Ministrul care a tratat cu Hitler cedarea Ardealului de Nord a fost pictat în biserică: tabloul controversat a stat acoperit cu vopsea jumătate de secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Gigurtu, alături de soţia sa, în pictura biserici Adormirea Maicii Domnului. FOTO: Primăria Brad.
Ion Gigurtu, alături de soţia sa, în pictura biserici Adormirea Maicii Domnului. FOTO: Primăria Brad.

O frescă inedită, dezvăluită în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Brad, în urma lucărilor de restaurare, îl înfăţişează pe Ion Gigurtu, prim-ministrul României din anul 1940, unul dintre personajele controversate ale epocii sale. Tabloul a stat acoperit cu vopsea timp de peste jumătate de secol. Gigurtu a murit în închisoarea torţionarului Alexandru Vişinescu.

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Brad a fost construită la începutul anilor 1930, iar unul dintre ctitorii ei a fost Ion Gigurtu, prim-ministru în vara anului 1940, mort la sfârşitul anilor 1950 în închisorile regimului comunist. Ion Gigurtu a fost director al Societăţii Mica din Brad, care a administrat în perioada interbelică minele de aur, argint şi cărbune din zonă şi a fost considerată un adevărat motor economic al oraşului Brad, în vremea existenţei ei.

Fresca în care a fost înfăţişat Ion Gigurtu a stat acoperită mai bine de jumătate de secol, în Biserica Adormirea Maicii Domnului din municipiul Brad. Recent, interiorul bisericii otodoxe a fost restaurat, iar vopseaua maro care ascundea portretele lui Ion Gigurtu şi al soţiei sale, cei care au ctitorit biserica, a fost îndepărtată.

„La Biserica Adormirea Maicii Domnului din Brad s-au desfăşurat în ultima perioadă lucrări de restaurare a picturii. Cu acest prilej în pronaosul bisericii a fost scoasă la iveală de sub un strat de vopsea de culoare maro, o frescă reprezentând pe Ion Gigurtu alături de soţie şi alţi doi bărbaţi îmbrăcaţi în straie populare româneşti, în calitate de ctitorii ai bisericii. Ion Gigurtu a fost acţionar şi director general al Societăţii Anonime Miniere Mica Brad, iar pentru o scurtă perioadă ministru şi prim-ministru al Guvernului României în vara anului 1940. Chiar dacă a fost un personaj controversat în istoria României, prin rolul şi realizările sale în calitate de director al Societăţii Mica a avut o contribuţie majoră la dezvoltarea zonei Brad”, a informat Primăria Brad. Ion Gigurtu ar fi sprijint cu 350.000 de lei construcţia bisericii din Brad şi a finanţat realizarea picturii interioare, la care a participat Dumitru Bascu, artist plastic celebru, fratele de tată al lui George Enescu.

„Scoaterea la lumină a acestei fresce după zeci şi zeci de ani este un gest firesc de restabilire a unui adevăr legat de istoria locală. Fresca nu a putut fi restaurată în totalitate deoarece partea de jos a acesteia a fost tencuită, refacerea ei fiind practic imposibilă. Împrejurările în care a fost acoperită această frescă nu se cunosc dar cu siguranţă raţiuni de ordin politic au determinat acest gest. În pronaosul bisericii se află bineînţeles imaginile în frescă a eroilor noştrii Avram Iancu, Horia, Cloşca şi Crişan”, au informat reprezentanţii Primăriei Brad.

Cine a fost Ion Gigurtu

Ion Gigurtu  (1886, Turnu Severin – 1959, Râmnicu Sărat) a fost un inginer român, om politic pro-german şi pentru 40 de zile prim-ministru al României în anul 1940.

Gigurtu a fost şi un om de afaceri, director general al societăţii „Mica”, specializată în extragerea de aur şi alte metale preţioase.

gigurtu

A fost deputat, apoi ministru al Industriei şi Comerţului, în guvernul Octavian Goga, între 28 decembrie 1937 şi 10 februarie 1938. ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, în guvernul Gheorghe Tătărescu, între 24 noiembrie 1939 şi 11 mai 1940 şi apoi preşedinte al Consiliului de miniştri, între 4 iulie şi 4 septembrie 1940. Potrivit unor istorici, odată cu venirea sa la putere, Ion Gigurtu a declarat că va duce o politică pro-Axa Berlin-Roma.

În vara anului 1940, în urma întâlnirii dintre Gigurtu şi Hitler, România a acceptat arbitrajul lui Hitler, prin care a cedat Ungariei 43.492 km pătraţi din teritoriul Transilvaniei, inclusiv oraşul Cluj. Armata ungară urma să preia stăpânirea pe aceste teritorii la data de 15 septembrie 1940, susţin unii istorici. Ion Gigurtu a fost de acord şi cu cedarea a 8.000 km pătraţi din Dobrogea de sud în favoarea Bulgariei. Guvernul lui Ion Gigurtu a demisionat pe 4 septembrie 1940, în urma marilor proteste împotriva rezultatelor arbitrajului lui Hitler, prin care România a cedat 2/5 din Transilvania în favoarea Ungariei.

Un deceniu mai târziu, Ion Gigurtu a fost arestat, împreună cu soţia sa. A fost judecat şi condamnat la 15 ani de închisoare pentru represiunea Partidului Comunist. A fost deţinut în penitenciarele Ministerului Afacerilor Interne, la Malmaison, precum şi la Sighet. Soţia sa a fost de asemenea arestată şi întemniţată. În 1959, Ion Giugurtu a murit în închisoarea de la Râmnicu Sărat, condusă de torţionarul Alexandru Vişinescu.


Vă recomandăm şi:

Marele secret al Episcopiei Devei şi Hunedoarei: un credincios a donat o sumă impresionantă pentru cea mai importantă achiziţie din istoria ei

Episcopia Devei şi Hunedoarei aduce, în premieră, lămuriri asupra unui fapt mai puţin cunoscut: reprezentanţii instituţiei susţin că un credincios a donat o sumă importantă Episcopiei Devei şi Hunedoarei pentru achiziţia imobilelor de pe Strada Andrei Şaguna, din Deva, care au fost restaurate şi transformate în sediul administrativ şi reşedinţa episcopală.

Arsenie Boca face minuni în turismul din Hunedoara: Castelul Corvinilor şi Deva profită din plin de invazia pelerinilor

Castelul Corvinilor şi municipiul Deva profită din plin de pelerinajele masive de la Mănăstirea Prislop. Mii de turişti care ajung în judeţul Hunedoara pentru a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca se abat în Hunedoara, pentru a vizita castelul, iar mulţi dintre ei se cazează la hotelurile din Deva.

Controversele celor mai ciudate lecţii de viaţă date de Arsenie Boca: cât de grav este sexul cu o femeie însărcinată şi de ce băutura provoacă sterilitate

O serie de învăţături lăsate posterităţii de Arsenie Boca au stârnit controverse. Sfaturile ciudate ale călugărului sunt legate de păstrarea zilelor de post, de sexualitate, de consumul de alcool şi viaţa familială. Ateii nu au fost nici ei iertaţi, iar duhovnicul a oferit explicaţii mai puţin obişnuite despre existenţa Raiului şi a Iadului.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite