Iaşi: Şcoala copiilor care nu şi-au văzut niciodată chipul

Aproape 100 de copii din întreaga Moldovă învaţă zilnic cum să trăiască fără lumină. Unii dintre ei nu i-au văzut niciodată pe cei dragi, în timp ce alţii şi-au pierdut vederea din cauza unor accidente. S-au întâlnit la singurul liceu special din regiune unde au şansa de a învăţa de la profesori dedicaţi cum să se descurce în societate.

Iaşi: Sport extrem pentru nevăzători: Traversarea străzii (VIDEO)

În faţa clădirii străjuieşte un semafor special pentru persoanele nevăzătoare. Nu funcţionează, însă, pentru că autorităţile aruncă responsabilitatea una în spatele celeilalte. Şoferii gonesc cu viteză, punând în pericol de fiecare dată viaţa elevilor care se aventurează să traverseze strada.

În spatele gardului verde care înconjoară şcoala, însă, se deschide, o altă lume. În Liceul „Moldova" pentru deficienţi de vedere nu se aleargă în recreaţii. Nu se strigă pe coridoare, nu se ascunde nimeni de profesori, dar nici nu se joacă fotbal sau se sare coarda. Se învaţă, însă, pe lângă disciplinele obligatorii din curriculă, şi cum să-ţi trăieşti copilăria şi adolescenţa la fel ca toţi ceilalţi.

Dimineaţa - cursuri, după amiaza - teatru

Cei aproape 100 de copii care învaţă aici vin în fiecare dimineaţă cu ghiozdanul la şcoală, iar până la prânz cursurile seamănă cu cele din oricare liceu din ţară. După-amiază, însă, începe adevărata muncă.

În genunchi, în faţa copiilor care nu disting întuneriul de lumină, sau cu mâinile ghidându-i să facă lucruri care pentru toţi ceilalţi ar părea superficiale, profesorii încep munca de zi cu zi. „Dimineaţa avem activităţi de predare, iar după amiaza încep cele educative. Educatorii îi ajută pe cei mici la teme, profesorii care sunt şi ei nevăzători lucrează cu copiii în grupe şi în funcţie de nivelul de pregătire, îi învaţă Braille. Mai sunt psihopedagogii cu care se fac terapiile specifice de orientare şi mobilitate, dar şi orele de muzică şi de teatru", spune Margareta Pristavu, directorul Liceului din Târgu Frumos.

Nu uită niciodată rolurile învăţate

De 31 de ani Iuliana Ghemu n-a părăsit şcoala în care a fost repartizată. A venit la Liceul „Moldova" ca să predea muzică populară. „Am cântat cu copiii de aici şi la Cântarea României, alături de copii normali", spune profesoara. Acum ea este cea care îi iniţiază pe micii actori nevăzători în tainele artei dramatice. Din 1998 a pus bazele trupei de teatru „Scena" cu care participă de atunci la toate concursurile din ţară.

Cu tinerii de la liceu face şi teatru cu actori, dar şi teatru de păpuşi. „Păpuşa atrage, dar este un efort dublu. Trebuie să-i dai viaţă şi ghemului de cârpă, care este păpuşa, şi să-ţi modelezi şi vocea, de aceea este un efort complex", spune Iuliana Ghemu.

La o piesă de teatru aceasta lucrează cu elevii chiar şi un an întreg. Peste 100 de repetiţii sunt doar la masă, învăţând textul. Restul se petrec pe scenă şi abia ultimele 5-6 sunt cu costume şi decor. „Copiii care văd fac direct textul şi mişcarea împreună. La noi e mai greu. Mişcarea se face după ce stăpânesc bine textul. Partea bună e că după aceea nu mai au niciodată nevoie de sufleur. Pot să şi ard textele", spune profesoara.

Hiperprotejarea, un risc pentru copiii cu deficienţe

Una dintre camerele preferate ale tinerilor care învaţă la liceul „Moldova" este atelierul de deprinderi de viaţă independentă. Timp de câteva ore pe săptămână copiii învaţă aici cum să facă mici activităţi pe lângă casă. „Un risc la care sunt supuşi aceşti copii este hiperprotejarea. Părinţii încearcă să-i menajeze cât de mult pot iar acest lucru poate duce la un handicap social. Mamele nu îi lasă să pună mâna pe cuţit, de frică să nu se taie, dar ei se simt bine atunci când pot face ceva ei înşişi", spune Marcela Benea, psihopedagog în cadrul liceului.

Printre cursurile de limba română, de matematică şi de limbi străine, cei aproape 100 de elevi de la Târgu Frumos învaţă să „vadă" viaţa cu mâinile. Citesc cu vârful degetelor, evită obstacolele în acelaşi fel şi-şi recunosc prietenii după voce şi după forma feţei. Sprijiniţi de profesori şi de educatori, unii dintre aceştia reuşesc chiar să fie admişi la o facultate şi să-şi găsească un loc de muncă.