Tradiţiile arhaice ale Anului Nou păstrate în satele din zona Hunedoarei
0Cel mai important ceremonial prin care locuitorii satelor hunedorene serbau trecerea în noul an era cel al „îngropării Anului vechi”. Între tradiţiile vechi din zona Hunedoarei se găseşte şi cea a calendarului din ceapă.
Obiceiul îngropării Anului vechi, prezent între tradiţiile arhaice din satele Hunedoarei, avea menirea de a atrage bogăţia şi fertilitatea pe ogoare. Urările erau făcute cu ramuri verzi de brad. „În satele din Ţara Zarandului, copii sub zece ani umblau din casă în casă purtând o ramură împodobită cu beteală şi panglici colorate şi cu o steluţă în vârf, supranumit şi toiagul cu clopoţei, având menirea de a alunga spiritele rele, boala şi farmecele”, scrie Marcel Lapteş, autor al cărţii „Timpul şi sărbătorile ţăranului român”.
Din tradiţiile satelor hunedorene nu lipsesc practicile cu caracter oracular. Una dintre ele era aceea prin care femeile încercau să îşi ghicească ursitul.
„Flăcăii şi fetele, de vârste apropiate se adunau la casa unora dintre ei. În camera cu ferestrele acoperite se aşezau pe masă 9 – 12 blide (farfurii) cu fundul în sus care fiecare acoperea câte un obiect considerat simbolic: oglindă, pieptene, busuioc, ştiulete de porumb, spin, bani, pâine, mici instrumente de lucru (cuţit, cute, foarfece). Fetele îşi alegeau câte un blid şi în funcţie de ce găseau sub el, descopereau prin analogie cu obiectele, defectele sau calităţile viitorilor soţi. Obiceiul descris se practică în deosebi în Ţinutul Pădurenilor (laolaltă cu sânvăsierea animnalelor şi schimbatul porţilor), Zona Orăştiei, la Mărtineşti şi Boşorod, în Platoul Luncanilor, Valea Mureşului şi sporadic în Ţara Zarandului”, informa etnologul Marcel Lapteş.
O tradiţie mai veche a zonei era a „calendarului de ceapă”. Potrivit obiceiului, bătrânii încercau să afle, citind în foiţele de ceapă aşezate în cerc, în număr de 12, care lună va fi secetoasă şi care va fi ploioasă, polile însemnând belşug. În satele de munte din sudul judeţului se mai poartă obiceiul brondoşilor. Tinerii îmbracă tradiţionalele cojoace şi merg din casă în casă, cu clopote, pentru a anunţa venirea noului an. Un “brondoş” îmbrăcat mai urât reprezintă vechiul an, care pleacă mai departe prin sat, în timp ce flăcăul care reprezintă noul an rămâne mai departe la găzdă şi îi urează La Mulţi Ani. Legenda brondoşilor spune că aceştia au salvat comunităţile de invazia tătarilor, care, speriaţi de sunetul tălăngilor acestora au fugit din acele locuri.
Vă recomanăm şi:
Revelionul în mitologia românească: obiceiul prin care se îmblânzeşte timpul
Revelionul este sărbătoarea nocturnă dedicată celui mai vechi zeu al omenirii, potrivit credinţelor arhaice ale românilor, este momentul în care Anul moare şi renaşte.
În mitologia românească, babele sunt considerate ca fiind fiinţele cele mai afurisite, acesta fiind probabil şi motivul pentru care, cel mai adesea, cuvântul babă este aproape întotdeauna însoţit de atribute peiorative de genul cloanţă, cotoroanţă, hoaşcă, hârcă, talpa iadului etc.
Zeci de oameni au ajuns în aceste zile la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, pentru a se bucura, spun ei, de solstiţiul de iarnă. Unii dintre turiştii care au urcat la Sarmizegetusa au relatat de ce locul este atât de important pentru ei, în această perioadă. Totodată, vizitatorii susţin că a fost prima dată în ultimii ani când, în preajma solstiţiului, cetatea nu a fost acoperită de omăt.
Temniţa Castelului Corvinilor a stârnit de-alungul timpului numeroase controverse, pe care cercetările întreprinse în ultimele decenii nu le-au lămurit. Se spune că a fost locul în care a fost închis Vlad Ţepeş, dar legenda nu este confirmată documentar. Tot aici, în timpul Răscoalei lui Horea, zeci de iobagi răzvrătiţi şi-au aşteptat moartea de paloşul călăului, însă răsculaţii au fost salvaţi apoi, miraculos.
Se încarcă comentariile...
