La pas prin satele pustiite ale României. Așezarea cu un singur locuitor, unde școala a ajuns stână VIDEO
0Înconjurate de munți și păduri vaste, câteva sate și cătune din Hunedoara mai sunt animate doar de ciobani. În satul Gialacuta din Hunedoara (video), cu un singur locuitor, turmele de oi și măgari mai tulbură liniștea așezării, iar fosta școală a devenit stână.
De câțiva ani, Longhin Topor (76 de ani) a rămas singurul locuitor al satului Gialacuta din Hunedoara, aflat la doar 25 de kilometri de municipiul Deva, la capătul unui drum care traversează satele comunei Brănișca, intră în pădure și se înfundă într-o vale domoală, unde trecut trăiau vreo 300 de oameni.
După 1990, satul Gialacuta din Hunedoara a rămas aproape pustiu. Câțiva bătrâni mai locuiau în casele vechi de cărămidă și lemn, împrăștiate pe dealuri ori înșirate de-a lungul pârâului Gialacuta.
Oamenii creșteau animale, aveau mici grădini de zarzavaturi, livezi de pruni și meri, iar deasupra gospodăriilor lor se întindeau pădurile din Munții Metaliferi.
Bătrânii s-au stins unul câte unul, iar satul lui Longhin Topor (foto) s-a cufundat treptat în liniște.
Școala din Gialacuta nu și-a mai avut rostul după 1990, iar biserica veche de trei secole a fost transformată în cenușă în urma unui incendiu, în 2012. În lipsa oamenilor, drumul forestier spre sat nu a mai fost îngrijit, iar Longhin a rămas să se descurce singur în mijlocul naturii.
„În trecut, la fiecare gospodărie din sat găseai 4 – 5 animale, vite, porci, oi. Acum vezi mai multe animale sălbatice prin sat: mistreți și căprioare. Am avut și eu o vacă, până acum vreo doi ani, dar nu am mai putut să o țin, iar alta nu am mai putut lua”, se plângea vârstnicul (video), care trăiește cu pensie de 1.000 de lei.
Fosta școală, loc de stână
Rămas aproape pustiu în ultimii ani, satul Gialacuta din Hunedoara este din nou animat, nu de oameni, ci de turmele de oi și măgari aduse aici.
Fosta școală din sat a devenit stână, unde măgarii au luat locul elevilor, iar câinii păzesc atât animalele, cât și gospodăriile nelocuite, cuprinse de vegetația sălbatică.
În urmă cu vreun an, mai multe case vechi din Gialacuta au fost sparte, însă odată cu instalarea stânii, puțini îndrăznesc să se mai apropie de sat. Unii dintre ciobănești l-au atacat chiar și pe Longhin, iar vârstnicul a stat în spital mai multe zile, grav rănit de mușcăturile câinelui.
„Avem mai mulți câini, unii uriași, caucazieni, care păzesc oile, măgarii și satul, așa că după lăsarea serii nu mai dă nimeni târcoale pe aici”, spune ciobanul care are în grijă animalele.
În ultimii ani, unii dintre care au case în Gialacuta și-au îngrădit proprietățile și le-au dotat cu sisteme de supraveghere video, pentru a-i descuraja pe hoți.
Proprietarii caselor bătrânești le mai folosesc ca reședințe de vacanță, iar unii, deși ajung tot mai rar, au de gând să revină aici, la bătrânețe, spunea Longhin (video).
Vreo zece oameni mai locuiesc permanent în satul Urșici din Hunedoara, o veche așezare pastorală din Munții Șureanu, aflată la capătul unui drum forestier de zece kilometri care urcă abrupt pe munte.
Satele ținute în viață de păstori
În satul din comuna Boșorod, oamenii s-au obișnuit cu un mod de viață patriarhal, lipsit de confort, însă cei mai mulți au rămas aici datorită animalelor de care au grijă. Plaiurile Luncanilor, unde se află așezarea, se întind la 900 de metri altitudine, vegheate din depărtare de crestele munților Parâng, Retezat și Șureanu, și au fost din vechi timpuri un loc de creștere a turmelor de oi.
Câinii ciobănești sunt lăsați să cutreiere în voie drumurile și pășunile satului, descurajând animalele sălbatice carnivore, despre care localnicii spun că s-au înmulțit în pădurile din împrejurimi și atacă tot mai frecvent oile.
„Lupii vin prin surprindere, uneori câte doi și chiar câte trei. Când câinii merg în fața turmei, cu omul, lupii au mai atacat prin spatele turmei și au luat oaia. O omoară și o trag după ei. Nu ca urșii, care pot să o ia în brațe să plece cu ea. Mi-au luat și mie și unui vecin animale”, relata ciobanul Barbu Bărbuț (video).
Alte câteva cătune din munții Șureanu, ca Ponorici, Poiana Omului și Fundătura Ponorului, căutate de turiști pentru frumusețea lor, au rămas și ele rezervate de localnici doar creșterii animalelor. Turmele sunt ținute aici, cel mai adesea, până la sosirea iernii, când ciobanii coboară cu ele spre locuri mai prielnice, în satele de la poalele munților.
Satul Alun din Hunedoara, animat de o turmă de oi
„Sunt însă tot mai puțini ciobani și astfel, tot mai puține oi care cutreieră aceste locuri”, spunea Duțu Jurj (video), unul dintre ciobanii din Poiana Omului din Munții Șureanu.
Liniștea satului Alun din Hunedoara (video) este tulburată cel mai adesea de stânele de oi și măgari înființate aici. Până în urmă cu câțiva ani, așezarea din Ținutul Pădurenilor părea sortită dispariției.
Câțiva bătrâni și două călugărițe mai rămăseseră în „satul de marmură” al pădurenilor, numit astfel datorită drumului construit din marmură adusă de la cariera din Alun și a caselor și bisericii, la ridicarea cărora oamenii au folosit marmură din abundență.
Creșterea animalelor a impulsionat așezarea și i-a făcut pe unii dintre localnici să renunțe la gândul de a părăsi satul Alun.
Se încarcă comentariile...
