TIMP LIBER: Meşterii populari expun în centrul municipiului Deva
0Timp de trei zile, începând de astăzi, meşteri populari din toată ţara vor prezenta produse lucrate manual din lut, lemn şi paie.
Ţesături, măşti, crestături în lemn, lucrări în paie, papură sau piele, dar şi alte obiecte de artă, toate vor fi expuse, la sfârşitul acestei săptămâni, în centrul Devei, cu ocazia unei noi ediţii a manifestării „Târgul meşterilor populari”. Timp de trei zile, începând de vineri şi până duminică, meşterii în arte populare, sosiţi în oraşul de la poalele Cetăţii din toate colţurile ţării, îşi vor prezenta obiectele tradiţionale, aducând cu ei la Deva specificul zonei din care provin. Evenimentul, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara, cu sprijinul primăriei, se va desfăşura şi în acest an pe platoul din faţa Casei de Cultură „Drăgan Muntean” din Deva, deschiderea oficială fiind programată să aibă loc vineri seara, începând cu ora 18:00. „Scopul manifestării, aflată la a XVI-a ediţie în acest an, îl constituie încercarea de a aduce în faţa publicului urban meşteşugurile populare tradiţionale, dar şi valorificarea creaţiei artistice populare româneşti”, a declarat viceprimarul Marcel Morar. Produsele expuse pot fi achiziţionate de cei care vor să aducă un plus de originalitate locuinţei.
Invitaţie la tradiţie
Weekendul acesta stă sub semnul nedeilor din Ţara Moţilor şi Ţara Haţegului. Vestite prin tradiţionalele sărbători care se organizează în zonă în lunile de vară, împrejurimile sunt recomandate tuturor celor care vor să scape de stresul de la oraş şi să aibă prilejul de a vedea portul popular la el acasă, precum şi bogătia meşteşugarilor din satele comunelor Şoimuş şi Vaţa de Jos. „Ştiam că în acest sfârşit de săptămână se organizează nedei, bunicii mei locuiesc într-unul din satele comunei Şoimuş. Sper să reuşesc să ajung să le fac o vizită şi să uit puţin de treburile de zi cu zi”, a spus Mariana Epuran, un devean de 27 de ani.