Viaţa de zi cu zi a grecilor antici. Cât de accesibile erau prostituatele şi de ce căsătoria era privită ca „un rău necesar“
0Grecii antici din urmă cu două milenii şi jumătate şi-au extins influenţa culturală asupra popoarelor care au ocupat ţinuturi vaste din Europa, ajungând inclusiv pe ţărmul Mării Negre. Numeroase mărturii şi dovezi arheologice prezintă gradul ridicat de civilizaţie şi modul de viaţă extravagant al elenilor.
În urmă cu două milenii şi jumătate civilizaţia greacă îşi extindea influenţa asupra unor ţinuturi întinse din Europa şi Asia Mică, grecii întemeind cetăţi inclusiv pe actualul teritoriu al României, pe ţărmul Mării Negre. Cele mai renumite cetăţi ale grecilor au fost însă Atena, Sparta şi Teba, locuri impresionante care au lăsat nenumărate mărturii despre viaţa şi cultura anticilor. Iată câteva astfel de curiozităţi.
Obligaţi să ia parte la adunările obşeşti
Oraşul antic Atena avea în urmă cu aproape două milenii şi jumătate o populaţie de peste 200.000 de oameni, atât cetăţeni atenieni, cât şi meteci (străini stabiliţi aici) şi sclavi. Devenise faimos pentru modul în care era administrat. Viaţa de zi cu zi a localnicilor era dominată de grija pe care trebuiau să o poarte treburilor statului, iar între obligaţiile pe care le aveau cetăţenii liberi era să participe la adunările în care se discutau treburile administrative ale oraşului, scria istoricul Robert Flaceliere, specialist în elenistică, autor al volumului „Viaţa de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle”.
De ce se căsătoreau grecii antici
La fel ca participarea la treburile obşteşti, şi căsătoria putea fi considerată o obligaţie pentru locuitorii oraşelor greceşti, potrivit istoricilor. Băbaţii se căsătoreau pentru a avea copii, în special băieţi, priviţi ca ajutoare de nădejde la bătrâneţe şi responsabili de ritualurile impuse la înmormântare, culturi care erau socotite indispensabile pentru fericirea morţilor pe lumea cealaltă, scrie elenistul Robert Flaceliere. Căsătoria era privită ca „un rău necesar”, scria Meneandru, unul dintre cărturarii eleni din secolul IV î. Hr., iar în oraşe ca Sparta, cei care se complăceau în viaţa de burlac riscau să fie pedepsiţi prin lege. Femeile aveau grijă de casă şi de copii şi nu trebuiau să se arate interesate ce se întâmplă în afară căminului familial.
Taxe pe prostituţie
Prostituatele, adesea numite hetaira de eleni, puteau fi sclave, eliberate din sclavie şi libere. Ele se găseau pe străzi, în bordeluri, la petreceri şi festivaluri sau călătorind din oraş în oraş, însoţite de unul sau doi bărbaţi. Femeile şi bărbaţii care lucrau în bordeluri erau, cel mai adesea, sclavi, scria Allison Glazebrook, autoarea volumului
„Prostituatele greceşti din lumea antică mediteraneană 800 BCE - 200 CE”. Numeroase femei practicau prostituţia încă dinainte de a ajunge la pubertate. Însă acest lucru era permis. Conducătorii oraşelor greceşti primeau, printre numeroasele taxe percepute de la cetăţenii greci şi, mai ales, de la meteci, şi impozite pentru prostituţie. Taxele erau plătite atât de femeile libere sau eliberate din sclavie, cât şi de la stăpânii sclavelor sexuale. Tinerii care alegeau să aibă relaţii cu femei libere erau criticaţi adesea, în scrierile vremii, pe motiv că puteau găsi fete decente în bordeluri. Aceste locuri erau ieftine, convenabile şi accesibile pentru sex. Prostituţia în antichitate era universală şi accesibilă, chiar şi pentru sclavi, căci grecii nu aveau aversiuni de ordin moral faţă de prostituate, atât femei cât şi bărbaţi¸ afirma Allison Glazebrook.
Obsedaţi de curăţenia corpului
La fel ca romanii, grecii antici acordau o mare importanţă igienei şi întreţinerii corporale, potrivit istoricilor. Atât bărbaţii cât şi femeile practicau exerciţiile fizice, chiar şi pentru eliminarea grăsimii de pe burtă, potrivit mărturiilor citate în volumul „Viaţa de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle”.
De asemenea, făceau băi pentru curăţenie, în căzile de baie construite din lut ars, în care se puteau scufunda cu totul, iar băiile publice erau nelipsite din oraşele antice greceşti. Totuşi, elenii nu cunoşteau săpunul, pe care adesea îl înlocuiau cu uleiuri aromatice şi nisip. Atleţii îşi ungeau, cel mai adesea, trupurilecu ulei şi le curăţau apoi, răzuindu-le cu ajutorului unui instrument numit strigil. Transpiraţia şi pielea moartă era dată jos însă nu era aruncată ci vândută ca medicament. Cumpărătorii o foloseau pentru calmarea unor iritaţii sau dureri.Bărbaţii îşi aranjau bărbile în formă de colier sau le lăsau să crească, pentru a le da apoi diferite tunsori, în timp ce femeile se preocupau de pieptănături şi de vopsirea părului în culori deschise. Ţesăturile de lână şi de in făceau parte din vestimentaţia femeilor şi a bărbaţilor, mătasea prea puţin cunoscută de greci în urmă cu două milenii şi jumătate.
Olisbos
Femeile trăiau adesea separat şi aveau mai puţină libertate de mişcare. Sunt menţionate în unele scrieri lucruri mai puţin obişnuite despre viaţa lor intimă. De la grecii antici datează unele dintre cele mai vechi obiecte sexuale. Ele erau realizate din piatră, gudron, lemn şi alte materiale care ar putea fi modelate în formă de penisuri şi care erau suficient de tari pentru a fi folosite ca jucării sexuale penetrante. În Grecia Antică, sunt amintite din scolul al V-lea, î. Hr., iar mărturii despre utilizarea lor pot fi văzute în ilustraţiile artistice de pe vasele greceşti datate din acea perioadă. În comedia Lysistrata, scrisă de Aristofan în urmă aproape două milenii şi jumătate, autorul susţinea că femeile din Grecia au organizat o grevă a sexului pentru a pune capăt războiului peloponesiac. Soţiile grecilor plecaţi la război erau nemulţumite că bărbaţii mergeau la război şi le ofereau aşa-numitele „olisbos" pentru a preveni isteria.
Serbările grecilor
Grecii antici acordau o mare importanţă sărbătorilor, în prim-planul cărora se aflau zeităţile venerate. Unul dintre marile festivaluri, adoptate cu timpul şi de alte popoare era dedicat zeului Dionysus, marele zeu olimpian al vinului, vegetaţiei, plăcerilor şi petrecerilor. Potrivit istoricilor, festivităţile numite misterele dionisiace, sau dionisii, aveau ca scop eliberarea de inhibiţii şi constrângeri sociale. Iniţial ceremoniile publice au fost limitate la o procesiune, care avea în centru vinul, viţa de vie, o capră, un coş de smochine şi falusul. Într-o perioadă ulterioară, festivalurile au fost organizate cu o mai mare pompă; numărul de preoţi ai lui Dionis (numit şi Bachus) au crescut. Cei care au luat parte la slujbe erau îmbrăcaţi corespunzător şi au căutat prin gesturile lor să reprezinte unele obiceiuri şi credinţe atribuite zeul vinului. Grecii îi dedicau dansuri, muzică şi piese de teatru, relata Herodot.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
