VIDEO Imaginile de pe Autostrada Lugoj - Deva care arată cât au avansat lucrările. Când va fi finalizat Lotul 3
0O filmare realizată de angajaţii direcţiei regionale de drumuri arată cât au avansat lucrările pe Lotul 3 al viitoarei autostrăzi Lugoj - Deva, a cărui inaugurare este aşteptată de aproape trei ani.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri a publicat imagini de pe şantierul Lotului III al viitoarei Autostrăzi Lugoj – Deva, însoţite de precizări cu privire la situaţia proiectului. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, constructorii au ajuns la stadiul fizic de 95 la sută al execuţiei investiţiei.
Lucrările la Lotul III al Autostrăzii Lugoj – Deva au demarat în primăvara anului 2014 şi trebuiau finalizate în mai 2016. Tronsonul de 21,1 de kilometri dintre Ilia şi Holdea se află încă în şantier, iar cele mai complexe lucrări au loc la Holdea, unde se construieşte un nod rutier şi la Ilia, unde au existat probleme de stabilitate a terasamentului, iar construcţia a trebuit refăcută.
Din 2014 se află în şantier şi Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva, între Şoimuş şi Ilia şi, la fel ca Lotul III, trebuia finalizat în mai 2016, potrivit contracului iniţial semnat între antreprenori şi fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Finalizarea lucrărilor la cele două tronsoane de autostradă din vestul ţării, care însumează 43 de kilometri, este aşteptată pentru vara acestui an, potrivit celor mai recente estimări ale antreprenorilor.
Vă recomandăm să citiţi şi: