Cum poate fi ţinut sub control diabetul. Sfaturile specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: pixels.com
FOTO: pixels.com

Diabetul este o boală care nu poate fi vindecată, dar care poate fi ţinută sub control, rezultatele depinzând într-o mare proporţie de pacient şi de dorinţa acestuia de a putea trăi normal, chiar dacă a fost diagnosticat cu o boală care poate afecta multe părţi importante ale organismului.

Diabetul poate fi controlat prin menţinerea unei greutăţi corporale optime, a unei alimentaţii sănătoase, a unui stil de viaţă ce implică mişcare, spun specialiştii. Toate acestea pot ajuta la gestionarea valorii glicemiei chiar şi fără medicamente, însă asta nu înseamnă vindecare, ci doar gestionarea bolii. 

Cele mai frecvente simptome care indică diabetul sunt setea, urinarea în cantităţi mai mari decât de obicei, apetit culinar ridicat şi oboseală.

„Utilizarea medicamentelor funcţionează foarte bine pentru ţinerea sub control a glucozei din sânge, însă nu se concentrează pe rădăcina problemei. Indiferent dacă îţi monitorizezi ca la carte glucoza din sânge, dacă rămâi diabetic şi continui să iei medicamente din ce în ce mai multe pentru controlul glicemiei, boala te va îmbătrâni prematur şi îţi va scurta viaţa“, a declarat ieşeanca Elena Fodor, specialist în diabetologie, pentru „Weekend Adevărul“.

Ea recomandă implementarea în rutina zilnică a unui obicei sănătos: „Poate fi un lucru dorit de mult timp, dar care este amânat mereu. Hidratarea corespunzătoare, mersul mai mult pe jos, mese mai bogate în legume, micul dejun luat în fiecare dimineaţă, plimbări în ritm alert, acestea sunt lucruri care pot ajuta pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru diabetici şi nu numai“. 

Stresul, declanşatorul bolilor cronice

Stresul, cunoscut ca fiind una dintre bolile secolului XXI, este un important factor declanşator pentru diabet, mai ales în România. În alte ţări, precum SUA, stresul se bate de la egal la egal cu consumul excesiv de zahăr, dar mai sunt şi alţi factori importanţi care conduc către diabet, precum sedentarismul şi înaintarea în vârstă. 

Diminuarea stresului este un pas extrem de important, care nu trebuie subestimat în procesul pentru protejarea împotriva diabetului şi a altor boli cronice.

„Nu este suficient să ai grijă la alimentaţia ta, să faci mai multă mişcare, să dormi suficient, dacă nu poţi să controlezi stresul de zi cu zi. Este esenţial să reuşeşti să controlezi nivelul stresului pentru a putea să ai grijă de sănătatea ta şi să ajungi să îţi controlezi boala. Activităţile curente ale vieţii din zilele noastre, cum ar fi aşteptarea în trafic, medicaţia zilnică, programarea la medic, respectarea termenelor pentru plata facturilor şi multe altele te pot împinge dincolo de capacitatea ta de a face faţă, ajungându-se, astfel, la stres cronic“, spune Elena Fodor. 

Nutriţia, extrem de importantă

Nutriţia are puterea de a genera boala sau de a proteja organismul împotriva ei, spun specialiştii. „O mare parte dintre produsele pe care le consumăm sunt sărace în substanţe nutritive, cu multe calorii, produse de origine animală, lactate şi dulciuri. Toate acestea contribuie la creşterea în greutate, la colesterol crescut, hipertensiune arterială. O mică parte din ceea ce consumă populaţia României este constituită din alimente bogate în substanţe nutritive, legume, leguminoase, seminţe şi fructe oleaginoase. Acestea sunt alimente naturale cu un conţinut crescut în substanţe micronutritive care ajută la prevenirea şi la remedierea multor afecţiuni, inclusiv a diabetului“, transmite Elena Fodor. 

Nu există diete care să ofere rezultate pe viaţă, iar strategia trebuie făcută pe termen lung. Medicii recomandă consumul alimentelor cu puţine calorii, dar care au o cantitate semnificativă de substanţe nutritive, precum legume crude, verdeţuri gătite, leguminoase şi seminţe. 

Somnul insuficient creşte glicemia

Somnul are un impact major asupra organismului şi este extrem de important în ceea ce priveşte declanşarea diabetului. Studiile arată că după o noapte de somn insuficient şi necalitativ, oamenii au o sensibilitate mai scăzută la insulină, iar nivelul glicemiei este mai mare cu 38% faţă de cei care au parte de 7-9 ore de somn calitativ.

„Somnul este mecanismul natural de refacere şi reîntinerire a organismului. Dacă nu îi alocăm suficient timp şi nu îmbunătăţim calitatea somnului, vom suferi consecinţele acestui lucru. Somnul înseamnă în jur de un sfert şi până la o treime din viaţă. Când dormim bine, ne trezim revigoraţi şi pregătiţi pentru activităţile zilnice. Somnul influenţează felul în care arătăm, ne simţim, precum şi modul în care ne ducem la îndeplinire sarcinile zilnice. Avem nevoie de un minim absolut de şase ore, iar recomandat este să dormim şapte, opt ore“, spune Elena Fodor. 

Predispoziţia genetică

Predispoziţia genetică este importantă, însă nu este un factor care poate fi decisiv în dezvoltarea bolii. În plus, înaintarea în vârstă sau predispoziţia genetică sunt factori care nu pot fi controlaţi, spre deosebire de stilul de viaţă şi de alimentaţia de zi cu zi. „Gena ne urmăreşte toată viaţa. Aşa că, dacă unul dintre părinţii tăi, bunicii tăi au dezvoltat diabet zaharat de tip 2, este foarte posibil ca şi tu să ai aceasta genă. A avea predispoziţie genetică nu este acelaşi lucru cu a dezvolta 100% boala. Mulţi diabetici folosesc această afirmaţie ca o scuză. Riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 este influenţat de stilul tău de viaţă“, a mai declarat specialistul ieşean. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Capcana întinsă de hotelierii din Grecia în care cad tot mai mulţi români. „Nu mai avem curaj, ne întoarcem”

Armata rusă ar putea lansa o ofensivă amplă în Herson. Ruşii au adus o cantitate imensă de arme şi echipamente în regiune

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite