Înfiorătoarea poveste a celor trei turci ucişi după ce au săpat fântâna castelului din Hunedoara: „Mărite domn, apă aveţi, dar inimă nu!“
0
Locul care dă fiori celor mai mulţi dintre vizitatorii Castelului Corvinilor este fântâna din curtea interioară, veche de şase secole, despre care se spune că a fost construită de trei prizonieri turci, în vremea lui Iancu de Hunedoara. Potrivit unor legende, turcii au fost ucişi după 15 ani în care au săpat în stâncă şi au dat de apă, deşi li se promisese că vor fi eliberaţi.
Unul dintre locurile impresionante ale Castelului Corvinilor este fântâna din curtea interioară. Veche de aproape 600 de ani, ea ar fi fost construită, potrivit legendei, de trei prizonieri turci, cărora Ioan de Hunedoara le-a promis că dacă vor găsi apă în stânca pe care a fost zidit castelul vor fi eliberaţi. Turcii au dat de apă, la aproape 30 de metri adâncime, după 15 ani în care au săpat în stâncă. Între timp, în anul 1456, voievodul Transilvaniei a murit, iar soţia sa Elisaneta Szilagyi, nu a mai respectat promisiunea acestuia şi a poruncit decapitarea prizonierilor.
O inscripţie în turcă, descoperită în „casa fântânii”, a dat naştere acestei poveşti. Iată cum este prezentată legenda de muzeografii de la Castelul Corvinilor:
„Se povesteşte despre această fântână că a fost săpată de către trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara îi ţinea în castel. Ioan le promite celor trei că îi va elibera dacă vor săpa o fântână cu apă bună. Prizonierii, animaţi de speranţa eliberării, sapă în stancă timp de 15 ani şi la 28 de metri adâncime reuşesc să găsească preţioasa apă. Numai că între timp Ioan murise, iar soţia sa, Elisabeta Szilagyi, a decis sã nu respecte cuvântul dat de soţul sãu şi nu îi eliberează pe cei trei turci, hotărând să fie ucişi. Prizonierii, ca ultimă dorinţă, cer permisiunea să scrie pe cheile fântânii o inscripţie: „Apă ai, inimă nu”, ca un reproş pentru promisiunea făcută şi nerespectată. De fapt, inscripţia descifrată de Mihail Guboglu glãsuieşte astfel: „Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică”. Caracterele vechi arabe conţinute de inscripţie o datează la mijlocul secolului al XV-lea. Poziţia actuală a inscripţiei este pe unul dintre contraforţii capelei”, informează castelulcorvinilor.ro.
Legenda fântânii săpate în stânca pe care a fost ridicată cetatea medievală din Hunedoara a fost cunoscută de la începutul secolului XX, însă a devenit foarte populară din anii 1980, o dată cu apariţia volumului „Povestiri istorice pentru copii, şcolari, şomii patriei şi pionieri”, semnat de Dumitru Almaş, editat de Casa Scânteii, în 1982. În cartea lui Dumitru Almaş este prezentată povestea celor trei prizonieri turci, astfel:
Cea mai populară legendă
„Ajuns voievod al Transilvaniei şi fiind el mare comandant de oşti, Iancu Corvin de Hunedoara s-a făcut cunoscut în toată lumea pentru victoriile câştigate împotriva turcilor, care-l aveau atunci ca sultan pe Mahomed Cuceritorul. În Transilvania, la Hunedoara, Voicu a construit un castel, sus, pe o stâncă. Iancu l-a mărit, l-a întărit şi înfrumuseţat. Mare, cu ziduri groase, acel castel greu putea fi cucerit de duşmani. Avea însă un mare neajuns: înlăuntrul lui nu exista apă. De multe ori fântânarii au încercat să sape o fântână. Dar cum să scoată apa din piatră seacă? Într-o zi de vară, Iancu Corvin i-a biruit pe turci în bătălia de pe râul Ialomiţa. La sfârşitul luptei, el a cercetat prizonierii turci. Erau mulţi, iar unii tare furioşi. Şi pe când îi împărţea care şi unde să fie duşi, trei prinşi s-au năpustit deodată asupra lui Iancu, să-l sugrume. Noroc că voievodul era voinic şi mânuia spada mai bine ca oricine. Ba i-au venit în ajutor şi doi slujitori. „Duceţi-i în castelul de la Hunedoara şi daţi-i fiarelor, să-i sfâşie!“ a poruncit el, cu mânie mare.
În castel, vâzându-i soţia lui Iancu, ce tineri erau acei prizonieri turci, a cuprins-o mila. Le-a zis: „Dacă săpaţi o fântână aici, în curtea castelului, o fântână cu apă bună de băut, vă iert şi vă las slobozi”.
Trei ani au săpat cei trei prizonieri în stâncă. O muncă mai grea ca aceea greu se putea închipui. Dar ei, cu nădejdea că-şi vor câştiga libertatea, şi-au înzecit puterile şi au săpat adânc, adânc, până au dat de apă. Când prizonierii s-au înfăţişat cu cel dintâi pocal de apă din acea fântână, s-a nimerit să fie în castel şi Iancu Corvin. I-a plăcut mult apa: rece, cristalină. Amintindu-şi făgăduiala, soţia voievodului s-a rugat: „Să-i iertăm, măria ta, ne-au dat apă în castel”. Iancu însă nu s-a înduplecat: „Le mulţumesc pentru fântână, dar porunca-i poruncă: în groapa cu fiare sălbatice şi flămânde să fie aruncaţi”. Auzind care le va fi sfârşitul, prizonierii au cerut îngăduială trei zile, până vor săpa nişte slove turceşti pe marginea fântânii. „Să scrie, dacă asta vor”, a îngăduit Iancu.
Peste trei zile, a venit la fântână şi-a întrebat: „Ce aţi scris acolo?” „Apă ai, inimă n-ai”, a tălmăcit, cu îndrăzneală, unul din prizonieri.
„Voi îmi cereţi mie inimă? le-a strigat Iancu. Îmi cotropiţi ţara şi-mi ucideţi vitejii, vă năpustiţi asupra-mi să mă ucideţi şi vreţi să mai am milă pentru voi? Cum de nu v-au sfâşiat fiarele, acum trei ani?“
„Soţia ta, voievoade, ne-a făgăduit libertatea, dacă săpăm fântână în stâncă şi aducem apa în castel”, a lămurit altul dintre prizonierii turci. „Ai făgăduit tu asta?” şi-a întrebat voievodul soţia. „Da”, a răspuns doamna. „Atunci să fie slobozi! Făgăduiala dată e datorie curată. Şi, acolo unde veţi merge, spuneţi că stăpânul Castelului Hunedoara are şi apă în castel şi milă omenească în inimă”.
„- Mărite domn, apă ai, dar n-ai inimă...”
Povestea fântânii şi a prizonierilor turci a circulat şi în perioada interbelică, în reportajele dedicate Castelului Corvinilor. „Că în Evul Mediu fără maşini muncitorii făceau eforturi fizice supranaturale este un fapt cunoscut. E foarte semnificativă legenda care s-a născut în jurul fântânii. În castel lipsea apa. Plictisindu-se de anevoioasa aprovizionare cu putini, aduse pe spinarea măgarilor, seniorul Ioan voia să aibă cu orice preţ o fântână. Acest lucru părea o imposibilitate, căci toate încercările de a sonda solul stâncos au dat greş. În timpul acela în beciul închisorii sufereau trei turci tineri, aduşi în sclavie. Aceştia s-au angajat ca în schimbul libertăţii să stoarcă apă din piatră. Cinsprezece ani au săpat turcii şi unul dingur a apucat ziua, când la 25 de metri profunzime, din burta stâncii de granit a izvorât apa. După ce i-a fost redată libertatea, sclavul i-ar fi zis seniorului: „- Mărite domn, apă ai, dar n-ai inimă...”. Această fântână se vede sub un portic. Privind în ea re cuprinde ameţeala. Pe o piatră de colţ a porticului e gravată o inscripţie turcească. Poate un nume, poate un citat din Coran”, relata Fr. Stankovich, în reportajul Corvinii şi Castelul din Hunedoara, publicat în ianuarie 1935,
Cercetătorii de la Castelul Corvinilor admit însă că fântâna ar fi, de fapt, o cisternă de apă. „Lăsând la o parte legenda, există mai multe teorii despre zidirea fântânii. Una dintre ele provine de la cei care au cercetat-o în secolul XIX, şi au oferit primele date despre castel. Unul dintre cercetători afirma că a săpat zece metri în adâncime, pe fundul ei, şi constata că fântâna este de fapt o cisternă, prelungită printr-un alt tunel care duce către râu, că nu s-a găsit izvor în stânca masivă”, susţine muzeografa Delia Roman. Apa ce se vede pe fundul fântânii colmatate este apă de ploaie. Un alt geolog susţinea că fântâna a fost săpată la intersecţia a două falii, iar la îmbinarea lor există o fisură din care provine apa din pânza freatică.
Fântâna, obiectivul strategic al Castelului Corvinilor
O poveste despre fântână este spusă de vechii angajaţi ai Castelului Corvinilor, din anii 1990, care susţin că la acea vreme, nu exista apă pe fundul acesteia, însă era plină de monede. Un localnic a încercat să coboare cu ajutorul unei frânghii în fântână, dar sfoara din cânepă s-a rupt, iar omul s-a prăbuşit şi a murit, a relatat o fostă angajată a Castelului Corvinilor. O altă legendă care circulă pe seama Castelului Corvinilor, dar mai puţin plauzibilă, este cea a unui tunel subteran care îl leagă de Cetatea Devei. Acest tunel nu a fost descoperit, însă, niciodată.
Potrivit istoricilor, fântâna Castelului Corvinilor a avut un rol strategic în componenţa edificiului. Datorită ei, castelul devenise o fortăreaţă de necucerit, pentru că apărătorii lui puteau rezista asediului, având apă. „Chiar dacă cetatea era împresurată ca într-un cleşte de către duşman, locuitorii ei nu sufereau din pricina lipsei de apă, deoarece acesta nu putea astupa fântâna sau abate apa”, relata Joseph Adalbert Krickel, un topograf vienez, care a vizitat Hunedoara în 1828, citat în volumul „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea” (Editura Academiei Române, 2005).
Vă recomandăm şi:
Una dintre cele mai detaliate descrieri ale comunităţilor din Transilvania, de la începutul secolului XIX, a fost realizată de topograful austriac Joseph Adalbert Krickel. Călătorul din Viena a ajuns în zona Hunedoarei în anul 1828 şi-a arătat uimit de frumuseţile şi bogăţia naturală a acesteia, dar sărăcia localnicilor l-a înduioşat.
Elisabeta Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara şi mama regelui Matia Corvin, a jucat un rol importat în istoria poporului român, chiar dacă povestea „reginei din Hunedoara“ este presărată de controverse.
Castelul Corvinilor a fost nominalizat printre destinaţiile turistice de excelenţă din întreaga lume, potrivit site-ului tripadvisor.com, care a evaluat recenziile trimise de străinii care au vizitat monumentul. Turiştii au fost fascinaţi de castel, însă cei mai mulţi nu îi cunosc tainele înfiorătoare.
Se încarcă comentariile...
