Video Satul ascuns în creierii munților Poiana Ruscă iese din izolare. Povestea târâmului sălbatic din Hunedoara VIDEO
0Drumurile de pământ spre satul Vadu Dobrii din Hunedoara (video) au fost reabilitate și, chiar dacă nu sunt asfaltate, au mai scos din izolare cele câteva familii rămase în așezarea din Munții Poiana Ruscă.
De peste un secol, satul Vadu Dobrii (comuna Bunila) din Hunedoara a fost considerat una dintre cele mai izolate așezări din România, chiar dacă localitatea aflată la circa 1.100 de metri altitudine, în Munții Poiana Ruscă a fost legată de localitățile învecinate, prin cel puțin șapte drumuri.
Niciuna dintre căile de acces spre Vadu Dobrii nu este modernizată complet, astfel că satul unde au mai rămas 10 – 12 locuitori este înconjurat și traversat de drumuri de pământ care coboară sinuos pe versanți, prin pădurile care îl despart de satele din văi.
Drumuri spre Vadu Dobrii, reabilitate parțial
Unele sectoare rutiere au fost însă modernizate parțial, pietruite sau reparate, astfel că au devenit accesibile cu autoturismul. Astfel, cei care se îndreaptă spre satul Vadu Dobrii, pornind din Hunedoara, pot urca în așezarea din munți pe trei rute.
Cea mai populară dintre ele este Hunedoara – Lunca Cernii de Sus – Vadu Dobrii, de circa 60 de kilometri. Drum a fost asfaltat în ultimii ani până în satul Meria, aflat la șapte kilometri de satul Vadu Dobrii din Hunedoara.
A doua rută, reabilitată recent, este Hunedoara – Toplița – Vadu Dobrii, pe valea Cernișoarei (video), de circa 55 de kilometri. Drumul este asfaltat până la ieșirea din satul Cernișoara Florese. De aici, traseul continuă pe un drum pietruit recent, de circa 12 kilometri, până la Vârful Muncelu (1.140 de metri), aflat la circa trei kilometri de satul din Munţii Poiana Ruscă. Ultimii kilometri ai drumului au fost reparați recent și pot fi parcurși cu autoturismul.
A treia rută accesibilă autoturismelor leagă Hunedoara de Vadu Dobrii, traversând văile Cernei, Govâjdiei și Runcului. Drumul de 50 de kilometri este asfaltat până la Furnalul din Govâjdia, aflat la circa 20 de kilometri de Hunedoara.
De aici, traseul continuă pe un drum aflat în șantier, care urmează să fie asfaltat, până la Runcu Mare (video), apoi pe o porțiune de asfalt care traversează satul, iar pe ultimii 10 kilometri pe un drum forestier, accesibil mașinilor.
Alte drumuri leagă satul Vadu Dobrii de așezările de pe valea Dobrișoarei din hunedoara, de comuna Bătrâna din Ținutul Pădurenilor, de Poiana Răchițelii, de sate din județele Timiș și Caraș Severin.
Tărâmul sălbatic din Munții Poiana Ruscă
Satul Vadu Dobrii avea aproape 100 de gospodării în primele decenii ale secolului trecut, când în zonă funcționau mai multe exploatări forestiere, cărbunării care produceau mangal pentru uzinele Hunedoarei și, după Al Doilea Război Mondial, o mină de fier și o unitate militară antiaeriană.
Mica industrie, înființată în munți datorită Uzinelor metalurgice din Hunedoara, a scos așezarea din izolare, pentru câteva decenii.
Până în urmă cu aproape un secol, așezarea din Ținutul Pădurenilor era considerată un tărâm aproape necunoscut.
„Aici, în vârful munţilor Dobrii, la aproape 1.380 de metri altitudine, oamenii trăiesc ca sălbaticii. Aici nu străbat ziarele şi la drept vorbind, nu ştiu dacă cinci la sută din ei ştiu să citească. În republica aceasta a singurătăţii, ei trăiesc cu obiceiurile, cu portul şi cu munca moştenită de acum sute de ani. Până aici la ei, n-a putut pătrunde nimic din ce au oraşele noastre de azi, ba nici chiar din ce au satele de la şes. întreaga îmbrăcăminte precum şi hrana este produsul muncii lor proprii”, relata publicistul Ion Mehedințeanu, în ziarul Dimineața (1928).
Satul Vadu Dobrii din Hunedoara, în urmă cu un secol
Localnicii erau, însă, încântați de musafirii pe care îi numeau „goști”, pentru că le aduceau vești despre cele petrecute în afara satului lor rupt de lume.
„Cu 50 ani mai în urmă, Vadul Dobrii, care azi are 60 fumuri, n-a fost decât o adunătură de cocioabe, în care trăiau diferiţi lucrători aduşi din satele vecine, să lucreze la cărbunăriile minelor Ghelar. Aceşti ţărani, muncitori statoriţi aici, au lăsat locul de vatră urmaşilor lor, cari şi-au făcut case pe aceleaşi locuri. Aici găsim şi explicaţia, că Vadul Dobrii este aşezat într-o formă foarte neregulată şi casele sunt clădite numai pe dâmburi. După primul şi al doilea deceniu de existenţă, Vadul Dobrii a avut o epocă de frumoasă înflorire: întreg ţinutul ajunsese în proprietatea unui oarecare Miloşevici, care conducea întreaga muncă, atât la cărbunării, la tăiatul pădurilor, la vânat, cât şi la comerţul de vite”, arăta publicistul în 1928.
La începutul secolului trecut, satul devenise și o zonă de agrement pentru familiile înstărite din zona Banatului, care urcau aici pentru a se bucura de aerul curat al munților.
„Bătrânii vorbesc cu multă plăcere şi cu regret de acele vremuri trecute. În ce priveşte caracteristica locuitorilor de pe munţii Dobrii, am putea spune că sunt, cu adevărat, ultimele rămăşiţe ale poporului dac: înalţi, spătoşi, de un curaj neînfrânt, hotărîţi în toate acţiunile lor, neştiind ce înseamnă compromisul, sunt foarte vioi şi inteligenţi, întreprinzători în toate, ştiu să-şi câştige hrana cu orice fel de muncă. Femeile sunt frumoase şi chipeşe şi tot atât de inteligente ca şi bărbaţii”, arăta Ion Mehedințeanu.
Bărbații din Vadu Dobrii purtau botfori (bocanci) și straie croite din in, iar femeile opinci și cămăși împodobite cu cusături, la care lucrau și câte șase luni.
„Sunt caracteristice de asemenea atât numele proprii, cât şi numele de familii ale acestor locuitori. Iată câteva. Nume de familii: Faur, Săracu, Ghiura, Costa, Muntean, Bobâlcă, Baba. Nume de botez la băieţi: Aron, Paraschiv, Torna, Crăciun, Seiuc, Avram, Levi, Optenie, Romănuţ, Serghi, Moise. Nume de botez la fete: Nica, Niţa, Raveca, Catincea, Fica, Paraschiva, Jofia, Salvina”, adăuga publicistul.
Lipsa drumurilor bune, izolarea și pământul prea puțin fertil au făcut ca localnicii să prospere cu greu în aceste locuri.
Se încarcă comentariile...
