Femeie ajunsă la spital în urma unui accident petrecut într-o localitate ieşeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 32 de ani a ajuns la spital după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul maşinii pe raza localităţii ieşene Sârca. Conducătorul auto care a provocat accidentul va fi cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Poliţiştii spun că şoferul Oleg A. (36 de ani), din Republica Moldova, circula dinspre Iaşi spre Târgu Frumos. Într-o curbă la stânga, acesta nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a intrat în derapaj.

Citeşte şi: Iaşi Ambulanţă implicată într-un accident rutier

Maşina bărbatului a acroşat un alt autoturism care staţiona pe partea dreaptă a DE 583. În urma coliziunii, Elena B. (32 ani), din comună, a suferit răni uşoare, fiind transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

„S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Ambele autoturisme au fost avariate în proporţie de 20%", a declarat Alina Vezeteu, agent în cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite