii telefonice de genul telverde?

Da, ar putea avea un rol de îndrumare spre un serviciu specializat, dar nu ştiu dacă ar fi eficientă în cazurile în care gândurile suicidale sunt deja infiltrate. E necesară o evaluare clinică, care constă în stabilirea simptomatologiei, a antecedentelor persoanele, a existenţei unei patologii depresive grave sau a comportamentelor violente şi impulsive. De asemenea, trebuie analizat tipul de personalitate, dar şi contextul psiho-social, pentru a vedea dacă persoana în cauza a trecut prin divorţ, abuz de alcool, eşec sentimental, pierderea cuiva drag. Printr-un simplu telefon poate dezamorzezi bomba, dar nu poţi evalua clinic situaţia, persoana şi nu poţi asigura suport pe termen lung.

Pot fi confesiunile vedetelor care au trecut prin crize emoţionale şi s-au gândit la sinucidere, dar s-au oprit la timp, un exemplu cu impact pozitiv?

Da, pot fi. Pentru publicul larg vedetele sunt modele de viaţă. Exemplul lor îi poate determina pe cei cu tendinţe suicidare să accepte mult mai uşor un serviciu specializat. Se alimentează astfel nevoia de sens, de a fi înţeleşi, de a fi acceptaţi în felul lor. De aceea sunt importante şi grupurile de suport, tocmai pentru a se alimenta această nevoie de a vedea că şi alţii au trecut prin ceea ce au trecut sau trec ei.

Dar sinuciderile unor vedete – ne-a cutremurat în această vară vestea morţii celebrului actor Robin Williams – , sunt şi ele un „exemplu“?

Pot fi un stimul pentru cei aflaţi în derivă existenţială deoarece îşi exercită voinţa de a scăpa de o anumită situaţie, de o anumită stare internă insuportabilă, cu atât mai mult dacă au fost vedete pe care le-au admirat, pe care le considerau „demne de urmat“.

GREAŢA, VĂRSĂTURILE, DUREREA DE BURTĂ, SEMNE ALE DEPRESIEI

Se vorbeşte foarte des de depresie. Avem cu adevărat mai multe astfel de cazuri în România în ultimii ani?

Creşterea e foarte mare, pentru că factorul economic şi-a pus amprenta. Numărul românilor diagnosticaţi cu tulburare despresivă majoră s-a înmulţit semnificativ. Din păcate, nu ajung toţi să se adreseze unui serviciu specializat sau ajung foarte târziu, din cauza mândriei personale, a fricilor, inclusiv a stigmei sociale, a lipsei de informaţie şi a insuficientei cunoaşteri de sine.

Faceţi un portret-robot al persoanei cu depresie.

Nu exista doi oameni la fel, doi pacienţi la fel, fiecare om vine cu depresia lui. În stabilirea diagnosticului, important este şi comportamentul nonverbal. Subiectul comunică aspecte importante prin  atitudine. Ca simptome vom întâlni: insomnie, gânduri negre, modificare de apetit alimentar, sentimente de vinovăţie, de inututilitate, deficit de atenţie, scaderea capacităţii de concentrare şi de decizie. Dar, pot să apară şi simptome somatice: greaţă, vărsături, dureri de burtă.

În ultimul timp se foloseşte foarte uşor termenul de depresie. Aş spune că de cele mai multe ori avem de-a face, mai degrabă, cu dispoziţii depresive.

Din experienţa dumneavoastră, cum văd românii mersul la psiholog, ca pe o necesitate sau ca pe o povară pentru imaginea lor socială?

Suntem diferiţi din fericire, aşa că unii o văd ca o necesitate, alţii ca pe o povară. Orgoliul şi frica de stigma socială contribuie la această povară.

TANDEMUL PSIHOLOG-PSIHOTERAPEUT, ÎN CAZURI SEVERE
 

Vorbiţi-ne despre traumă. Ce „răni sufleteşti“ duc de cele mai multe ori la depresie?

Trauma este o ruptură. Oamenii chiar aşa se exprimă când simt o ruptură, că e ca şi cum ar avea două vieţi, viaţa de dinainte de acel incident, eveniment, accident şi viaţa de după. Principalele traume care pot duce la depresie sunt atât de natură emoţională cât şi fizică: pierderea cuiva drag, doliul, accidentul, bolile cronice, cele incurabile, abuzul.

În cazul derpesiei, în ce punct psihologul se dovedeşte a fi insuficient şi se apelează la psihiatru?

Foarte important este ca omul să se adreseze unui serviciu specializat. De exemplu, în tratamentul depresiei se foloseşte atât terapia antidepresivă, cât şi psihoterapia. Se folosesc separat sau combinat în funcţie de natura depresiei şi de gravitatea ei. Într-o depresie severă cu risc de suicid se impune de urgenţă tratamentul medicamentos şi apoi psihoterapie. Psihoterapia ca tratament unic este recomandat pentru depresiile uşoare şi medii. Se mai pot rezolva şi probleme de anxietate, atacuri de panică, fobii, obsesii, disfuncţii sexuale, probleme de relaţie.

Dacă tot i-am adus în discuţie pe psihiatri, care este diferenţa între un psiholog şi un psihiatru, pentru că, de multe ori, în mentalul colectiv au unul şi acelaşi rol?

Psihoterapia este o metodă noninvazivă, este o intervenţie terpeutică ce se realizeză prin tehnici specifice. Psihoterapeutul este atent la nevoile clientului, îi oferă empatie, înţelegre, acceptare, respect şi poate interveni cu succes dacă persoana este cât de cât funcţională. Atunci când simptomele sunt severe, când disfuncţionalitatea apare în familie, profesie şi social, atunci e obligatorie solicitarea sprijinului unui serviciu de psihiatrie, pentru prescrierea unui tratament medicamentos, având ca scop diminuarea sau combaterea simptomelor.

„Nu există eşec, există feedback“

Care sunt cele mai abordate tipuri de terapie în cazul depresiei?

Cele mai frecvente sunt terapia medicamentoasă şi psihoterapia. Eu sunt formată pe psihoterapie de scurtă durată strategică, un tip de terapie în care relaţia terapeutică este una de tip colaborativ, orientată pe resursă şi soluţie. Principiul care guvernează o astfel de relaţie terapeutică este formulat de Steve de Shazer astfel: „Nu există eşec, există feedback“. Pot spune că, indiferent de problema abordată principalul scop al psihoterapiei este remiterea emoţiilor negative într-un timp cât mai scurt în funcţie de nevoile şi resursele clientului.

Mesajele motivaţionale şi dezvoltarea personală sunt concepte nelipsite din viaţa omului modern. Ce rol au ele în păstrarea echilibrului psihic?

Toate acestea sun importante, dar trebuie să ne găsim propriul cod emoţional, pentru că suntem diferiţi. A fi fericit înseamnă să-ţi accepţi plusurile şi minusurilor. Milton Erickson spunea: „Sunt lucruri pe care nu ştii că le ştii. Când vei şti ceea ce nu ştii că ştii, atunci te vei schimba“. Schimbarea este, de fapt, dezvoltare personală.

Cum trebuie abordat un depresiv în stare de negare, astfel încât să accepte terapia?

Nu ştiu dacă este vorba de o reţetă specială. Cel mai bun comportament este unul echilibrat, care să-i ofere susţinerea necesară pentru a înţelege că nu este singur, pentru a se simţi înţeles şi acceptat. Când neagă ceea ce simte, de fapt, el încearcă să evite o confruntare cu realitatea, încearcă să se menţină într-o zonă cunoscută de confort. Un astfel de pacient încearcă să evite schimbarea, poartă o mască prin care îşi ascunde emoţiile şi sentimentele, se protejează, dar să nu uităm: „ca să te bucuri de ceea ce primeşti, trebuie să-ţi acordezi corzile sufletului, nu să le întinzi până la rupere…“

Ziua de 10 septembrie este o zi care reflectă solidaritatea umană în faţa suicidului, în care se fac remarcate eforturile mass-media, a anumitor ONG-uri, împreună cu anumiţi factori de decizie şi comunitatea ştiinţifică pentru prevenirea suicidului.

CV: Specializată în terapii scurte şi consultanţă orientată pe resurse şi soluţii

Numele: Daniela Niţu

Data şi locul naşterii: 22 septembrie 1973, Rădăuţi, judeţul Suceava
Starea civilă: căsătorită, doi copii
Studiile şi cariera:

• Licenţiată a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, din cadrul Universităţii Bucureşti.
• A obţinut masterul în evaluare, formare şi consiliere de personal în cadrul Universităţii Al.I. Cuza din Iaşi.
• S-a specializat în terapii scurte şi consultanţă orientată pe resurse şi soluţii, în cadrul ARTS&CORS.
• Formare complementară  în psihoterapie scurtă strategică, în cadrul Centrului de Terapii Strategice din Bucureşti, filiala a Centrului Arezzo Italia.
• Este trainer, consultant în resurse umane, diagnoză organizaţională, iniţiator şi coordonator de programe educative pentru copii.
• Face parte din Colegiul Psihologilor din România şi Asociaţia Română de Terapii Scurte şi Consultanţă Orientată pe Resurse şi Soluţii.

Locuieşte în: Suceava

Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“