În noaptea de Revelion, medicii din Iași au făcut două transplanturi de rinichi
0În seara de 31 decembrie la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași, medicii au realizat două transplanturi. Cei doi pacienți care sufereau de insuficiență renală au primit șansa la o viață normală în urma unei recoltări de organe care a avut loc la București.

Vineri seara, 30 decembrie 2022, în jurul orei 23.00, o echipă de medici din care au făcut parte urologii Daniel Andone și Marius Ivănuță s-a deplasat la București, cu ambulanța, pentru a participa la operația de prelevare alături de echipele medicale care au recoltat organele. Au fost prelevați rinichii care au ajuns la Iași, ficatul care a rămas la București și inima care a ajuns în Elveția.
Echipa de urologi ieșeni s-a întors la Iași cu elicopterul, fiind începute în paralel și pregătirile pentru intervențiile de transplant, scrie Ziarul de Iași.
Compatibili pentru a primi rinichii au fost doi bărbați din Vaslui, respectiv Iași. Unul dintre pacienți are 44 de ani, era cunoscut cu boală genetică polichistică și se afla în program de dializă de la începutul anului 2022. Al doilea bărbat, în vârstă de 46 de ani, suferea de boală cronică de rinichi și începuse ședințele de dializă în anul 2021.
„Echipa de transplant renal, sub coordonarea profesorului Adrian Covic, împreună cu medicii chirurgii Corneliu Moroșanu și Adelina Miron, echipa de Anestezie și Terapie Intensivă, profesorul Petru Cianga, specialist în imunologie, toți s-au mobilizat pentru a face posibile aceste intervenții înainte de sfârșitul anului. A fost un an cu foarte multe intervenții de transplant renal – 54, fiind cele mai multe de până acum”, a precizat conf. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al unității medicale.