Polițist din Hunedoara, înjunghiat în timp ce încerca să aplaneze un conflict

0
Publicat:

Un polițist a fost înjunghiat cu un cuțit sâmbătă, 6 martie, în timp ce încerca să aplaneze un conflict între doi bărbați din Lupeni, Hunedoara.

FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Un poliţist care intervenea pentru aplanarea unui conflict la spitalul din oraşul Lupeni a fost rănit cu un cuţit, sâmbătă, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

„Conflictul a izbucnit după ce concubinul unei tinere internate în spital, împreună cu fiica lor în vârstă de un an, a venit la vizită. Tatăl tinerei, un bărbat de 49 de ani, din Lupeni, a presupus că fiica sa ar fi fost agresată de concubin şi a decis să îşi facă dreptate. În urma acestei interpretări, l-a atacat pe concubinul tinerei cu un cuţit, chiar pe scările de la intrarea în unitatea medicală”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara, scrie Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, unul dintre poliţiştii prezenţi la intervenţie, un agent în vârstă de 34 de ani, s-a poziţionat între cei doi bărbaţi. În timpul altercaţiei, el a fost înjunghiat în coapsa dreaptă.

Agentul a rămas conştient, dar a avut nevoie de îngrijiri medicale imediate.

„Bărbatul de 49 de ani a fost imobilizat şi condus la sediul Poliţiei, urmând a fi dispuse măsuri legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, cercetările desfăşurându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani”, se mai menţionează în comunicat

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite