Legendele celor mai faimoase locuri din Hunedoara. Ce secrete tragice și controversate ascund

0
0

Castelul Corvinilor, biserica medievală Densuș și ținutul comorilor dacice din Hunedoara au dat naștere a numeroase legende, unele tragice și controversate, însă inspirate din evenimente reale.

Fântâna Castelului Corvinilor. Foto: Daniel Guță
Fântâna Castelului Corvinilor. Foto: Daniel Guță

Cele mai faimoase locuri din județul Hunedoara își atrag oaspeții atât prin istoria și aspectul lor, dar și prin legendele care le-au dat o aură de mister, inventate de localnici sau inspirate din evenimente reale.

De unde provina Legenda fântânii

O mulțime de legende circulă pe seama Castelului Corvinilor, construit în secolul al XV-lea de familia Huniazilor, unul dintre monumentele medievale cele mai bine păstrate din România. Una dintre cele mai cunoscute a fost inspirată din inscripția în limba arabă așezată pe zidul exterior al capelei Corvinilor, deasupra fântânii din castel.

Legenda a devenit cunoscută la începutul secolului trecut, când inscripția, care ar fi fost găsită pe fundul fântânii, a stârnit interesul arheologilor.

Veche de șase secole, fântâna ar fi fost construită de trei prizonieri turci, cărora Ioan de Hunedoara le-a promis că dacă vor găsi apă în stânca pe care a fost zidit castelul vor fi eliberaţi. Turcii au dat de apă, la aproape 30 de metri adâncime, după 15 ani în care au săpat în stâncă.

Între timp, în anul 1456, voievodul Transilvaniei a murit, iar soţia sa, Elisabeta Szilagyi, nu a mai respectat promisiunea acestuia şi a poruncit decapitarea prizonierilor. Ca ultimă dorinţă, turcii au cerut permisiunea să scrie pe cheile fântânii o inscripţie: „Apă ai, inimă nu”, ca un reproş pentru promisiunea făcută şi nerespectată. De fapt, inscripţia descifrată de istoricul Mihail Guboglu a fost tradusă astfel: „Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică”.

Povestea de dragoste sfârșită în curtea bisericii Densuș

Biserica medievală Densuş a fost zidită din blocuri de piatră luate de la așezările antice din împrejurimi, pe ruinele unui presupus templu roman închinat zeului Marte sau ale unui mausoleu dedicat generalului roman Longinus, unul dintre eroii războaielor daco – romane. Luat prizonier de regele Decebal, Longinus s-a sinucis în captivitate, otrăvindu-se, susţineau istoricii Antichităţii. Mormântul său ar fi fost transformat în următoarele secole într-o biserică a creștinilor.

La mijlocul secolului al XIX-lea, localnicii le povesteau călătorilor care vizitau biserica de piatră o altă întâmplare stranie intrată și ea în legendă. O tânără din sat, pe nume Zafira, s-ar fi refugiat într-o cămăruță secretă din clopotnița bisericii, pentru că tatăl său l-a bătut și l-a alungat pe cel de care ea se îndrăgostise.

Într-o duminică, însă, văzând lumea adunată în curtea bisericii vorbind despre dispariția ei și auzindu-și tatăl spunând că își va da fiica de soție celui care o va găsi, Zafira a ieșit din clopotniță, strigând din răsputeri: „Neîndurate, pe cel ce l-am iubit l-ai omorât, voi acum să mor şi eu!”

„S-a aruncat jos şi a fost moartă. Unde a căzut s-a şi înmormântat. Mormântul ei acoperit cu piatră de marmură tăiată în forma unui coşciug, există până astăzi bine conservat, numai crucea s-a sfărâmat încâtva. Amantul s-a restaurat din cruda bătaie şi adeseori, zice tradiţiunea, plângerile lui pe mormântul nefericitei Zafira, în puterea nopţii deşteptau vecinătatea”, relata istoricul Aron Densuşianu, în volumul Suveniri şi impresiuni de călătorie, publicat în „Familia“ la 1866.

Secretele comorilor din jurul cetăților dacice

De peste cinci secole, comorile din ținutul cetăților dacice au stârnit fantezia localnicilor. Cea mai prețioasă dintre ele ar fi fost descoperită la mijlocul secolului al XV-lea, de câțiva pescari care ar fi observat strălucind în apele Streiului câteva piese de aur.

Oamenii au tras şeicile la mal şi au intrat apoi în apă, de unde au scos un tezaur uluitor: peste 400.000 de monede şi o cantitate mare de sloiuri (piese) din aur. Comoara s-ar fi aflat, potrivit umanistului Wolfgang Lazius – unul dintre autorii relatării - sub o construcţie boltită, ca o criptă, dărâmată de un copac căzut peste ea. Alți istorici au susținut că aurul a fost descoperit, de fapt, în apropierea uneia dintre cetăţile dacice, fiind scos la iveală de ploile abundente care au provocat inundaţii şi alunecări de teren.

Râul Strei trece pe la poalele ținutului comorilor dacice. Foto: Daniel Guță
Râul Strei trece pe la poalele ținutului comorilor dacice. Foto: Daniel Guță

Comoara descoperită în urmă cu aproape patru secole a făcut ca ținutul de la poalele munților Șureanu să fie tot mai căutat pentru aurul antic, iar șirul descoperirilor a continuat în secolele următoare.

Legendele locale au contribuit și mai mult la „febra aurului” care cuprinsese satele din zonă.

Una dintre cele mai controversate vorbește despre un eveniment straniu petrecut în vara anului 1784, în zona cetăților. Relatarea a fost consemnată două decenii mai târziu, într-un interogatoriu la care a fost supus un preot din Chitid, cu ocazia descoperirii mai multor comori de aur în împrejurimile Sarmizegetusei Regia.

Preotul Dumitru Cerbiceanu a mărturisit autorităților că într-o zi de coasă, David Albu, un sătean din Chitind, a fost martorul unei întâmplări neobişnuite. Ţăranul i-a relatat preotului că i-a apărut în vis „un om vrednic, alb, înalt”, pentru a-l îndruma despre locul tainic al unei comori impresionante. Personajul misterios i-a indicat lui David să coboare la pârâul de la marginea satului şi să îi urmeze cursul până în locul numit Cheie. Apoi să o apuce spre miazăzi şi ce va găsi acolo să-şi ia cât îi place, dar să nu spună nimic nimănui.

David Albu a urcat până la Cheie şi, privind spre stânca abruptă din faţa lui, a văzut-o cuprinsă de lumină „de parcă, presărată cu paie, ar fi aprins-o cineva”, spune mărturia, consemnată de Sigismund Jako, în volumul „Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului” (1966).

David Albu a observat o crestătură în stâncă, şi altele la fel, pe care s-a căţărat până când o piatră imensă i-a blocat calea. Găsise o ascunzătoare, aşa cum a relatat ulterior unui preot. „Pe locul gol de lângă cărămizi, uitându-mă, am văzut un mare gol, în mijlocul căruia era o masă rotundă, domnească, din aur. Într-o parte, rezemat cu coatele de masă, era un bărbat tot din aur, iar în faţa lui o figură muierească toată făcută din aur. În dosul lor, era o grămadă foarte mare de galbeni, iar în spatele acesteia o grămadă încă şi mai mare, dar numai din argint”, povestea ţăranul David Albu, într-o spovedanie la preotul satului Chitid de la poalele Munţilor Orăştiei.

Albu s-a spovedit preotului cu privire la comoara pe care o văzuse, dar de care nu se atinsese, însă a murit în aceeaşi zi, subit, pentru că şi-a încălcat promisiunea faţă de duhul care l-a călăuzit.

Legenda spune că nimeni nu a mai găsit ascunzătoarea aurului, însă febra lui i-a cuprins pe toţi cei care au aflat despre mărturia ţăranului. Preotul relata că a pornit şi el pe urma comorii, însă nu a găsit decât urmele unei aşezări străvechi, din piatră cioplită, cel mai probabil a cetăţii de la Grădiştea (Sarmizegetusa Regia).

Hunedoara


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri