Izvoarele de nostalgie ale Epocii de Aur din oraşele industriale, care au rezistat timpului VIDEO

0
0
Una dintre frescele gării Hunedoara. Clădirea staţiei CFR este închisă din 2018. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Una dintre frescele gării Hunedoara. Clădirea staţiei CFR este închisă din 2018. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Fresce şi statui uriaşe care amintesc de epoca industrială a Hunedoarei s-au păstrat aproape intacte în centrele unor localităţi unde industria minieră şi metalurgică s-au prăbuşit aproape complet după 1990.

Nicio locomotivă nu a mai ajuns în gara Hunedoarei din primăvara anului 2018, când circulaţia trenurilor de călători între Hunedoara şi Simeria, pe calea ferată inaugurată în 1884, a fost suspendată din lipsă de clienţi.

GALERIE FOTO CU ARTA REALIST-SOCIALISTĂ

De trei ani, clădirea pustie a staţiei CFR a fost închisă publicului şi a intrat în conservare, fără a mai fi vizată de vreun proiect de conservare.

Au fost puse lacăte la intrările ei, însă măsurile minime de siguranţă luate de CFR nu au oprit distrugerile. 

Gara construită la începutul anilor ’50 a rămas un simbol al municipiului şi un izvor de nostalgii pentru localnicii care făceau naveta cu trenul spre secţiile Combinatului siderurgic Hunedoara, aflate pe ruta Hunedoara - Simeria.

Transformarea uriaşă în două decenii a combinatului siderurgic din Hunedoara. Cum a lucrat natura VIDEO

Zona interzisă din Hunedoara. Tărâmul uitat, împânzit cu ruine siderurgice şi deşeuri periculoase VIDEO

Cum a fost tăiat la fier vechi combinatul „Victoria” Călan. Imagini rare din 2003 cu colosul siderurgic

Frescele din gară - izvor de nostalgii

În faţa gării, peste râul Cerna şi dincolo de liniile ferate aglomerate, în trecut, cu vagoane de marfă şi călători, se înălţau construcţiile uzinale, furnalele şi turnurile uriaşe ale combinatului.


Frescă în Gara Hunedoarei. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

gara hunedoarei foto daniel guta adevarul

Colosul industrial a fost demolat începând din anii 2000, iar vegetaţia abundentă a înghiţit atât liniile ferate din faţa peronului gării, cât şi rămăşiţele platformei siderurgice. Gara Hunedoarei a rămas interesantă prin arhitectura ei, dar şi prin cele două fresce uriaşe, zugrăvite în culori vii, care oferă detalii stilizate despre Oţelăria Hunedoarei şi despre felul în care petreceau muncitorii pe dealurile de la marginea oraşului. Tablourile din holul gării au rezistat timp de şapte decenii de la realizarea lor, chiar dacă sunt parţial afectate de igrasie şi mucegai.



„Gara a fost proiectată în 1951 şi finalizată în 1953. Clădirea a devenit, la scurt timp după finalizarea ei, o emblemă a oraşului, chiar dacă niciunul dintre arhitecţii implicaţi în proiectare, Titu Dan Elian şi Dan Virgil Marinescu, nu au fost nume sonore în profesie. Planurilor realizate de cei doi li s-a adăugat contribuţia pictorului Paul Miracovici, a cărui frescă pictată în holul central al clădirii a preluat la rândul său influenţa sovietică, prin reprezentarea idilică a muncii în tunătorie şi a vieţii zilnice”, scrie Mara Mărginean, autoarea volumului „Ferestre spre Furnalul Roşu. Urbanism şi cotidian în Hunedoara şi Călan (1945 - 1968)”, Polirom, 2015.
 

Tablourile uriaşe dedicate trudei minerilor

Mina de cărbune din Aninoasa a fost închisă definitiv în 2006, după mai mult de un secol de funcţionare. În urma ei au rămas un oraş în pragul falimentului şi zeci de hectare ocupate de clădiri industriale pustii. La 15 ani de la oprirea activităţii miniere, în Aninoasa, localnicii privesc cu nostalgie către construcţiile fostei mine a oraşului, cele mai multe lăsate să se ruineze.


Fresca minerilor din Aninoasa. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

aninoasa foto daniel guta adevarul

Una dintre ele a păstrat încă un basorelief uriaş, realizat în 1977 de Eugen Herbert, care înfăţişa truda minerilor. Vopseaua acestuia s-a scorojit, însă opera s-a păstrat spre deosebire de cele mai multe dintre fostele clădiri miniere. Şi puţul principal al exploatării a rezistat timpului, chiar dacă poate fi privit doar ca o piesă de muzeu. La închiderea minei din 2006, reprezentanţii primăriei anunţau transformarea acesteia într-un muzeu, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. În jurul fostei intrări în subteran, construcţiile miniere dezafectate aşteaptă prăbuşirea sau o nouă utilitate.


Minele de fier de la Teliuc şi Ghelari au fost închise definitiv la mijlocul anilor 2000, după aproape două secole de existenţă, iar în urma lor au rămas o mulţime construcţii, cariere, guri de mină şi iazuri de steril din diferite epoci. 

Reţeaua galeriilor miniere se întinde pe zeci de kilometri sub aşezările de la Ghelari, Govâjdia şi Teliuc, iar multe intrări în mină s-au prăbuşit sau au fost astupate. Printre numeroasele clădiri ruinate de pe teritoriul fostei Exploatări Miniere Ghelari, au rămas aproape intacte „porţile” Minei Centrale spre adâncurile pământului. 

Deasupra celor două guri de mină săpate într-un perete de stâncă, un basorelief înfăţişează un miner şi mesajul „Noroc bun, om al adâncului, curajului, bărbăţiei şi hărniciei”. Stema României socialiste a rămas şi ea întipărită deasupra fostei intrări în mină, fără a mai avea soarta celorlalte construcţii miniere, dispărute cu timpul.


Basorelieful de la Mina Ghelari. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
 

ghelari foto daniel guta adevarul

Statuile minerilor stahanovişti, la loc de cinste  

Timp de peste şapte decenii, minele de cărbune din Uricani au animat cel mai izolat oraş al judeţului Hunedoara. Cele două exploatări miniere şi cariera de cuarţ asigurau la sfârşitul anilor ’80 locurile de muncă a aproape 5.000 de oameni.


Statuia minerilor din Uricani. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

uricani foto daniel guta adevarul

Sunt închise în prezent, iar mulţi dintre locuitorii oraşului de la capătul Văii Jiului, aflat la intrarea în Parcul Naţional Retezat, au rămas doar cu nostalgia deceniilor trecute.

„Oamenii au trăit aici numai din minerit, iar în timp ce minele s-au închis, aproape nimic nu le-a fost oferit pentru a continua să muncească”, spune Ludovic, un fost miner. În mijlocul primului cartier de blocuri al Uricaniului, ridicat în anii ’50, a rămas un monument emblematic pentru istoria oraşului.

Timpul şi-a pus amprenta peste statuia minerilor stahanovişti, care le aminteşte localnicilor de vremurile în care trăiau din minerit. Alături de ea, o mulţime de vagonete de mină au fost transformate în suporturi de flori care împânzesc fostul cartier muncitoresc.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Calea ferată Hunedoara - Simeria: 137 de ani de la prima călătorie cu trenul între cele două oraşe VIDEO

Prăbuşirea celui mai mic oraş din Hunedoara. Sunt 15 ani de la închiderea minei de cărbune vechi din 1880 VIDEO

Coloniile de la barajul Retezat. Ce soartă neaşteptată au avut „oraşele din munţi” ale muncitorilor VIDEO

Blestemul minelor de uraniu. Cum au trăit românii în coloniile miniere secrete controlate de sovietici VIDEO

Hunedoara


Ultimele știri
Cele mai citite