Ioachim Fiordean îşi lasă invenţiile moştenire hunedorenilor
0
Şi-a trăit copilăria desculţ. A învăţat meserie şi a lucrat în toate combinatele siderurgice din ţară apoi a „evadat” în America.
Profil:
Născut. 19.03.1949
Studii. Trei şcoli de meserii
Experienţă. Siderurgist
Familie. Văduv, trei copii
Povestea lui Ioachim Fiordean este de-a dreptul fascinantă. Şi-a început copilăria, desculţ, în satul Valea Largă din judeţul Mureş. La 15 ani ştia deja o meserie şi lucra în siderurgie. A muncit în cele mai importante combinate din ţară şi avea un singur gând: acela de a emigra în Statele Unite.
„Am făcut armata la grăniceri, aşa că aveam idee despre ce înseamnă să evadezi din România. Pe 15 mai, în 1974, am avut prima încercare de a ajunge în Statele Unite. Am trecut graniţa pe la sârbi şi am fost prins în scurt timp. Am fost bătut şi de români şi de sârbi. Apoi, aşa cum era înţelegerea, statul român a plătit un vagon de sare pentru mine”, povesteşte Firodean.
În puşcăriile comuniste
Hunedoreanul a fost aspru pedepsit pentru fapta sa. A fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare ca şi deţinut politic. „Am făcut numai un an şi două luni la Gherla. A fost un adevărat iad. Când am ieşit am fost angajat la combinatul de la Hunedoara, după ce am dat declaraţie că nu o să mai fug din ţară”, îşi aminteşte hunedoreanul.
Cu toate acestea, gândul de a pleca din România a rămas o prioritate pentru Ioachim. În august 1989 era în Budapesta. Practic, Revoluţia l-a prins în Ungaria. „Am muncit la unguri până în 1991. Apoi am revenit în ţară. În 2000 eram în Statele Unite, acolo unde am vrut să ajung întotdeauna”, spune hunedoreanul.
Apreciat de americani
Perioada petrecută dincolo de ocean s-a dovedit a fi benefică pentru Ioachim, mai ales că fraţii săi erau deja acolo. „Ca în orice societate capitalistă trebuie să munceşti ca să ai. Am stat în America cu gândul la România. Acolo am conceput un sistem unic de borduri care pot înfrumuseţa orice parc sau grădină. Tot acolo am gândit un sistem inedit de porţi şi garduri din fier forjat. Am realizat sute de lucrări de acest tip în Statele Unite. Atâta doar că dorul de ţară mă chema acasă”, spune hunedoreanul.
Ajuns în România, Ioachim şi-a înregistrat invenţiile la OSIM. Vrea cu tot dinadinsul ca aceste invenţii să rămână aici în judeţul Hunedoara. „Sunt unicate pe piaţa de profil din România. Vreau să le ofer unui patron hunedorean dispus să investească în acest domeniu. Am două variante: vând invenţiile sau accept un procent din câştig”, a spus inventatorul hunedorean.
Întrebări şi răspunsuri
De ce nu aţi rămas în Statele Unite ale Americii?
Sunt deja prea bătrân pentru a face faţă acestei provocări. Copii mei sunt acolo şi pot munci. Eu am vrut să vin acasă, aici în Hunedoara. Pot spune aşa: Ioachim s-a întors acasă. Am văzut tot ce poate un muritor vedea. Acum vreau să-i ajut pe hunedorenii mei.
Cum v-aţi înţeles cu ceilalţi emigranţi din America?
Acolo erau mulţi mexicani şi mulţi asiatici. La serviciu am avut parteneri doar mexicani. M-am înţeles bine cu ei. Sunt oameni săritori, simpli, veseli. Nu au calificări, de aceea acceptă orice muncă necalificată. Chinezii spere exemplu, îşi organizează comunităţi proprii. Nu se amestecă cu alte naţii.
Ce-i place
Lui Fiordean îi place să fie cel mai bun în ceea ce face. „În 1986 obţineam locul I la concursul de meserii. Îmi place să citesc, în special cărţi de ştiinţă şi romane SF”, a spus hunedoreanul.
Ce nu-i place
„Nu-mi place situaţia în care ne aflăm. După 20 de ani nu s-au schimbat multe în România. Mă doare că mergem la vale”, a mai spus Ioachim.























































