Sentinţă în procesul ultimei brăţări dacice recuperate de români. Traficantul german, condamnat după 15 ani
0Zeno Pop, germanul care a traficat ultima brăţară dacică recuperată de statul român, a fost condamnat la închisoare. Au trecut aproape 15 ani de la tranzacţii.
Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Zeno Pop, un cetăţean german acuzat de deţinerea şi tranzacţionarea unor tezaure dacice, descoperite în urma detecţiilor şi săpăturilor ilegale din siturile arheologice aflate în Munţii Orăştiei. Printre acestea se numără şi ultima brăţară dacică din aur recuperată de autorităţile române, în 2011.
„Condamnă pe inculpatul Pop Zeno la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire în formă continuată (actul material din cursul anilor 2005 – martie 2006 privind brăţara plurispiralică din aur în greutate de 933,4 grame, rspectiv actul material din data de 30 iunie 2015 privind deţinerea unui lot de artefacte identificat cu ocazia percheziţiei domiciliare. Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani”, arată soluţia dată în 16 noiembrie de Tribunalul Bucureşti.
Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel. Zeno Pop este liber, fiind judecat fără a fi arestat sau închis vreo zi.
Magistraţii au admis acţiunea civilă Ministerului Culturii şi îl obligă german să plătească statului român suma de 72.654,37 euro cu titlu de daune materiale şi au decis confiscarea de la acesta a unui tezaur de piese antice, descoperite în urma unor percheziţii domiciliare.
În 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a trimis în judecată pe Zeno Pop, sub acuzaţia de spălare de bani în formă continuată.
În rechizitoriul comunicat de Ministerul Public se arată: „În perioada 2005 – 2015, prin ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei şi a proprietăţii bunurilor, inculpatul Pop Zeno a dobândit, deţinut şi transferat prin vânzare numeroase bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional, furate din situri arheologice din România. În mod concret, în cursul anului 2006, inculpatul a vândut unui colecţionar bulgar o brăţară multispiralică din aur, în greutate de 933,4 gr., sustrasă din Rezervaţia Arheologică din Munţii Orăştiei - situl arheologic Sarmizegetusa Regia, dobândită în 2005, obiect având o origine ilicită pe care l-a prezentat cumpărătorului ca aparţinând unei colecţii private”.
Germanul a deţinut 18 podoabe dacice de argint, 23 de monede geto-dacice ce fac parte din cel puţin patru tezaure monetare dispersate, un lot de 473 monede de argint romane republicane şi dacice, precum şi 10 artefacte arheologice din ceramică şi piatră, cunoscând că provin din comiterea de infracţiuni de pe teritoriul României.
Trafic de artefacte antice
Zeno Pop a tranzacţionat către diferite persoane sau societăţi din Europa şi Statele Unite peste o mie de monede (Lysimach, Solidi Iustinianians, stateri de aur tip Lysimach, denari romani republicani, o drahmă est celtică). „Intermedierea valorificării acestor bunuri a fost efectuată de persoane care şi-au asumat rolul de spălători de bani şi artefacte, unele trimise în judecată, respectiv condamnate în alte cauze instrumentate de Ministerul Public”, se arăta într-un comunicat al Ministerului Public. Brăţara plurispiralică din aur a fost restituită autorităţilor judiciare române la 9 mai 2011 şi se află în prezent în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României. A fost a treispreecea brăţară recuperată de autorităţile române, stabilindu-se că, similar celor 12 brăţări plurispiralice din aur expertizate anterior, locul de provenienţă este situl arheologic Sarmizegetusa Regia, punctul arheologic Căprăreaţa, aparţinând unui tezaur regal ascuns în centrul regatului dac.
Povestea celei de-a treispreecea spirale de aur aduse în ţară a început în 2005, când Zeno Pop ar fi cumpărat-o de la mafia sârbă implicată în tranzacţii cu artefacte furate din siturile arheologice din Munţii Orăştiei. Un an mai târziu, Pop a vândut-o, susţin anchetatorii, unui colecţionar bulgar, pentru suma de 62.000 Euro, fiind prezentată cumpărătorului ca aparţinând unei colecţii private, având o origine licită. În martie 2010, „organele judiciare române au fost sesizate de către colecţionarul bulgar, din Sofia, despre disponibilitatea acestuia din urmă a restituirii unei brăţări plurispiralice din aur în greutate de 933,4 gr. sustrasă din situl arheologic Sarmizegetusa Regia”, se arată în rechizitoriu dosarului în care Zeno Pop este judecat pentru spălare de bani.
Brăţara plurispiralică din aur a fost predată autorităţilor judiciare române la 9 mai 2011, în baza unei despăgubiri acordate în condiţiile Convenţiei U.N.I.D.R.O.I.T., aflându-se în prezent în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureştii. Cheltuielile pentru expertizarea şi repatrierea artefactului au fost de aproape 73.000 de euro.
De la Zeno Pop au fost recuperate alte 473 de monede şi 18 podoabe dacice din argint, Artefactele indisponibilizate au fost predate organelor judiciare române pe 30 martie 2018, acestea urmând a constitui mijloace materiale de probă în cadrul procesului penal, a informat Ministerul Public. Tribunalul Landului Federal Salzburg a dispus în 2016 instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului, până la concurenţa sumei de 200.000 euro.
Vă recomandăm să citiţi şi: