Când va avea Iaşul Spital Regional de Urgenţă. Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a dat detalii

0
Publicat:

Spitalul Regional de Urgenţă de la Iași, un proiect extrem de important pentru întreaga Moldovă, prinde contur. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a vorbit despre acest obiectiv în cadrul unei conferinţe de presă.

Alexandru Rafila SURSĂ gov.ro
Alexandru Rafila SURSĂ gov.ro

Conform oficialului, proiectarea unităţii medicale va fi încheiată până la finalul lunii martie. Acesta a punctat că este vorba despre un spital important, care asigură spitalizarea continuă, având 752 de paturi, grupate în şase centre medicale. Separat este unitatea de terapie intensivă, care va avea nu mai puţin de 86 paturi, ce deserveşte serviciile medicale, chirurgicale de mari arşi, transplant şi neonatologie. Totodată, ambulatoriul de specialitate va avea 113 paturi de spitalizare de zi. Valoarea totală a investiţiei, fără TVA, este de 2.4 miliarde de lei, iar termenul de finalizare este anul 2027.

Ce a spus Rafila despre acest obiectiv

Ministrul Sănătăţii a vorbit şi despre importanţa celor şase centre care vor fi realizate în cadrul unităţii medicale. 

,,Este vorba de Centrul de Patologie pentru cap şi gât, Centrul de Patologie Toracică cu 104 paturi, cel de patologie abdominală, cu 270 de paturi, pentru articulaţii, coloană vertebrală şi traumă, cu 75 de paturi. Centrul de medicină internă va avea 128 de paturi şi centrul pentru mamă şi copil va avea 76 de paturi. Fiecare dintre aceste centre deservesc mai multe specialităţi. Este o grupare care sugerează de fapt şi modul de organizare în viitorul nu foarte îndepărtat a asistenţei medicale, încât flexibilizarea numărului de paturi în fiecare secţie să permită să servească mai bine pacienţii", a precizat Alexandru Rafila. 

Proiectarea se va încheia la finalul lunii martie

Ministrul Sănătăţii a menţionat faptul că până la finalul lunii martie, proiectarea spitalului va fi gata. Conform oficialului, aceasta a fost lansată în 2022. Totodată, până la finalul anului se va finaliza licitaţia de construcţie, iar construcţia efectivă va fi finalizată în decurs de patru ani, până în 2027.

,,Ne dorim să avem cât mai rapid, dacă se poate exact cum a fost planificat, până la finalul lui 2027, cele trei spitale funcţionale şi, în paralel, să lucrăm şi pentru o politică de resurse umane care să asigure toate resursele umane necesare acestor spitale, pentru că altfel, în mod evident, nu facem construcţii de dragul construcţiilor, ci construcţii şi dotări medicale pentru pacienţii din România", a adăugat ministrul Sănătăţii. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite