Ținutul Pădurenilor, satele arhaice din Hunedoara. Unde se află „comorile” din munții Poiana Ruscă VIDEO
0Ținutul Pădurenilor propune oaspeților săi o incursiune în lumea arhaică a satelor din Huendoara. Câteva locuri din Munții Poiana Ruscă impresionează prin farmecul lor.
Ținutul Pădurenilor a devenit în ultimii ani o destinație căutată de turiști, pe măsură ce regiunea din Hunedoara a devenit mai accesibilă. Unele dintre vechile drumuri de pământ care străbăteau pădurile și urcau abrupt spre satele înșirate pe creste, în Munții Poiana Ruscă, au fost modernizate sau, cel puțin, aduse la stadiul încât autoturismele să poată circula pe ele.
Odată rezolvate o parte din problemele legate de infrastructura rutieră, care au ținut într-o izolare îndelungată așezările pădurenilor și au dus la depopularea acestora, localnicii au primit tot mai adesea vizita călătorilor. Mulți turiști ajung adesea să rătăcească pe drumurile din Ținutul Pădurenilor, fără a cunoaște prea multe despre locurile pe care le descoperă.
Adevarul.ro prezintă câteva dintre așezările deosebite ale pădurenilor și ce ce găsesc aici oaspeții lor.
Runcu Mare – sat tradițional al pădurenilor
În satul Runcu Mare (comuna Lelese), aflat la 36 de kilometri de Hunedoara, locuiesc mai puțin de 100 de oameni. Drumul locul izolat în valea adâncă a Runcului pornește din Hunedoara și traversează defileurile Cernei, Govâjdiei şi Runcului, printre versanţi abrupţi şi stâncoşi, acoperiţi de păduri vaste.
În satul cu case înșirate pe mai mult de cinci kilometri, în micile poieni de pe malul râului, oaspeții găsesc trei biserici ortodoxe (două vechi, unde nu mai au loc slujbe) și o mulțime de gospodării tradiționale, specifice zonei, cu o înfățișare pitorească.
Opt dintre casele tradiționale din Runcu Mare au fost incluse recent într-un proiect de restaurare și punere în valoare, pentru care primăria Lelese a obținut fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
„Sunt case construite în primii ani ai secolului XX, care și-au păstrat autenticitatea. În urmă cu un secol, când localnicii le-au ridicat, construcția unei case putea dura și cinci ani, pentru că lemnul era cioplit manual și nu erau materialele și uneltele moderne de construcție, ca gaterul. Unele case au fost locuite de bunicii noilor proprietari, care nu le-au adus modificări de-a lungul timpului”, spune Ciprian Achim, primarul comunei Lelese.
O fostă moară, la fel de veche, din Runcu Mare, va fi, de asemenea, restaurată pentru a fi inclusă în „Ruta caselor tradiționale”, cum este numit proiectul din Runcu. Cea mai pi
Cea mai pitorească dintre bisericile satului se află la capătul lui, pe drumul spre Vadu Dobrii și Poiana Răchițelii. A fost ridicată din lemn, în secolul al XIX-lea, pe locul unui lăcaş mult mai vechi, din Evul Mediu.
Satul Bătrâna, înconjurat de păduri seculare
Satele din Ținutul Pădurenilor sunt înconjurate de cordoane de pădure care se întind uneori pe zeci de kilometri. În unele locuri, oamenii nu au intervenit niciodată asupra naturii. Astfel s-au păstrat Codrii seculari de pe valea Dobrişoarei şi Prisloapei, o rezervaţie aflată pe teritoriul administrativ al comunelor Bătrâna, Bunila şi Cerbăl, care ocupă aproape 140 de hectare.
Cel mai accesibil drum spre Codrii seculari coboară din Bătrâna, comuna cu cel mai mic număr de locuitori din România, sub 100 de oameni.
Satul pitoresc din Ţinutul Pădurenilor, aflat la aproape 1.000 de metri altitudine, se dezvăluie oaspeţilor săi la capătul unui drum forestier de peste 30 de kilometri, care urcă din comuna Dobra. Drumul de pământ şi pietriş prin pădurea deasă poate fi folosit de autoturisme, în timp ce alte drumuri care legau odinioară Bătrâna de celelalte aşezări ale pădurenilor sunt aproape impracticabile.
În satul de munte, spre deosebire de alte locuri din zonă, uliţele au fost asfaltate, iar gospodăriile au apă curentă, însă localnicii au păstrat în mare parte casele arhaice de lemn, care dau farmec așezării.
Satul de marmură din munții Poiana Ruscă
Mai puțin de zece oameni locuiesc în satul Alun (comuna Bunila), aflat la circa 30 de kilometri de Hunedoara, un loc unde au rămas peste 50 de case pustii, clădite în primele decenii ale secolului XX, pe fundații de marmură și piatră.
Așezarea este cunoscută pentru drumul său de marmură care coboară de la intrarea în sat, locul unde se află şi cariera de marmură, până la cinci – şase kilometri, în valea Peştişelului, spre Govâjdia, locul unde pornea calea ferată minieră a Hunedoarei.
„Acest drum a fost construit în anii ´60 - ´70, pentru ca structura lui solidă să permită ca blocurile de marmură, de câte 5 – 10 tone, să poată fi coborâte în siguranţă pe panta dealului”, relata Mircea Popa, un localnic din Alun.
Cariera de marmură a satului a fost exploatată din secolul al XIX-lea, iar în anii ´80, de la Alun au fost extrase blocuri de marmură folosite la construcţia Casei Poporului.
Marmura de Alun a fost folosită în anii ´30, și la înălțarea bisericii unicat a satului, a doua din Alun după bisericuța de lemn veche de peste trei secole. Ambele sunt monumente istorice, bine conservate şi au devenit atracții turistice populare pentru oaspeții zonei.
Cariera de marmură din satul Alun a intrat în conservare de la începutul anilor ´90. Pereţii uriaşi ai săi încă strălucesc sub razele soarelui, iar turiștii pot fi văzuți adesea strecurându-se pe potecile carierei.
Ghelari și Govăjdia - ținutul fierului
Munții Poiana Ruscă, o punte de legătură între Carpații Meridionali și Munții Apuseni sunt cunoscuți din cele mai vechi timpuri pentru bogatele lor resurse minerale.
Zăcămintele bogate de fier au fost exploatate aici încă din Antichitate, o arată numeroasele vestigii daco-romane ale unor așezări antice minerești, descoperite în împrejurimile Hunedoarei.
În secolul al XIX-lea, exploatările de fier au luat avânt, iar rămășițele lor de epocă austro-ungară s-au păstrat cel mai bine în Ghelari.
Locul care reflectă cel mai bine povestea minelor de fier ale pădurenilor este cariera Lucaci, dealul „de fier” scobit şi transformat cu timpul într-un crater uriaş, întins pe mai mult de 10 hectare şi adânc de peste 100 de metri.
Cariera a fost înființată la mijlocul secolului al XIX-lea, în centrul satului. Era împânzită de numeroase construcții miniere de epocă și înconjurată, cu timpul, de colonii muncitoreşti, apoi de case, blocuri şi de bisericile satului Ghelari. Zeci de kilometri de galerii miniere din jurul carierei formau un imens labirint subteran care trecea pe sub sat şi se ramifica spre Teliuc şi Govâjdia.
În apropiere de Ghelari, Furnalul de la Govâjdia (aflat la 15 kilometri de Hunedoara). unul dintre cele mai vechi furnale care pot fi văzute în Europa. Furnalul a fost construit la începutul secolului al XIX-lea, iar la inaugurarea sa, pe faţada clădirii a fost aşezată o placă memorială cu inscripţia „Augusto Imperante Francisco I. exstructum 1810”. Deşi clădirea sa a fost lăsată să se ruineze, cuptorul uriaş al furnalului s-a păstrat intact şi le oferă vizitatorilor săi o mărturie vie despre industria fierului din urmă cu două secole.
În împrejurimi, o mulţime de alte construcţii industriale de la sfârșitul secolului al XIX-lea, (apeducte, o uzină electrică, stăvilarul acesteia şi instalaţiile căii ferate minieră Hunedoara – Govâjdie – Ghelari) oferă vizitatorilor o imagine de ansamblu asupra vechilor uzine de fier.
Ruinele bisericii romano-catolice, aflate pe malul Lacului Cinciş, amintesc şi ele de epoca habsburgilor. Biserica a fost ridicată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, din ordinul împărătesei Maria Tereza, în mijlocul unei aşezări minereşti: Baia Craiului. A fost inundată la începutul anilor ´60, odată cu amenajarea lacului de acumulare Cinciş.
Vadu Dobrii, satul dotat cu rachete sovietice
Aflat la 50 de kilometri de Hunedoara, în apropiere de vârfurile Muncelu (1.140 metri) şi Rusca (1.355 metri) din Munţii Poiana Ruscă, satul Vadu Dobrii (comuna Bunila) se numără printre cele mai izolate aşezări din vestul României.
Zeci de case pustii cu înfățișări pitorești, şi câteva locuite de vârstnici au rămas în satul aflat la peste 1.000 de metri altitudine, înconjurat de păduri vaste, unele vechi de secole.
Într-una dintre ele, aflată la marginea așezării, o unitate militară antiaeriană a funcţionat timp de aproape jumătate de secol, până la mijlocul anilor 2000. În trecut, era dotată cu rachete sovietice Dvina şi Volhov şi cu baterii de artilerie antiaeriană de calibrul 57 mm pentru apărarea antiaeriană la înălţimi mici şi, din anii ´80, cu mitraliere antiaeriene MR-4 de calibrul 14,5 mm de provenienţă românească.
Din 2003, a intrat în conservare, iar cu timpul, natura a pus stăpânire peste clădirile, instalaţiile şi terenurile fostei cazărmi, care amintesc de epoca Războiului Rece. Fosta bază militară secretă din pădure și satul cu 10 – 12 oameni din vecinătatea ei, ambele aproape rupte de civilizație, au stârnit în ultimii ani fascinația tot mai multor turiști.
Se încarcă comentariile...
