Un zimbru din rezervaţia Slivuţ va fi eliberat în sălbăticia Munţilor Ţarcu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femelă crescută în Rezervaţia de zimbri Slivuţ de la marginea Haţegului va fi eliberată în sălbăticie. Procesul de eliberare a zimbrului se va face treptat, iar locul ales ca nou habitat al acestuia sunt Munţii Ţarcu, din zona Caraş-Severin, limita cu Hunedoara. Aici vor fi aduse şi alte exemplare din mai multe ţări.

Primul zimbru crescut în Rezervaţia din Pădurea Slivuţ care va fi eliberat în mediul natural al acestor mamifere este o femelă. În luna mai, zimbrul va fi preluat de WWF, o organizaţie mondială de conservare a naturii, şi transferat într-un spaţiu împrejmuit, amenajat în Munţii Ţarcu, pe raza comunei Armeniş. Acolo vor mai fi aduşi şi alţi zimbri, circa 20 de exemplare, din mai multe ţări (Grecia, Italia, Germania).

„Zimbrii vor rămâne un an în acel ţarc în care se vor aclimatiza cu noile condiţii de mediu, practic vor avea un regim de semilibertate, pentru ca la finalul acestei perioade să fie eliberaţi în sălbăticie, în Munţii Ţarcului”, a declarat Adrian Hăgătiş, managerul de proiect WWF – România.

Proiectul va fi derulat pe aproape zece ani, iar zimbrii care vor intra în procesul de sălbăticire vor rămâne sub monitorizarea organizaţiei de conservare a naturii. În zonele alpine şi subalpine ale Munţilor Ţarcu trăiesc urşi, lupi, capre negre, jderi. Oamenii care vor ajunge în aceste locuri nu trebuie să se teamă de întâlnirea cu zimbrii, pentru că aceste animale nu au o personalitate agresivă.

Zimbru de import, în Haţeg
În Pădurea Slivuţ de la marginea Haţegului sunt 12 zimbri. Tot în primăvara acestui an în rezervaţie va fi adusă o femelă din Germania, acest lucru fiind realizat ca un prim pas pentru reîmprospătarea genetică a speciei. Din anii 1950, de când au fost aduşi din Polonia, zimbrii din pădurea Slivuţ, dar şi din celelalte rezervaţii din România, au aceeaşi linie genetică, mai spune Adrian Hăgătiş. În România trăiesc în prezent peste 120 de zimbri, în rezervaţii sau grădini zoologice.


Vă recomandăm şi:

FOTO Vacanţă în România: Cheile Buţii din Retezat, raiul cascadelor. Locul în care liniştea pune stăpânire pe tine      Şoseaua care te duce în Cheile Buţii, una dintre porţile de intrare spre Parcul Naţional Retezat, trece mai întâi prin câteva orăşele miniere, cu imagini dezolante, ca mai apoi să ofere peisaje rupte din rai. Cea mai frumoasă campanie ”Adevărul" - "125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă" continuă în această seară cu un reportaj inedit despre Cheile Buţii. Ne plimbăm printre cascade, un părâu îngheţat şi lupi.

FOTO VIDEO Muntele vrăjit al Hunedoarei: Retezatul. Expediţie în rezervaţia cu peisaje de basm    Retezatul pare o catedrală a sălbăticiei, în care o dată ajuns, oricât de nepăsător ţi-ai dori să fii, nu poţi să nu te înclini în faţa frumuseţii locurilor. Primii paşi pe potecile Parcului Naţional Retezat, spre lacurile glaciare de pe crestele sale, te fac să te îndrăgosteşti iremediabil de aceste locuri.

FOTO VIDEO Drum bun spre nicăieri: cea mai ciudată şosea a Hunedoarei se sfârşeşte în pădurile judeţului vecin    Drumul judeţean construit pe fonduri europene pentru a lega Hunedoara de Caraş-Severin şi pentru a scoate astfel din izolare satele din Munţii Poiana Ruscăi îi duce pe călători în mijlocul unei păduri, la limita dintre judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin. Şoseaua a fost construită doar până la ieşirea din judeţul Hunedoara, în timp ce autorităţile din judeţul vecin nu au continuat proiectul.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite