Operaţie inedită de îndreptare a coloanei vertebrale la o fetiţă de cinci ani, care ar fi putut paraliza din cauza scoliozei
0Medicul Gheorghe Burnei a realizat o operaţie inedită care a salvat o fetiţă de cinci ani de la paralizie. Micuţa s-a născut cu o formă de scolioză care afectează toată coloana vertebrală, iar problema s-a agravat după vârsta de doi ani, când a devenit vizibilă, fetiţa având o postură cocoşată într-o parte.
Celebrul chirurg a explicat pentru "Adevărul" că riscul ca fetiţa să paralizeze mai târziu era deosebit de mare, iar mama ei a decis că trebuie să facă orice pentru a o salva de la o asemenea soartă, chiar dacă operaţia în sine prezenta un risc aproape la fel de mare.
Astfel, profesorul doctor Gheorghe Burnei, împreună cu o echipă formată din cei mai buni specialişti români în astfel de intervenţii chirurgicale, a realizat o premieră în lumea medicală. Operaţia pentru corectarea scoliozei traco-lombare totale, care a durat cinci ore, a avut loc acum o lună, iar la ea au participat şase chirurgi (printre care Ştefan Gavriliu, Raluca Ghiţă, Ecaterina Japie), trei medici anestezişti şi doi infirmieri. "Genul acesta de operaţii se fac la foarte puţine centre medicale din lume, iar în România se fac de 15 ani numai la spitalul Marie Curie din Capitală. În cei 15 ani de când facem asta, am avut 48 de operaţii, dintre care şase au fost operaţii de excepţie (care nu s-au mai făcut până acum)", a explicat pentru "Adevărul" doctorul Burnei.
Mama fetiţei a apelat la doctori acum un an şi jumătate şi după analize îndelungate, chirurgii au inventat practic o operaţie care nu se găseşte în niciun manual medical. Pentru realizarea intervenţiei chirurgicale a fost nevoie de nişte echipamente medicale foarte scumpe, în valoare de 80.000 de euro, pe care doctorii au reuşit să le achiziţioneze printr-o campanie de strângeri de fonduri în care s-a implicat inclusiv ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a explicat Burnei.
"Fata a avut scolioză congenitală traco-lombară totală, adică pe toate vertebrele coloanei, cu defect de formare, de segmentare şi de fuziune şi care prezenta iminenţa de paralizie a membrelor inferioare. De asemenea, la operaţie am ţinut seama de faptul că pacienta avea măduva spinării împărţită în două (diastematomielie) şi o curbură de 126 de grade. Am lucrat în zona curburii, de unde am înlocuit o parte din coloană. Am utilizat materiale de 60.000 de euro în timpul operaţiei. Am redus curbura şi am stabilizat coloana cu ajutorul a două dispozitive speciale (VEPTR se numesc) fixate sus pe vertebră şi jos pe pelvis. Aceste dispozitive au stabilizat şi echilibrat coloana şi permit creşterea coloanei vertebrale la copil, dar necesită ajustări prin intervenţii chirurgicale la 6-8 luni. Pe măsură ce creşte copilul, dispozitivele pot fi scoase cu totul şi dacă mai este nevoie de stabilizare, se pot pune şuruburi. Şansa să se vindece este foarte mare fiindcă a fost operată de mică", a explicat Burnei.
Acum, fetiţa este în afara oricărui risc, merge dreaptă şi zâmbitoare şi face fizioterapie pentru vindecare completă.
Mama fetiţei: "Am plâns în continuu când am aflat"
Mama fetiţei, Alina, a povestit pentru "Adevărul" că deşi s-a născut cu această roblemă, nu au anticipat cât de grav va evolua boala. "Domnul Burnei ne-a dat diagnistcul, dar nu au intervenit chirurgical imediat pentru că nu aveam bani să plătim pentru operaţie. A fost greu, ştiam care este situaţia financiară, şi eu şi soţul meu avem salarii mici şi nu aveam de unde obţine banii pentru operaţie. Când am aflat diagnisticul, am plâns mult timp, îmi pierdusem cheful de viaţă fiindcă nu mai ştiam cum să îmi ajut copilul. Din fericire, fetiţa mea a avut un noroc chior. Înainte de operaţie mergea într-o parte, avea umărul drept lăsat mult, dar nu avea dureri mari, însă obosea foarte uşor. Recuperarea este grea şi durează, îi fac masaj la picioruşe de trei ori pe zi", a povestit Alina.
Fetiţa înainte şi după operaţie FOTO: Arhiva personală
Despre fetiţa ei, mama spune că ea ştia de problema pe care o are. "Când s-a făcut mai mare, i-am explicat că are o problemă de sănătate şi că va trebui să facă o operaţie. Ea s-a obişnuit cu gândul şi a fost foarte curajoasă când a fost cazul. La o săptămână după operaţie a stat din nou în picioare, iar acum merge deja, dar are nevoie de sprijin. Când doarme, nu are voie să stea pe spate şi nici pe partea dreaptă, acolo unde s-a făcut operaţia, dar nici nu are voie să doarmă încă pe pernă. După operaţie, durerile au fost foarte mari, am stat patru zile la terapie intensivă cu morfină. Recuperarea va dura, nu pot să o dau încă la grădiniţă, trebuie să mai aşteptăm un pic şi când o voi duce, va trebui să stau cu ea ca să nu aibă vreun accident. Singurul lucru care îi displace acum este că încă nu se poate mişca la fel de sprinten ca înainte", a povestit Alina.
Radiografia coloanei vertebrale a fetiţei, înainte de operaţie: