Hunedoara: Săracii, racolaţi la credite cu acte false

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Săracii, racolaţi la credite cu acte false
Hunedoara: Săracii, racolaţi la credite cu acte false

Un bărbat din Petroşani este acuzat că a întocmit acte false câtorva zeci de hunedoreni, pentru a-i ajuta să facă împrumuturi bancare, prin metoda „ţepe doar cu buletinul”.

Hunedoreanul Florian Firicescu, în prezent cercetat pentru înşelăciune şi fals într-un dosar penal şi judecat pentru aceleaşi fapte într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Hunedoara, a fost în ultimii doi ani un binefăcător al săracilor din Petrila şi Petroşani.

El a racolat zeci de oameni fără venit şi chiar fără adăpost, cărora în numai câteva zile reuşea să le procure, prin metoda „creditului doar cu buletinul”, sume de ordinul zecilor de mii de lei. Tot ce trebuia să facă viitorii clienţi era să îi dea o copie după actul de identitate. După câteva zile, erau anunţaţi telefonic de angajaţii sucursalelor BancPost din Haţeg sau Banca Românească din Deva că pot veni pentru a-şi ridica împrumutul.

Bani pentru săraci

Firicescu era cel care le procura documente prin care să arate că au statutul de angajaţi cu salarii bune şi că şi-au plătit facturile la utilităţi. „Eu nu ştiam că am nevoie şi de alte acte pentru împrumutul de la bancă. Am mers cu Firicescu acolo şi am văzut dosarul în care scria că lucrez la nu ştiu ce firmă din Petroşani. Actele erau false dar ce era să fac? De patru ani nu aveam curent în casă şi e greu să refuzi 35.000 de lei, din care, ce-i drept, i-am dat 2.000 de lei lui Florian Firicescu”, a declarat Iordan Băţălan, la primul termen al procesului în care alături de alţi 20 de petrileni şi de „binefăcătorul” lor, este acuzat de înşelăciune.

Dosarul se află pe rolul Tribunalului Hunedoara. Un alt dosar cu acelaşi obiect, în care Firicescu este cercetat alături de mai multe persoane din Petroşani, urmează să fie finalizat de procurori.

Pagube irecuperabile

Creditele bancare luate cu acte false nu au mai fost restituite băncilor, pagubele produse de ţepari fiind de ordinul sutelor de mii de lei. Nici executarea silită nu a dat rezultate, pentru că oamenii nu aveau nimic. Hunedorenii care au luat banii băncilor ar putea primi pedepse cu închisoarea de la trei ani la 15 ani. Ei sunt în prezent judecaţi în libertate.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite