Escroc pus la punct de o bătrânică vigilentă. Motivul inventat pentru care femeii i s-a cerut 30.000 de lei
0O femeie de 81 de ani, din municipiul Iaşi, şi-a dat seama că urmează să fie păcălită când a fost sunată de un necunoscut care i-a solicitat o suma imensă de bani pentru un motiv inventat.
Ieşeanca a mers ieri la Poliţie şi a relatat cum a fost pe punctul de a fi păcălită de o sumă importantă de bani. Astfel, potrivit poliţiştilor din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi, femeia de 81 de ani a povestit că a fost sunată de persoane necunoscute care au plăsmuit o poveste pentru a o determina să le remită bani.
Escrocii i-au spus octogenarii că fiul ei ar fi fost implicat într-un accident rutier, cerând suma de 30.000 de lei pentru o pretinsă operaţie.
„Femeia a realizat că este indusă în eroare pentru obţinerea unui folos patrimonial injust. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune iar cercetările continuă în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea faptei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
Cazul nu e singular, în ultimii ani, în Iaşi, fiind înregistrate zeci de escrocherii de acest fel, multe dintre ele soldate cu păgubirea victimelor. Anchetele derulate în ultimii ani de procurorii relevă că cei care comit astfel de fapte – aşa-zisa „metodă accidentul” – sunt persoane încarcerate care sună la întâmplare pentru a căuta victime, în special bătrâni.
„Actorii“ pun în scenă o tragedie în care ar fi implicată o rudă de-a victimei, cerând bani pentru a rezolva problema fictivă. „Comiterea faptelor de înşelăciune prin această metodă presupune că cel privat de libertate, «creierul» operaţiunii, deşi se află în penitenciar, are acces nelimitat la folosirea telefoanelor mobile şi a mai multor cartele telefonice, schimbând cartelele şi aparatele periodic pentru a îngreuna depistarea sa, şi poate vorbi la telefon jucând diverse roluri nestingherit de colegii de detenţie, ceea ce pune în mod inevitabil mari semne de întrebare legate de îndeplinirea atribuţiilor proprii de către personalul din unitatea de detenţie“, se arată într-un rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.