Curiozităţi despre albinele solitare. Cum trăiesc albinele-zidar sau cele „cu pantaloni“ şi ce tip de cuib au cele „cu blană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această grupă de insecte sunt incluse în jur de 15.000 de specii variate, răspândite pe tot globul. Printre acestea se numără şi albinele solitare.

O categorie mai puţin cunoscută este cea a albinelor solitare. Acestea nu trăiesc ăn roiuri, ci duc o viaţă singuratică, se arată în volumul „Fauna României“ semnat de academicianul Ion Simionescu. Potrivit cercetătorului, în această categorie intră „albinele zidari“, care se găsesc pe „malurile rupte din preajma apelor“ unde „se pot observa mici găuri, deschiderea canalelor săpate în lutul galben, locuinţa albinelor solitare“. Unele albine zidari îşi fac cuib şi printre pietrele din ziduri.

În acest loc, „albina cu 4 brâie“, una mare, de aproape 2 centimetri, care este recunoscută după cele patru brâuleţe albe, „îşi face un adevărat fagure de lut, căci nu-şi sapă numai celulele, dar înlătură şi pământul în jurul lor, aşa încât celulele de pământ, uneori şi 20 la un loc, stau ca într-o pivniţă“. Potrivit însemnărilor cercetătorului Ion Simionescu, care a studiat la Facultatea de Ştiinţe Naturale a Universităţii din Iaşi, „mama îşi face şi ea un cucluş, căci spre deoasebire de alte albine singuratice, nu moare de îndată ce a depus ouăle, ci veghează până până ce ies albinele tinere“.

Şi „albina cu blană“ îşi construieşte „cuibul“ într-un mod inedit. Portivit cercetătorului, această albină „după ce-şi sapă un cotlon scurt în peretele de lut, cu faţa spre miazăzi, după ce-l netezeşte ca oglinda, din fundul lui sală alte două cotloane oblice în jos, ca nişte pungi înguste. Pune un ou şi astupă cămăruţa cu un capac de lut, apoi pune alt ou şi tot aşa în fiecare buzunar clădeşte 2-3 cămăruţe cu câte un ou şi apoi toate le închide bine cu un capac de lut. Dar partea mai curioasă şi nelămurită ca scop este că la gura cotlonului principal face un tub din bombiţe de lut pe care le lucrează singură şi le puna una lângă alta, cum îşi face şi omul pereţii casei lui din chirpici ori cărămizi nearse“.

Un alt tip de albină solitară este cea cu „pantaloni“, numită aşa pentru că la picioarele din spate are peri lungi, „încât pare că e cu pantaloni franjuraţi“. Potrivit cercetătorului, „perii îi sunt de mare ajutor la adunarea polenului, dar mai ales la măturatul nisipului, când îşi face cuibul“. „E o minunăţie cum îşi face cuibul. E o adevărată maşină vie. Cu picioarele scurmă iute-iute nisipul, dându-l pe sub pântece, pe seama picioarelor de dindărăt; printr-o mişcare de învârtire acestea azvârle nisipul afară. Este ansolut mecanismul maşinilor cu perie rotundă, de măturat străzile. După ce şi-a săpat un cotlon, fuge iute, adună mult polen, face din el un golomeţ cu trei picioare, ca de pirosteie, pune oul în vârful golomeţului şi închide cămăruţa cu nisip“, explica cercetătorul Ion Simionescu, în volumul „Fauna României“.

Citeşte şi:

Cum vrea Iaşiul să devină primul municipiu din ţară cu „zero deşeuri“: de la tarif diferenţiat pentru gunoi până la ateliere de reparaţii

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite