Explicaţia coordonatorului unui escroc fugit din ţară, autorul a cinci cărţi din puşcărie. „Deci, eu pe dumnealui nu l-am cunoscut până acum vreo lună-două”
0Un conferenţiar universitar doctor de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” susţine că a cunoscut un deţinut căruia i-a coordonat cinci lucrări în urmă cu „o lună sau două”, deşi prima cărţi ale infractorului a fost publicată în 2013.
Conferenţiarul Corneliu Burlacu, de la Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial a UTI, este profesorul ieşean cu cele mai multe cărţi coordonate pentru un deţinut.
Cadrul didactic se aşază la vârful ierarhiei după ce a coordonat, potrivit listei Ministerului Justiţiei, cinci lucrări scrise de fostul patron a Teofarm, Doru Teodor, condamnat la cinci ani de închisoare pentru înşelăciune.Conferenţiarul Burlacu a coordonat cărţile „Aspecte privind finisarea la macro şi micro”, „Sisteme moderne de fabricaţie”, „Problematica proceselor de microprelucrare”, „Sisteme microelectromecanice, aplicaţii” şi „Procedee moderne de prelucrare”, toate publicate la Editura Performantica din Iaşi.
Contactat telefonic în cursul zilei de ieri, conferenţiarul Burlacu a venit cu o explicaţie ciudată cu privire la apariţia numelui său pe această listă. „Deci, eu pe dumnealui (n.r. - Doru Teodor) nu l-am cunoscut până acum vreo lună-două. Şi nu am colaborat în niciun fel. Pur şi simplu mi-au dat nişte texte, m-am uitat pe ele, le-am corectat şi le-am spus în ce direcţie să meargă”, ne-a spus Burlacu. Întrebat cine anume i-a dat textele pentru a le „corecta”, conferenţiarul a spus „nişte rude, să spunem”. „Nu mi se pare dezonorantă apariţia numelui meu pe această listă”, a mai spus Corneliu Burlacu.„Elevul” său, Doru Teodor, a fost extrădat în 2013, după ce se ascunsese de puşcărie tocmai în Republica Dominicană.
Un alt cadru didactic de la UTI, conferenţiarul doctor inginer Nicolae Marcoie, îi suflă în ceafă colegului Burlacu. Marcoie, de la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului şi membru al Senatului universităţii, a instruit în puşcărie un personaj pe care presa tabloidă l-a alintat ca fiind „regele piţipoancelor”.
Condamnat definitiv la cinci ani şi trei luni, pentru o fraudă de un milion de euro, Mihai Tiberiu Vicol a scris în puşcărie cărţile: „Managementul integrat al deşeurilor solide”, „Economia factorilor de mediu”, „Energia eoliană şi mediului” şi „Bazele economice ale hidroenergeticii”. Ultimele trei cărţi coordonate de conferenţiarul Marcoie au fost scrise de „regele piţipoancelor” în anul 2014. Chiar în primele nouă luni ale acelui an, pentru că ulterior a fost eliberat condiţionat. Nicolae Marcoie nu a putut fi contactat pentru a comenta apariţia sa pe lista celor care au girat cărţile puşcăriaşilor.
Pe lista profesorilor se mai află şi decanul Facultăţii de Filosofie Ştiinţe Social-Politice, Nicu Gavriluţă, cel care, recent, şi-a anunţat candidatura pentur funcţia de rector a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Gavriluţă a coordonat o carte scrisă de fostul director al INSOMAR, Gheorghe Teodorescu, condamnat în dosarul „Mită la PSD”