FOTO Medicină SF la cel mai mare spital de recuperare din Moldova. Sute de pacienţi paralizaţi se înghesuie la robotul-minune care le redă mersul
0Spitalul de Recuperare din Iaşi are din luna iunie un echipament de ultimă generaţie care îi învaţă pe bolnavii aflaţi în scaune cu rotile să meargă din nou, iar 500 de persoane deja s-au înscris pe lista de aşteptare.
Robotul de reeducare a mersului este format din două proteze pentru picioare, care îl ajută pe pacient să păşească, o bandă pe care merge şi un ham care îl susţine în poziţie verticală.
Creierul echipamentului este reprezentat de un computer prin care robotul este adaptat fiecărui pacient. Cu ajutorul acestui soft poate fi setată lungimea pasului, viteza mersului, iar paşii pot fi chiar număraţi. Mai mult, pentru ca şedinţele de recuperare să stimuleze pacientul, robotul are în dotare un avatar virtual.
Pe un ecran rulează imagini dintr-un parc sau de pe o plajă sincronizate cu paşii bolnavului lăsând-i astfel pacientului impresia că se află într-o plimbare. O şedinţă la acest aparat durează până la 45 de minute, iar un bolnav beneficiază într-o serie de 12-15 astfel de şedinţe. Dispozitivul a costat 500.000 de euro, bani alocaţi de către Ministerul Sănătăţii.
“De mult timp ne doream un astfel de dispozitiv. În ţară mai există doar unul, dar acesta de la Iaşi este cel mai performant, este de ultimă generaţie", spune Carmen Cumpăt, managerul Spitalului de Recuperare din Iaşi.
Lista de aşteptare de jumătate de an
La numai două luni de la instalarea lui, pe lista de aşteptare sunt deja 400 de persone, iar programările se întind până în februarie anul viitor. Într-o zi pot beneficia de aparat cam 10-12 pacienţi. Se lucrează în două ture pentru a utiliza dispozitivul la capacitate maximă.
Cei care l-au testat sunt extrem de încântaţi de rezultatele obţinute. ‘’Este nemaipomenit, este extraordinar să poţi să stai din nou pe picioare după luni în şir. Am făcut câteva sute de paşi. Mă bucur că exită la Iaşi un astfel de aparat, e nevoie de mai multe în ţară’’, a spus unul dintre beneficiari. La acest aparat se pot înscrie în special pacienţii cu leziunile recente, unde există mai mute şanse de refacere.
Vă mai recomandăm:
FOTO Casca-minune inventată la Iaşi. Vezi ce poate face dispozitivul VIDEO