Zeci de tineri din Hunedoara, clienţi ai traficanţilor de etnobotanice. Drogurile erau „preparate” acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi tineri din Hunedoara sunt suspecţi într-un dosar al DIICOT, pentru trafic de substanţe interzise. „Cocktailurile” de etnobotanice erau preparate acasă.

Şase percheziţii domiciliare au avut loc, joi, în Hunedoara şi Simeria, iar 7 suspecţi şi 30 de martori au fost aduşi la audierile Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara. Suspecţii ar fi vândut, de peste un an, substanţe cu efecte psihoactive mai multor consumatori din întreg judeţul.

„La data de 12 iunie 2019 organele de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Hunedoara s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că suspectul N. D.A. din municipiul Hunedoara, efectuează operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii (vânzare) pe raza municipiilor Hunedoara, Deva şi localităţile învecinate. Susnumitul vinde substanţe cu efecte psihoactive consumatorilor atât personal, de la domiciliu, cât şi prin intermediul altor persoane. Substanţele cu efecte psihoactive sunt preparate personal de către susnumit la domiciliul său şi ambalate în doze de diferite dimensiuni, vândute cu preţuri între 10 şi 50 de lei/doză”, se arată în dosar.

De la începutul anului 2019 bărbatul comercializa substanţe cu efecte psihoactive către consumatori sau către alţi dealeri, unii condamnaţi anterior pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, au mai informat reprezentanţii DIICOT.

În 4 februarie procurori au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara emiterea a şase mandate de percheziţie domiciliară, iar instanţa a admis solicitarea formulată, înante de a avea loc percheziţiile de joi.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cine sunt traficanţii care aprovizionau Valea Jiului cu droguri. Zeci de tineri au bătut zilnic la uşa Georgianei, cea mai faimoasă vânzătoare de cannabis

Cum a eşuat afacerea interlopului care a vrut să se îmbogăţească din droguri luate de pe Darknet. A ajuns falit la închisoare

Trecutul sumbru al unui fost poliţist român: sex şi filme porno cu adolescenţi dependenţi de droguri. „A vrut să-i ajute să realizeze ceva util şi bun în viaţă“

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite