Video VIDEO Cine este minerul mort în galeria din Lupeni: Iuliu Codlean avea trei copii. „Vestea că a plecat din viaţa noastră ne-a şocat. Cuvintele sunt de prisos”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliu Codlean.
Iuliu Codlean.

Iuliu Lucian Codlean, părinte pentru trei copii, a fost ultima victimă ucisă în subteranele Lupeniului, o mină cu o istorie îndelungată şi însângerată. Minerul a murit strivit de tavanul galeriei în care muncea, cu câteva zile înainte de a-şi serba ziua de naştere.

Salvatorii minieri au scos, vineri dimineaţă, trupul neînsufleţit al minerului ucis în urma accidentului din Exploatarea Minieră Lupeni.

Iuliu Lucian Codlean a murit la scurt timp după ce tavanul galeriei miniere încare muncea împreună cu ortacii săi s-a prăbuşit peste ei, minerii fiind blocaţi de o acumulare de minereu pe o lungime de aproximativ 20 de metri, la o adâncime de peste 400 de metri. Iuliu Codlean ar fi decedat pe loc, prin asfixie mecanică, potrivit primelor informaţii oferite de anchetatori. Sărbătorise recent 15 ani de căsnicie şi avea trei copii, iar duminică ar fi împlinit 40 de ani. Minerul era pasionat de fotbal, juca la o echipă locală şi era apreciat de colegii săi.

Lucra de trei ani în mină şi de un an în sectorul unde s-a produs tragedia, precizează Sorin Istrate, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara.

„Ştirea că fiinţa iubită a plecat brusc din viaţa noastră, lăsând în urmă numai tristeţe şi durere, ne-a şocat. Cuvintele sunt de prisos. Ele se rezumă doar la durere, tristeţe şi şoc şi nu pot aduce nicio alinare. Numai bunul Dumnezeu ne poate ajuta să înţelegem că drumul lui s-a oprit aici. Ai fost, eşti şi vei rămâne în inimile noastre. nu te vom uita”, a scris soţia sa, într-un mesaj de condoleanţe.

Joi, după-amiază, o surpare produsă în urma deranjării susţinerii abatajului din subteranul minei Lupeni a generat blocarea a trei oameni la peste 400 de metri sub pământ. În momentul surpării, se aflau în abatajul cu o lăţime de aproximativ 4 metri şi o înălţime de 2 metri, 11 persoane. Opt mineri au părăsit zona periculoasă, şapte dintre ei fiind implicaţi în derularea operaţiunilor de suport tehnic, unul reuşind să se evacueze singur, având răni uşoare.

Trei mineri cu vârste între 39 şi 43 de ani au fost blocaţi de o acumulare de minereu pe o lungime de aproximativ 20 de metri. Echipele de salvatori minieri au muncit 15 ore pentru aducerea la suprafaţă a celor trei victime.

Scoşi în 15 ore
Prima persoană blocată în Mina Lupeni a fost scoasă la suprafaţă, în noaptea de joi spre vineri, la ora  1.30, după mai bine de 11 ore de la surparea tavanului unui abataj din mină. Angajatul a fost preluat de un elicopter şi transportat la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Potrivit medicului Bogdan Opriţa de la Spitalul Floreasca, minerul internat la spitalul bucureştean este în stare gravă, „întreg organismul prezentând o suferinţă generalizată“ cauzată de strivirea trupului. Printre problemele cele mai grave se numără insuficienţa renală, un efect secundar al strivirii organismului, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

Aproximativ o oră mai târziu, cel de-al doilea miner care a fost blocat în subteran şi care a fost găsit de salvatori a fost scos şi el din Mina Lupeni, acesta având răni uşoare, a fost preluat de medicii de la Ambulanţă.

Ulterior a fost scos din mină trupul lui Lucian Codlean. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Anemona Doda, cel de al treilea miner a fost găsit în jurul orei 5.00, s-a încercat resuscitarea la faţa locului, însă fără succes, apoi a fost scos la suprafaţă şi a fost declarat decesul.

Cronologia tragediilor petrecute în Mina Lupeni în secolul XX
1912, Mina Sud Lupeni - 4 morţi
1917, 19 octombrie, Mina Elena (Lupeni) - 57 de morţi;
1920, 13 Ianuarie. Puţul Clara (Lupeni) - 3 morţi;
1922, Mina Ştefan (Lupeni) - 1 mort;
1922, 27 Aprilie, Catastrofa din Mina Aurelia, Lupeni, 82 de morţi;
1929, Mina Victoria Lupeni - 1 mort;
1944, 3 Mai. Mina Lupeni - 33 morţi;
1953, Mina Lupeni - 3 morţi;
1955, Mina Lupeni - 9 morţi;
1956, Mina Lupeni - 12 morţi;
1956, Mina Lupeni - 9 morţi;
1992, ianuarie, Mina Lupeni, doi morţi
1993, februarie, trei morţi, surpare.

Mina Lupeni se află în proces de închidere.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Securistul din fruntea minerilor care au devastat Bucureştiul condamnă România la CEDO. Cum şi-a terorizat soţia ani la rând fără ca statul român să intervină

Angelica Bălşan, fosta soţie a unuia dintre cei mai temuţi securişti, Nicolae Cămărăşescu, implicat atât în Revoluţia din Decembrie 1989, cât şi în acţiunile represive asupra ziarului „România Liberă” din zilele Mineriadei din iunie 1990, a câştigat la CEDO procesul în care a acuzat autorităţile române că nu au protejat-o de violenţele la care a fost supusă de acesta.

Arhivele secrete ale minelor de aur din comunism: de ce se revoltau minerii şi cum luptau autorităţile cu hoţii de aur

Documente din primii ani de comunism în România oferă detalii inedite despre revoltele muncitorilor din minele de aur ale Hunedoarei şi despre greutatea cu care autorităţile ţineau sub control fenomenul furturilor de aur.

Ceauşescu, ridiculizat de oficialii americani în notele secrete despre greva minerilor din 1977. WikiLeaks: „În Valea Jiului, l-au huiduit şi i-au arătat pumnii“

Mai multe note informative secrete, provenite de la reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite ale Americii, publicate de wikileaks.org, dezvăluie modul în care americanii priveau greva minerilor din 1977, considerată de unii istorici cea mai mare mişcare anticomunistă dinainte de 1989. Informaţiile oficialilor din anii 1970 prezentau evenimentele din Valea Jiului cu totul diferit de modul în care le „zugrăveau” autorităţile comuniste.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite