Originea controversată a momârlanilor, românii numiți „urmași direcți ai dacilor” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai vechi locuitori ai Văii Jiului, cunoscuți ca momârlani, au fost considerați de unii istorici urmași ai dacilor, iar satele lor devin tot mai atractive pentru turiști. În realitate, istoria ținutului momârlanilor este diferită.

Momârlani. Ilustrată de la începutul secolului XX.
Momârlani. Ilustrată de la începutul secolului XX.

Momârlanii, populația băștinașă din Valea Jiului din Hunedoara a populat ținutul sălbatic dintre munți începând din epoca medievală.

Cei mai mulți dintre vechii locuitori ai Văii Jiului au ajuns aici, ca păstori pe drumurile de plai ale Carpaților, ori refugiați din fața năvălirilor turcilor care au pustiit ținuturile de la poalele munților.

Urmașii dacilor, doar ca înfățișare

Mulți localnici cred însă că rădăcinile momârlanilor sunt mult mai vechi. Au fost numiți „urmașii direcți ai dacilor”, iar numeroase site-uri dedicate promovării Văii Jiului îi descriu ca fiind descendenți ai lui Burebista, Decebal, Zamolxis și a altor personaje legendare din istoria antică a românilor.

Asocierea momârlanilor cu dacii datează din secolele trecute, datorită portului și înfățișării lor arhaice.

„Un număr mic de sate se găsesc aici şi acestea sunt populate de un amestec al valahilor harnici, care pot fi văzuţi în general păstorindu-şi turmele şi cultivându-şi pământurile. Sunt foarte pitoreşti la înfăţişare şi port şi sunt înclinaţi să fie prietenoşi. Un copil de opt ani care cânta la un fluier din stuf ne-a purtat înapoi în timpurile Arcadiei (n.r. o regiune antică a Greciei) şi probabil şi el reprezintă o populaţie la fel cu cea care era aici în urmă cu 2.000 de ani”, scria geologul englez David Ansted, în 1862.

Publiciștii români i-au asociat și ei de-a lungul timpului pe momârlani cu dacii, chiar dacă Valea Jiului este săracă în vestigii antice.

„Cu o sută de ani în urmă, Valea Jiului, bazinul carbonifer de azi, la poale de Negoi, era o liniştită aşezare de ţărani români momorlani. În sate tăcute, ascunse printre coline şi păduri, ei duceau, ca şi strămoşii lor autentici daci, o viaţă primitivă între brazdă şi pășune. Dar de la 1845, când s-au descoperit imensele zăcăminte carbonifere care umplu Valea dela Lupeni până la Petrila, momărlanii au dispărut. Vechii băştinaşi, momărlanii, s-au retras în vârfurile munţilor, unde-şi duc şi-acum aceeaşi viaţă primitivă, ca păstori, aproape nomazi. Îi vezi rar, coborând pe poteci de munte, spre piaţa Petroşanilor, mândri şi călări pe cai mici, venind, să vândă te miri ce nimicuri lucrate în pădure”, arăta istoricul român Nicolae Deleanu, în 1933.

Alți istorici, ca Nicolae Densușianu, le-au găsit momârlanilor rădăcini mult mai vechi. Autorul relata în „Dacia Preistorică”, din 1913 că vârful Parâng a fost locul unde personajul mitologic Prometeu ar fi fost înlănţuit de zei.

Eroul care a furat focul pentru a-l dărui oamenilor, era pelasg, susţinea Nicolae Densuşianu, iar locul patmimilor sale ar fi fost muntele ce veghează asupra Văii Jiului.

Munții, locuri de refugiu din calea turcilor

Primele sate din Valea Jiului din Hunedoara au fost înființate începând din secolul al XV-lea, de românii din Țara Românească, care au trecut munții, fugind din calea turcilor.

Invaziile din secolele următoare au făcut ca ținutul sălbatic, înconjurat ca într-un clește de munții Parâng, Retezat, Șureanu și Vâlcan să devină loc de refugiu și pentru alți români aflați de cealaltă parte a Carpaților.

Astfel au luat ființă așezările Câmpu lui Neag, Uricani-Hobița, Coroiești și alte sate pe vetrele cărora aveau să se dezvolte, începând din secolul al XIX-lea, noile orașe ale cărbunelui (video).

Timp de secole, oamenii din Valea Jiului au dus aici o viață simplă, trăind de pe urma creșterii animalelor și a bogăției pădurilor din zonă. Nu păreau interesați de „aurul negru” vizibil în păturile groase de la suprafața pământului, ori risipit în bulgări mari rostogoliți în văi și râuri.

Chiar și atunci când cărbunii se aprindeau, arzând mocnit luni în șir fără întrerupere, localnicii rămâneau consecvenți traiului lor pastoral, în locurile știute de secole ca rute ale transhumanței din Carpați.

„Unii au cabane de buşteni pe înălţimi, unde locuiesc toată vara. Alţii caută un adăpost sub corturi făcute din ramuri şi frunze de copaci; foarte puţini coboară în văi în timpul sezonului cald şi nu îşi văd casele luni de zile. Nimeni nu rămâne jos, în afară de cei bătrâni şi infirmi. Chiar şi femeile şi fetele se alătură exodului general, iar satele sunt practic pustii. La mijlocul verii, turmele pasc chiar pe vârfurile munţilor, dar pe măsură ce vremea se răceşte, ele sunt coborâte, curăţând versanţii zonă cu zonă de iarbă şi lăsând frecvent petice de pământ goale”, scria publicistul Robert Nelson Boyd, care a ajuns în Valea Jiului, în 1870.

Momârlanii, eclipsați de mineri

Mineritul a devenit cu timpul principala activitate a comunităților din Valea Jiului. Peste zăcămintele uriașe de cărbune, întinse pe o distanță de circa 40 de kilometri între estul și vestul Văii Jiului, au fost clădite cele șase orașe din Valea Jiului, căile ferate, drumurile, minele și uzinele din ținut.

Populația băștinașă din munți, numită a momârlanilor, fidelă tradițiilor patriarhale și dedicată creșterii animalelor, s-a împuținat cu timpul, iar în prezent reprezintă o mică parte din cei 100.000 de locuitori ai Văii Jiului.

Minele din Valea Jiului (video) au fost închise treptat după 1990, iar până în 2030, când este estimată oprirea definitivă a ultimelor exploatări de cărbune, meseria de miner ar dispărea și ea.

Turismul este văzut de autorități și de localnici ca o soluție economică în Valea Jiului, deși mulți dintre foștii mineri au rămas reticenți la alternativa investițiilor în turism, propusă după prăbușirea industriei miniere. Iar cum fostele mine și ruinele lor, chiar și înconjurate de spectaculoasele creste ale munților, nu atrag turiști, autoritățile din Valea Jiului mizează pe atracțiile naturale ale zonei și pe istoria locului.

Ținutul momârlanilor renaște peste ruinele mineritului

Momârlanii au primit acest nume în derâdere, de la noii locuitori ai Văii Jiului, odată cu înființarea primelor colonii din jurul minelor de cărbune la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acum, deși au rămas câteva sute de oameni, au revenit în actualitate și sunt priviți ca unul din simbolurile turistice ale Văii Jiului.

Un muzeu al satului momârlânesc poate fi vizitat în Câmpul lui Neag (Uricani), un alt muzeu etnografic este amenajat la marginea satului Petrila, iar o rută a ținutului momârlanilor a fost inaugurată recent în Valea Jiului.

„Ruta cultural turistică Ținutul momârlanilor traversează Depresiunea Petroșani de la Est la Vest, sau de la Vest la Est, traversează orașele Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani și comunitățile rurale, oferind turistului plăcerea de a cunoaște cultura, pașii făcuți prin istorie de localnici, tradițiile și obiceiurile comunității momârlanilor, dar și a barabelor (locuitorii de la oraș)”, arată Centrul de Informare Turistică al orașului Uricani (video).

Traseul turistic din ținutul momârlanilor începe de la Peștera Bolii, aflată la poalele cetății dacice Bănița și continuă spre izvoarele Jiului de vest, trecând prin cele șase orașe din Valea Jiului, până la poalele Retezatului.

Călătorii găsesc numeroase case cu arhitectură tradițională în micile așezări rurale de la marginea orașelor miniere și monumente ale naturii și au ocazia să îi cunoască pe puținii localnicii ale căror familii au trăit de mai multe generații în Valea Jiului.

Cele mai multe familii de momârlani au rămas în cătunele din vecinătatea celor șase orașe ale Văii Jiului (Petroșani, Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani), în satele Tirici, Răscoala, Cimpa, Moliviş, Jieţ, Lunca, Câmpu lui Neag și Valea de Brazi. 

Alte familii de crescători de vite și oi trăiesc în cătunele din Munții Șureanu, traversate de pâraiele care coboară în vale, traversând satele Bănița, Baru și Pui, înainte de a se revărsa în Strei.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite