Traian, cel mai iubit împărat al Romei antice. Curiozităţi despre personajul legendar care a cucerit Dacia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Împăratul Traian.
Împăratul Traian.

Împăratul Traian a rămas în istorie datorită războaielor victorioase cu dacii şi a construcţiilor sale maiestuoase, care au rezistat timpurilor. S-a numărat printre cei mai iubiţi împăraţi romani.

Traianus Ulpius Marcus (53 - 117) a fost unul dintre cei mai de seamă împăraţi ai Imperiului Roman şi a rămas o personalitate legendară şi în istoria poporului român. Iată câteva curiozităţi despre viaţa sa:

A fost primul împărat „străin” al Romei antice
Traian a fost primul împărat roman provenit din afara graniţelor imperiului. Potrivit istoricilor, s-a născut în 18 septembrie 53, în municipiul Italica din provincia Hispania Baetica, aflată sudul Spaniei. A fost fiul unui militar roman şi al unei localnice iberice, iar unii autori ai vremii l-au numit „hispan”.

A fost „adoptat” de împăratul Nerva
Distins din tinereţe prin calităţile sale militare, Traian a fost „adoptat” ca succesor al său de împăratul Nerva, în anul 97. Un an mai târziu, la moartea împăratului, Traian i-a urmat la tron. Istoricii scriu că noul împrărat, numit Caesar Nerva Traianus Germanicus, nu s-a grăbit să se întoarcă la Roma pentru a prelua tronul, ci a ales să facă mai întîi un tur de inspecţie a trupelor romane de la marginea imperiului, pe frontierele de la Rin şi Dunăre. Abia în anul 99 a revenit la Roma, unde a fost întâmpinat cu entuziasm.

Impresiona prin calităţile sale fizice şi morale
Istoricii timpurilor sale l-au descris ca fiind unul dintre cei mai buni împăraţi ai Romei. Poporul l-a perceput ca un personaj modest, chira dacă Roma s-a umplut de construcţii fastuoase închinate acestuia.  „Era un om cu totul deosebit, mai ales prin dreptatea şi bărbăţia sa, precum şi prin simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vânjos (începuse să domnească la vârsta de patruzeci şi doi de ani) şi înfrunta toate greutăţile cot la cot cu ceilalţi; iar cu sufletul era la înălţime, deoarece nici nu se lăsa purtat de îndrăzneala tinereţii, dar nici împiedicat de bătrâneţe. De aceea Decebal se temea de el, pe bună dreptate...”, scria Dio Cassius, autor al Istoriei Romei. O imagine impresionantă şi-a creat-o şi în timpul războaielor cu dacii. „Traian dădu lupta cu ei, îşi văzu răniţi pe mulţi dintre ai săi şi ucise mulţi duşmani. Deoarece îi lipseau bandajele, se zice că nu şi-a cruţat nici propriile sale veştminte, ci le-a tăiat fîşii. Apoi a poruncit să se ridice un altar soldaţilor căzuţi în luptă şi să li se aducă în fiecare an jertfă pentru morţi”, a fost una dintre scenele de război relatate de Dio Cassius, care l-au avut în prim-plan pe Traian.

Construcţiile i-au adus faima
O serie de proiecte edilitare impresionante ale Antichităţii, printre care se află Forumul lui Traian şi Columna lui Traian, capodoperele din Roma ale arhitectului Apollodor din Damasc au fost ridicate în vremea împăratului Traian. În România, ruinele oraşului antic Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi monumentul de la Adamclisi amintesc de Traian. Una dintre construcţiile cele mai impresionante ale vremii sale a fost podul peste Dunăre, unic la vremea sa. „Minunate sunt şi celelalte construcţii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stâlpii, din piatră în patru muchii, sunt în număr de douăzeci; înălţimea este de o sută cincizeci de picioare, în afară de temelie, iar lăţimea de şaizeci. Ei se află, unul faţă de altul, la o distanţă de o sută şaptezeci de picioare şi sînt uniţi printr-o boltă”, relata Dio Cassius.

Împăratul care a supus Dacia
De numele său au fost legate mai multe campanii militare importante şi victorioase în Dacia şi la frontierele imperiului. Primul război daco-roman s-a încheiat în 102 cu victoria oştilor lui Traian, în timp ce regele Decebal a fost nevoit să accepte înfrângerea. După înfrângerea dacilor, în cel de-al doilea război daco-roman, Traian s-a întors în Roma cu o pradă impresionantă, la care a adăugat capul duşmanului său de moarte. Scenele de pe Columna lui Traian spun povestea celor două războaie şi  înfăţişează numeroasele prăzi de război luate de armata romană din cetăţile dacilor. Potrivit unor autori antici, comorile aduse de Traian în Roma au totalizat peste 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Obiceiurile perverse ale popoarelor antice dispărute: femeile care făceau sex în grup în faţa soţilor şi tribul în care bărbaţii îşi tatuau organele sexuale

Metodele odioase de tortură folosite de romani: oameni îndesaţi în trupul măgarilor, fecioare violate de gladiatori, şobolani „dresaţi” să devoreze victimele

Agatârşii, tribul misterios al Daciei în care nevestele erau împărţite frăţeşte. Bărbaţii se împodobeau cu aur, îşi tatuau chipul şi mădularele

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite