Rezultat:protestul eşuat al dascălilor hunedoreni are efect de bumerang

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa de solidaritate a profesorilor hunedoreni, care mai mult mimează acţiuni sindicale decât să le pună în practică, dăunează grav liderilor de sindicat.


Astfel, protestul eşuat de ieri, când din cei 400 de profesori aşteptaţi să protesteze în faţa Inspectoratului Şcolar s-au prezentat mai puţin de 100, i-a pus serios pe gânduri pe liderii de sindicat ai unităţilor de învăţământ.

„Sunt dezamăgit de lipsa de reacţie a unor colegi de-ai mei. Dacă lucrurile vor evolua în acelaşi registru, mă gândesc serios să-mi dau demisia”, a declarat Radu Titus, liderul de sindicat al Colegiului Naţional.

Situaţia este tensionată şi în cadrul Colegiului Horea unde liderul de sindicat, Flaviu Vălean intenţionează să dea afară din sindicat 10 profesori care nu au venit la protest.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite